Sfanta Maria Egipteanca ne descopera care este cheia de la usa pocaintei

   De câte săptămâni cântăm: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă”! Şi de fiecare dată primim de la Domnul răspuns mângâietor şi însufleţitor la pocăinţă: fie în citirile din Evanghelie, fie în pomenirile legate de duminici. Lucrarea pocăinţei este ceva ca şi cum Stăpânul casei şade în cămările dinăuntru şi unii, căutând intrare la El, strigă de afară: „Deschide-ne nouă, deschide -ne nouă uşile!” Iar Stăpânul casei îi răspunde dinăuntru unuia: „Vino, uşa este deschisă”, altuia: „Vino, uşa nu este zăvorâtă, e doar închisă, deschide-o şi intră”, altuia: „Cheia este afară; caut-o, găseşte-o, bag-o în lacăt, descuie şi intră”. Oameni feluriţi, răspunsuri felurite şi felurite osteneli pentru a intra: dar toţi, intrând pe uşă, merg înăuntru cu îndrăznire, se apropie de Stăpânul casei, se aruncă la picioarele Lui, sunt învredniciţi de milostiva Lui îmbrăţişare şi sunt aşezaţi aproape de El – ca să se mângâie cu această apropiere atotfericitoare. Oare vă este limpede această pildă?

Stăpânul casei este Domnul, Care primeşte pe păcătoşii ce se pocăiesc şi iarăşi îi apropie de Sine. Dintre cei care vin la El, cine sunt cei dintâi, care află uşa deschisă? Sunt cei ce după spovedania şi împărtăşirea dinainte s-au păzit curaţi de tot păcatul, nu şi-au spurcat gândurile şi simţămintele cu nici o necurăţie şi au păstrat nestins
focul osârdiei. Cine sunt cei ce au găsit uşa închisă, dar nu şi zăvorâtă? Sunt cei ce câteodată au mai slăbit în râvna de a plăcea lui Dumnezeu, s-au lăsat uneori pradă nepăsării şi nelucrării, şi cu toate că s-au păzit de păcatele de moarte, nu şi-au păstrat întotdeauna curate gândurile şi simţămintele înaintea Domnului. Cine sunt cei pentru care uşa e zăvorâtă şi cheia aruncată, aşa încât mai trebuie şi găsită? Sunt cei căzuţi în păcate de moarte, care s-au robit patimilor şi obiceiurilor păcătoase şi prin aceasta au căzut în nesimţire împietrită, în nepăsare şi orbire.

De care dintre aceste tagme ţinem şi noi? De cea în rândul căreia ne vom pune. De prima? Se va găsi, oare, cineva de felul acesta? De a doua? Şi aceştia sunt rari. Rămâne să ne punem în rândul celei de-a treia. Fericiţi sunt cei dintâi; nu e cu totul rău nici de cei din a doua tagmă; să nu deznădăjduim însă nici noi, cei împovăraţi cu păcatele şi încurcaţi în patimi. Şi pe noi este gata să ne primească Domnul, şi ne cheamă, şi ne primeşte şi ne îngăduie la Sine. Chiar dacă uşa este zăvorâtă şi cheia e închisă nu se ştie unde, să căutăm şi vom găsi; să deschidem uşa şi să intrăm la Domnul. Chezăşia reuşitei este, iată, Sfânta Maria Egipteanca, a cărei pomenire se săvârşeşte astăzi.

Pentru ea era cu neputinţă să se apropie de uşă şi să intre pe ea: dar Domnul i-a dăruit înţelepţire ca să poată intra. Să mergem pe urmele ei, şi vom dobândi toate.

Ce s-a întâmplat cu ea, că uşa pe care mai înainte nu putea intra i s-a făcut deodată cu putinţă de trecut ? Doar ea n-a întreprins nimic deosebit. Stătea şi ea mai într-o
parte şi tot stătea şi nimeni n-auzea nici un sunet din gura ei – şi într-o clipă a mers şi a aflat trecere prin uşa care mai înainte era cu neputinţă de străbătut. Asta înseamnă că în aceeaşi clipă a aflat cheia, a şi deschis uşa şi a şi înlăturat toate piedicile. Tocmai la această clipă trebuie să privim şi noi mai cu stăruinţă şi să pricepem puterea ei. Ce s-a întâmplat atunci ?

adânc al păcatului şi m-a cuprins groaza în urma simţirii mâniei lui Dumnezeu, care era gata să mă lovească pentru păcatele mele. M-a dezgustat patima mea, care mă dăduse pierzării; m-am întors de la ea cu inima şi am urât-o – şi am dat făgăduinţă Domnului să nu mă mai întorc la urâciunile dinainte, ci să-I slujesc doar Lui în toate zilele vieţii mele, luând-o drept chezaşă pe Preacurata Stăpână, ceea ce L-a născut.” Iată ce s-a întâmplat! Priviţi, şi veţi afla aici şi cheia, şi descuierea uşii, şi deschiderea ei.

Care e cheia de la uşa pocăinţei? Simţămintele dureroase de pocăinţă: simţământul păcătoşeniei proprii şi al vinovăţiei pentru ea, simţământul mâniei lui Dumnezeu
pentru păcate şi al groazei de ea, simţământul frângerii inimii şi al părerii de rău pentru toate păcatele.

Ce alcătuieşte întoarcerea cheii, care descuie uşa zăvorâtă? Dezgustarea de păcat, urârea lui, întoarcerea inimii de la el către Dumnezeu şi lucrurile plăcute Lui. Ce alcătuieşte deschiderea uşii pocăinţei? Hotărârea tare şi neclintită de a nu ne mai întoarce la faptele netrebnice dinainte şi legământul nefăţarnic de a sluji de acum
înainte numai Domnului în toate zilele vieţii noastre.

Iată: recunoaşterea păcatelor, frângerea inimii şi necazul pentru ele, întoarcerea de la ele către Domnul, împreună cu legământul de a nu mai arăta îngăduinţă patimilor – şi Dar ce, dacă toate acestea au fost făcute, asta înseamnă că vom şi intra îndată? Nu încă, trebuie să primim îngăduinţa de a intra. Ingăduinţa aceasta se cumpără prin
mărturisirea de către noi a păcatelor noastre şi ni se înmânează prin dezlegarea de păcate primită de la părintele nostru duhovnic. După aceea, rămâne numai să intrăm, să ne apropiem de Stăpânul casei, să ne învrednicim de îmbrăţişarea Lui şi de starea în apropierea Lui. Asta se săvârşeşte prin primirea Sfintei Impărtăşanii.

Iată, Sfânta Maria Egipteanca ne-a arătat care e cheia de la uşa cea zăvorâtă a pocăinţei, cum poate fi aflată ea, cum trebuie întoarsă în uşă, cum să descuiem, cum să deschidem şi, în cele din urmă, să intrăm. Deci, urmaţi această cale toţi cei ce aveţi nevoie. Dar cine nu are nevoie? Să mergem, aşadar, cu toţii. Nimeni să nu se dea înlături, nimeni să nu rămână în urma celorlalţi, nimeni să nu cadă în deznădejde. Pe toţi îi cheamă Stăpânul casei şi pe toţi îi aşteaptă. Să mergem, împingându-ne şi îndemnându-ne unii pe alţii. Să spunem celui care stă pe loc: „Tu de ce stai, nu cumva vrei să rămâi fără fericitul Lui Sânge de-ţi înfigi picioarele în pământ şi nu te mişti din loc? Oare nu strigi şi tu împreună cu Biserica, sau strigi numai cu limba, nu şi cu inima: Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţa* De ce stai, deci? Apucă-te de treabă. Totul îţi e la îndemână. Puţină osteneală, şi vei afla toate, şi vei reuşi în toate. Iată şi cheia: uite cum trebuie întoarsă, uite cum trebuie deschisă uşa şi dobândită îngăduinţa de intrare. Iată, priveşte prin uşa deschisă celorlalţi şi braţele Părinteşti, care stau întinse spre tine şi sunt gata să te primească. Oare tot vei mai amâna, privind nepăsător încoace şi încolo, pierzând fără folos vremea scurtă şi preţioasă?”

Da, fraţilor, scurtă este deja vremea noastră cea preţioasă! Scumpă vreme e vremea postului şi pocăinţei: iar din ea nu a mai rămas decât o săptămână şi ceva. Ai lăsat-o să treacă: oare o vei mai apuca? Asta o spun celor ce încă nu s-au împăcat cu Domnul şi se văd împovăraţi cu o mulţime de păcate – şi o spun ca pe o preîntâmpinare, ca nu cumva cineva, amânând de la o săptămână la alta pregătirea pentru spovedanie şi împărtăşanie, să o amâne de tot şi în acest post: drept care se va chinui un an întreg sub povara păcatelor şi a mâniei lui Dumnezeu care stă să cadă asupra lor. Şi încă este bine dacă vom mai trăi până la următoarea vreme bineprimită: altfel vom merge nemiluiţi şi în lumea cealaltă, unde ne vor deschide uşa şi fără ca noi să facem ceva pentru asta, dar deja nu spre pocăinţă, ci ne vor îmbrânci pe ea şi ne vor întemniţa pentru totdeauna; dincolo de ea nu ne vor mai aştepta braţele Părinteşti, ci focul cel nestins, viermele cel neadormit şi duhurile răutăţii, ce ne urăsc.

De acestea aducându-ne aminte, să ne grăbim, fraţilor, a ne deschide uşile pocăinţei, aşa cum ne-o arată Sfânta Maria Egipteanca, cu ale cărei rugăciuni fie ca Domnul să ne înţelepţească în această lucrare atât de trebuincioasă pentru noi! Amin.

21 martie 1865

Sfantul Teofan Zavoratul
crestinortodox.ro