Sfânta Muceniță Anisia ‒ drumul spre sfințenie

     În vremea împăratului păgân Maximian s-a născut la Tesalonic una dintre cele mai bogate fecioare, Anisia. Crescută în mijlocul țesăturilor fine, al pietrelor scumpe și înconjurată de robi mulți, tânăra se purta ca și cum nimic din toate acestea nu ar fi existat, având mereu în cuget dorința de a-I urma lui Hristos. După moartea părinților ei, așadar, Anisia a vândut averea pe care o moștenise și a împărțit-o săracilor și bolnavilor, căutându-i în temnițe și pe străzi, pentru a se îngriji de rănile lor.

Chipul ei era de o frumusețe aparte, așa încât fecioara s-a închis într-o casă și plângea mult pentru că, fiind atât de tănără, credea că mai are timp de îndurat până să ajungă la Mirele ei. Și nevoindu-se aspru, dormind puțin pe o rogojină și postind, îmbrăcată sărăcăcios și lucrând pentru a-și câștiga pâinea, se ruga la Dumnezeu să îi dea cununa muceniciei, astfel încât să dispară acest timp îndelungat care îi stătea înainte.

Diavolul, văzând că nu o poate întoarce nici prin lenevire de la viața îngerească pe care o ducea, i-a sădit în gând împăratului Maximian să nu mai omoare creștini în văzul tuturor, pentru ca mărturia lor să rămână scrisă și să-i aducă și pe alții la Ortodoxie. Ci să dea poruncă să fie uciși aceștia de către oricine din popor, fără a li se face cunoscut sfârșitul. Așa a fost oprită și Fericita Anisia pe vremea când se ducea la Biserică. Nu doar că a spus adevărul, ci l-a și scuipat pe bărbatul care a îndrăznit să îi propună ei să slujească idolilor, zicându-i: „Să te certe pe tine Iisus Hristos al meu, diavole!”.

Acela, auzind de Hristos, și-a scos imediat sabia și, lovind-o în coastă, a străbătut prin ea. Sfânta a căzut la pământ și a trecut sufletul ei la viața veșnică, învrednicindu-se de cununa pentru care se rugase zi și noapte. Trecătorii i-au luat trupul și l-au îngropat în apropierea porții Casandrionei, zidind acolo o casă de rugăciune. În acest fel, dragostea ei pentru Dumnezeu nu a rămas ascunsă, în pofida poruncii împăratului păgân.

Rugaciunea Sfintei Anisia

Atotputernice Doamne Dumnezeule, Parintele Unuia Nascut Fiului Tau, Iisus Hristos, al Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru, Cela ce sezi pe scaunul slavei Tale, Caruia Iti slujesc mii de mii de arhangheli si mii de ingeri iti stau inainte, supunandu-se poruncii Tale: scaunele, domniile, incepatoriile, stapaniile, pe care Te lauda heruvimii si Te maresc serafimii neincetat cantand intreita cantare. Tu pe duhurile care nu se plecau Tie le-ai cufundat in tartarul cel prea adanc si pe balaur, care s-a lipit de darul Tau, l-ai legat cu legaturi nedezlegate si scaunul lui l-ai surpat la pamant si de la slujba cea cereasca l-ai izgonit, lipsindu-l de viata cea fericita, iar cu moartea cea cu defaimare a Crucii ai surpat mandria aceluia.

Tu din sanurile Tale cele fara prihana ai trimis la noi pe Dumnezeu Cuvantul, Care era mai inainte de veci, pe Mantuitorul sufletelor noastre, Cel nascut prin umbrirea Duhului Sfant si din Maria Fecioara, Care printr-Insul ai cautat oaia cea ratacita, ai intarit pe cea neputincioasa si ai vindecat pe cea zdrobita. Pe Tine Te chem, eu smerita si pacatoasa roaba Ta, cu toata inima mea. Tu, Cel ce stii gandurile fiecaruia, focul cel aruncat in lume de Unul Nascut Fiul Tau l-ai aprins in inima mea si scanteia credintei, care este in mine, ai schimbat-o in faclia dragostei. Vino sa ma mantuiesti pe mine, nevrednica roaba Ta, pentru ca pe Tine Te doresc, pe Tine Te caut si de Tine ma lipesc din toata inima mea.