Sfantul Grigorie Decapolitul este praznuit pe 20 noiembrie. Sfintele sale Moaste se afla in Manastirea Bistrita, din judetul Valcea. S-a nascut intr-un oras din Asia Mica, spre sfarsitul secolului al VIII-lea, si a trecut la cele vesnice in ziua de 20 noiembrie 842.
Sfantul Grigorie Decapolitul
Sfantul Grigorie Decapolitul s-a nascut candva intre anii 780-790, in cetatea Irinopolis, din regiunea Isauria, in sud-estul Asiei Mici, din doi parinti crestini, pe numele lor Serghie si Maria. In regiunea Isauria, actualele tari Iordania si Siria, se aflau zece orase, numite “Decapole”, adica “Zece orase”.
Dorind a duce viata inchinata in intregime lui Hristos, tanarul s-a retras intr-un munte din regiunea natala, unde a intalnit un fost episcop local, ajung pustnic. Indrumat de acesta, el va intra intr-o manastire din apropiere, iar apoi, la indemnul mamei sale, intr-o alta, unde se nevoia un frate de-al sau.
In acea vreme, Biserica era luptata de erezia iconoclasta. Deoarece egumenul manastirii s-a dovedit a fi iconoclast, Sfantul Grigorie a avut mult de patimit pentru curajul marturisirii sale, fiind batut si stramtorat. In cele din urma, el a plecat intr-o manastire unde era staret parintele Simeon, un frate de-al mamei sale. Nu dupa multa vreme, parintele Simeon a fost aruncat in temnita, de catre iconolasti, pentru dreapta cinstire pe care o acorda icoanelor.
Dupa ce a petrecut iarna intr-o manastire din Efes, sfantul a plecat spre Macedonia, poposind in orasele Proconez si Enos. Dupa aceasta, Sfantul Grigorie a petrecut o vreme in Tesalonic, poposind intr-o manastire condusa de egumenul Marcu. Impreuna cu un calugar din aceasta manastire, el a plecat spre Roma, mergand pe uscat pana la Corint, iar apoi cu corabia, pana la Roma. Vindecarea unui om poseat de demoni l-a facut cunoscut in oras, drept pentru care a plecat din Roma si s-a oprit in Sicilia, iar apoi in Grecia.
Intors in Tesalonic, el s-a asezat in Manastirea Sfantul Mina. Nu se stie cand anume, insa Cuviosul a fost hirotonit preot. Inca din timpul vietii, Cuviosul Grigorie s-a aratat facator de minuni, tamaduind mai multe persoane de posesia duhurilor necurate. Dupa ce unchiul sau, parintele Simeon, a fost eliberat din temnita, Sfantul Grigorie a plecat din Tesalonic, spre Constantinopol, pentru a-l intalni.
Sfantul Grigorie Decapolitul s-a imbolnavit de idropica, boala de care se crede ca a suferit si Sfantul Apostol Pavel, si a adormit in Domnul in ziua de 20 noiembrie 842, fiind inmormantat intr-o manastire din Constantinopol. Precum in timpul vietii, tot asa si dupa moarte, la mormantul sau au fost tamaduiti nenumarati suferinzi si posedati. Dupa o vreme, cand a fost dezgropat trupul sfantului, acesta a fost gasit intreg si frumos mirositor, fiind asezat in biserica manastirii intemeiata de ucenicul sau, Iosif Imnograful.
Crestin la crestin trage !
In anul 1453, dupa ce Constantinopolul este cucerit de catre turci, multe Sfinte Moaste iau calea manastirilor din diverse parti ale lumii. Datorita minunilor savarsite de catre acestea, cinstitele Moaste ale Sfantului Grigorie Decapolitul ajung in partile Dunarii, in zona Serbiei, in posesia unui dregator turc.
Moastele Sfantului Grigorie Decapolitul au ajuns in tara noastra in anul 1498, datorita evlaviosului Barbu Craiovescu, banul Tarii Romanesti, care le-a cumparat pe acestea pentru a le aseza in ctitoria sa, Manastirea Bistrita, din judetul Valcea, unde acestea se afla inca si astazi.
Potrivit traditiei, turcul a fagaduit sa vanda Moastele pe o cantitate de aur la fel de grea cu ele. Asezate pe un taler al balantei, cinstitele Moaste s-au usurat in chip minunat, astfel incat a fost nevoie de foarte putin aur pentru a echilibra celalalt taler. Vazand acest lucru, turcul a exclamat: “Vezi, crestin la crestin trage!”
Racla de argint, in care sunt pastrate Sfintele Moaste, a fost lucrata in anul 1656, de un mester din Brasov. In data de 28 februarie 1950, Sfantul Sinod a hotarat generalizarea cultului sau in toata Biserica Ortodoxa Romana, praznuirea sa fiind facuta in ziua 20 noiembrie.
Smerita rugaciune catre Sfantul Grigorie Decapolitul
“Chip te-ai facut infranarii si, prin dumnezeiescul Duh, pe toti i-ai luminat; alergarea dreptei credinte ai savarsit-o si, cu invataturile, lumea ai luminat si ai mustrat cugetele celor rau credinciosi. Parinte Cuvioase Grigorie, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa ne daruiasca noua mare mila.”