Sfantul Ioan de la Prislop,Tarnosirea bisericii din Ierusalim

   La aproximativ 15 km de orasele Hunedoara si Hateg si la vreo 20 km de fosta Sarmizegetusa romana, in mijlocul unor paduri de mesteacan, intr-un cadru natural de o rara frumusete, se afla stravechea manastire Prislop, sau a Silvasului, ctitorie a Sfantului Nicodim de la Tismana, sau a ucenicilor sai, ridicata – se pare – pe locul unei asezari sihastresti si mai vechi.

Actuala biserica a manastirii are o arhitectura specifica bisericilor din Muntenia si Moldova, a fost ctitorita si inzestrata de domnita Zamfira, fiica lui Mosie Basarab al Tarii Romanesti, care, dupa trei casatorii nefericite in Transilvania, si-a sfarsit zilele aici, la Prislop, in anul 1580.

In decursul existentei sale de sase veacuri, manastirea Prislop a indeplinit un insemnat rol cultural-bisericesc in viata romanilor transilvaneni. Aici se pare ca s-a retras, spre sfarsitul vietii, insusi Sfantul Nicodim de la Tismana si a copiat cunoscutul Tetraevanghel slavon din 1404-1405, unul din marile valori ale patrimoniului cultural-artistic al tarii noastre.

De aici s-au ridicat doi vrednici ierarhi ai Transilvaniei: mitropolitul Ioan din Alba Iulia – fost egumen – care a pastorit in zilele de glorie ale lui Mihai Viteazul, si episcopul Teofil de la Vad, dar poate si altii, pe care nu ii cunoastem.

Mai presus de toate insa, Prislopul a indeplinit, de la inceputurile sale si pana azi, un rol de seama in intarirea vietii duhovnicesti din Tara Hategului, de pe valea Streiului si din “tara padurenilor”, situate in apropierea ei.

Dar, de trecutul manastirii se leaga si amintirea unui sfant. Se spune ca un tanar cu numele Ioan, din satul Silvasul de Sus – in hotarul caruia se afla si manastirea – si-a parasit casa parinteasca, s-a inchinoviat in obstea calugarilor de la Prislop, ducand o viata aleasa de rugaciune, impletita cu munca si savarsirea de fapte bune.

Dupa un numar de ani, dorind sa duca o viata si mai linistita, retrasa cu totul de lume, si-a gasit un loc, ca la 500 m de manastire, pe malul prapastios al raului Slivut (Slivut) unde si-a sapat singur, cu mari nevointe, o chilie in piatra, cunoscuta pana azi sub numele de “chilia sau casa sfantului“.

Aici si-a trait restul zilelor, in neincetate rugaciuni si ajunari, intocmai ca marii nevoitori intru cele duhovnicesti din primele veacuri crestine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viata lui imbunatatita sa se sfarseasca prea devreme. Spune traditia populara ca, pe cand isi facea o fereastra la chilia lui, doi vanatori de pe versantul celalalt al prapastiei, l-au impuscat, fara sa stie cine era. Asa s-a savarsit din viata cuviosul sihastru sau “sfantul” Ioan de la Prislop.

Poporul dreptcredincios l-a socotit sfant inca din timpul vietii sale, iar dupa uciderea lui, aceasta credinta s-a intarit si mai mult. Vestea despre viata sa aleasa si mai ales despre moartea lui tragica a ajuns pana peste munti, in Tara Romaneasca, de unde au venit cativa cuviosi calugari, care i-au cerut trupul de la rude, ducandu-l intr-una din manastirile de acolo.

Traditia pe care am consemnat-o mai sus, cunsocuta pana azi in regiunea respectiva, era mentionata inca din a doua jumatate a veacului al XVIII-lea de acea cronica in versuri intitulata Plangerea sfintei manastiri a Silvasului, din eparhia Hategului, din Prislop, scrisa de ieromonahul Efrem.

Presupunem ca acest cuvios a trait in veacul al XV-lea sau in prima jumatate a celui de al XVI-lea. In orice caz, el nu trebuie confundat cu egumenul Ioan, care a carmuit manastirea in a doua jumatate a veacului al XVI-lea, iar in 1585 a fost ales mitropolit al Transilvaniei, cu scaunul in Alba Iulia, pastorind pana catre anul 1605.

Sfantul Ioan de la Prislop a fost, este si va fi – pentru credinciosii din partile Hategului si Hunedoarei, cat si pentru tot omul ce cauta mantuirea – o pilda vie de sfintenie, iar chilia lui ramane mereu un loc de pelerinaj si de reculegere sufleteasca pentru toti cei ce cauta cuvant de mangaiere si de intarire in locurile de mare frumusete naturala ale Prislopului, in care au trait atatia cuviosi calugari cu viata aleasa si bineplacuta lui Dumnezeu.

Acestea au fost motivele pentru care a fost canonizat oficial prin hotarare sinodala din 20 iunie 1992. Pomenirea lui se va face in ziua de 13 septembrie, el fiind inscris in sinaxar si in calendarele noastre bisericesti.

Condacul Sfantului Ioan de la Prislop

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu
crestinortodox.ro

Tarnosirea bisericii din Ierusalim

In ziua de 13 septembrie a anului 335 a avut loc sfintirea bisericii ridicata de Constantin cel Mare deasupra Mormantului Domnului, in prezenta mai multor episcopi participanti la Sinodul de la Tyr, din iulie 335. Mentionam ca in anul in 326 au fost daramate templul inchinat lui Venus si statuia lui Jupiter, ridicate de imparatul Hadrian deasupra Sfantului Mormant. Alegerea zilei sfintirii pe 13 septembrie este legata de faptul ca in aceasta zi a fost inaugurat templul lui Jupiter. Prin acest act era scoasa in evidenta biruinta crestinismului asupra paganismului. Insa, a fost aleasa ziua de 13 septembrie si pentru ca in 335 se sarbatorea Tricenalia sau 30 de ani de domnie a imparatului, iar imparatul Constantin dorea sa multumeasca lui Dumnezeu pentru victoria din 324 impotriva lui Liciniu si pentru ca l-a randuit sa conduca intregul imperiu.