Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir este praznuit de catre Biserica Ortodoxa in fiecare an pe 26 octombrie/8 noiembrie. Acesta a trait pe vremea lui Diocletian si Maximilian Galeriu, imparati faimosi ai Imperiului Roman. Dimitrie era fiul voievodului din cetatea Tesalonicului. Acesta a fost botezat in taina, parintii sai temandu-se de ceea ce ar fi putut pati atat ei, cat si copilul in acea perioada in care paganii persecutau crestinii. Acesta a fost invatat despre Dumnezeu si crestinism intr-o camera ascunsa a palatului lor. Acesta a cunoscut acolo tainele sfintei credinte si tot ceea ce putea invata despre Dumnezeu si despre Mantuitor, despre minunile pe care Acesta le-a facut si despre milostenia de care a dat dovada de-a lungul vietii Sale. Aceste lucruri reprezinta inceputurile lui Dimitrie in slujba lui Dumnezeu. Pe masura ce anii treceau, Dimitrie devenea tot mai intelept. In momentul in care parintii acestuia s-au dus la Dumnezeu, el a ramas singur, mostenitor al averilor si al numelui.
Imparatul Maximian, auzind de moartea tatalui lui Dimitrie, il cheama pe acesta la el. Vazand faptul ca este o persoana foarte inteleapta decide ca Dimitrie ar trebui sa devina voievod al cetatii. Toti credinciosii din cetate s-au bucurat la auzul vestii si l-au intampinat cu mare bucurie. Dimitrie i-a indrumat cu vrednicie si a adus pe calea cea dreapta foarte multi oameni.
Auzind faptul ca Dimitrie este crestin, Maximian a devenit foarte manios. Intorcandu-se de la o batalie impotriva scitilor, Maximian ordona organizarea de praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor. Astfel, imparatul ajunge la Tesalonic unde il intreaba pe Dimitrie daca tot ceea ce auzise despre el este adevarat. Dimitrie, fara sa stea pe ganduri, ii raspunde sincer si direct lui Maximian, marturisindu-i ca el este crestin. Raspunsul lui Dimitrie l-a enervat si mai tare pe Maximian, care ordona ca Dimitrie sa fie inchis in temnita pana in momentul in care jocurile care erau date in cinstea venirii sale ar fi luat sfarsit.
Incepand lupta, Nestor rosti : “Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!”. Nu trecura nici macar cateva momente si se Nestor se vazu cum il tranti jos pe Lie si il omori. Maximian, vazand ca Lie a fost rapus, se intrista. Acesta a aflat ca Dimitrie l-a binecuvantat pe Nestor si, cuprins si de mai multa manie, ordona ostasilor ca sa-l strapunga pe Dimitrie cu sulite, tinandu-l responsabil pentru moartea lui Lie. Soldatii executara ordinul dat de Maximian iar Sfantul Dimitrie a murit in bratele lui Dumnezeu. Foarte minuni si tamaduiri au fost savarsite la locul in care moastele sale erau plasate. La scurt timp distanta, Maximian ordona taierea capului Sfantului Nestor.
calendarcrestinortodox.ro