Sfântul Nectarie schimbă vieţi

sf. nectarie3Rugăciunile către Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul sunt astăzi, în ziua prăznuirii sale, mai intense ca oricând. Credincioşii de pretutindeni se închină sfintelor sale moaşte din Eghina (Grecia), dar şi de la Mănăstirea “Radu Vodă” din Bucureşti. Dragostea lor faţă de Sfântul Taumaturg este nemăsurată, acesta ajutându-i în necazuri şi boli. Ori de câte ori simt nevoia, oamenii vin şi îşi pleacă genunchii la rugăciune cu convingerea că sfântul îi ajută şi le schimbă vieţile în bine. Şi aşa şi este.

Nu sunt puţini cei care au simţit ajutorul lui, motiv pentru care mănăstirea bucureşteană va scoate şi o carte cu minunile sale. Câteva dintre ele ni le-a împărtăşit şi nouă arhim. Nectarie Şofelea, stareţul mănăstirii.

“Citeam un condac şi telefonul suna…”

“Bucuria şi mulţumirea sufletească dăruite nouă de acest minunat sfânt nu le voi putea exprima în cuvinte, pentru că îmi este imposibil; dar nădăjduiesc că, citind smeritele mele rânduri, mulţi oameni necăjiţi vor căpăta nădejde în ajutorul sfântului şi nu vor pregeta în a-i cere ajutorul.

În aceste vremuri în care toată lumea suferă, nu se putea ca noi să fim scutiţi. Pentru păcatele noastre a îngăduit Bunul Dumnezeu să apară între noi şi familia fiului nostru o răceală. Datorită faptului că noi am depus toate eforturile ca relaţiile să fie bune, nu înţelegeam de ce a apărut această răceală. Fiind la o distanţă mare unii de alţii, nu ne puteam vizita mai des, dar ne puteam informa unii despre alţii prin telefon. Atunci când dădeam telefon să aflăm ce mai fac, cum o duc, răspundea tăios, fără respectul cuvenit părinţilor. Ştiam că îl crescusem bine, că nu ne răspundea urât, că ne respecta, că avea un suflet bun. Tocmai de aceea ne durea sufletul când ne-a lovit această mare răceală din partea lui. Ne-am rugat (şi eu, şi soţul), dar lucrurile nu s-au schimbat. Citind viaţa şi minunile Sfântului Nectarie, am cerut ajutorul acestui milostiv sfânt, am citit acatistul de câteva ori şi… (mari sunt minunile Tale Doamne şi minunaţi sunt sfinţii pe care ni i-ai dat în ajutor!) primim telefon de la băiat, pe un ton prietenos, respectuos, astfel încât ne-a umplut sufletul de bucurie.

Acest lucru a continuat. De câte ori citeam acatistul era imposibil să nu sune şi să nu se observe în vocea lui acel “ceva” care lipsea înainte şi acum ne liniştea sufletele noastre amărâte, că băiatul nu ne-a uitat, nu şi-a pierdut respectul şi dragostea faţă de părinţii lui, dar a fost nevoie de intervenţia Sfântului Nectarie. Uneori, doar ne aşezam în genunchi şi ziceam Condacul şi telefonul suna. Aş vrea să înţelegeţi ce mare bucurie este pentru noi. Cu lacrimi îi mulţumim Sfântului Nectarie!

În ceea ce priveşte boala, acum un an trebuia să fac operaţie şi să mi se scoată uterul (aveam mari probleme). Auzind de operaţie, m-am îngrozit, m-am încăpăţânat şi nu am vrut să merg (îmi era frică rău). Am auzit că la Mănăstirea “Radu Vodă” sunt moaştele Sfântului Nectarie şi am plecat la Bucureşti. L-am rugat pe sfânt să mă ajute să scap de operaţie şi am cerut ulei sfinţit din candela care arde la sfintele moaşte. Timp de două săptămâni am dat cu ulei sfinţit zi de zi şi l-am rugat pe Sfântul Nectarie să mă scape de “cuţit”. A tămăduit sfântul rănile si relele ce erau acolo şi acum sunt sănătoasă.

Într-o zi, am observat că nu pot merge din cauza unei mari dureri la genunchi. Fiecare pas însemna o durere foarte mare. N-am mers la medic, ci am dat cu ulei de la Sfântul Nectarie, am citit acatistul sfântului şi după o săptămână mi-a trecut durerea.

În altă zi am avut o criză îngrozitoare de fiere. Credeam că mor. Vomitam întruna, aveam frisoane etc. Soţul nu mai ştia ce să îmi facă. I-am zis că va fi nevoie să dea telefon la Salvare sau să mă ducă el la spital cu maşina noastră, pentru că simţeam că nu mai pot îndura răul din mine. Însă Dumnezeu i-a luminat mintea soţului meu şi l-a îndreptat către sticluţa cu ulei sfinţit de la Sfântul Nectarie. Mi-a dat cu ulei sfinţit, s-a aşezat în genunchi şi s-a rugat sfântului, şi în timp ce se ruga, pe mine începuse să mă lase acea senzaţie rea şi am adormit.” (P.D., Piteşti)

“Am plecat acasă vindecată!”

“L-am cunoscut pe Sfântul Nectarie de curând, prin intermediul unei prietene de familie şi a unei bune prietene din Atena, care a fost la Eghina de mai multe ori şi, ca orice grec, are o evlavie deosebită pentru acest sfânt. Ceea ce vreau să vă fac cunoscut este faptul că mă consider o nevrednică trăitoare a unei minuni de vindecare săvârşită de Sfântul Nectarie. Evenimentul s-a petrecut de curând şi citind cartea despre Sfântul Nectarie, am primit şi răspunsul la întrebarea: De ce mi s-a întâmplat aceasta? Pentru ca Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Nectarie, să facă o nouă minune, pentru întărirea în credinţă a mea şi a celor care vor cunoaşte viaţa acestui minunat sfânt contemporan, precum şi a minunilor sale.

Am o mare milă şi dragoste pentru animale, de aceea simt frecvent nevoia de a le mângâia, de a le îngriji, de a mă împrieteni cu ele. Am fost la ţară la nişte rude şi, pentru că şi-au luat un câine nou, am dorit să mă împrietenesc cu el. Prin urmare, am luat vasul cu mâncare şi m-am dus să-i dau să mănânce, fără să am nici o teamă faţă de el. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar câinele m-a muşcat de mâna dreaptă, prinzându-mi degetele şi palma în gură.

Primul lucru care mi-a atras atunci atenţia a fost faptul că nu m-am speriat. Nici o clipă nu am simţit frica. Nu ştiu dacă acest lucru se poate pune pe seama şocului de a nu crede ceea ce mi se întâmpla. Totuşi l-am lăsat să îmi dea drumul singur, fără să îmi trag mâna.

Curios lucru, aceasta s-a întâmplat rapid, astfel încât nu aveam decât o leziune profundă (în urma caninului), care îmi sfâşiase podul palmei, iar restul erau până la 12-13 leziuni superficiale. Aceasta se întâmpla duminica.

Ziua următoare am venit la Bucureşti, iar vineri, prietena de familie de care vă spuneam m-a invitat să mergem împreună la Sfântul Maslu la Mănăstirea “Radu Vodă”. Nu am ajuns de la început, ci când se citea a treia Sfântă Evanghelie. Imediat au venit părinţii să ne ungă cu ulei sfinţit.

Din momentul în care uleiul sfinţit s-a aflat pe mâna mea, am simţit că se întâmplă ceva. Nu am realizat ce, decât după ce am apucat să mă închin la Sfintele Moaşte ale Sfântului Nectarie. În biserică, în timpul Sfântului Maslu, sub ochii mei, cu mine se întâmpla o minune! Sunt medic, şi astfel de plăgi nu evoluează în mod natural astfel, cum vedeam sub ochii mei! Leziunea cea mai profundă şi cea mai handicapantă s-a vindecat din profunzime spre suprafaţă.

Nici acum când vă scriu cu mâna pe care mi-au vindecat-o Dumnezeu şi Sfântul Nectarie nu-mi vine să cred. Puteam să îmi fac semnul Sfintei Cruci!

S-a vindecat atât de rapid, încât leziunile superficiale păreau mai grave decât cea profundă.

Am plecat acasă vindecată! Am putut să îmi folosesc mâna dreaptă ca şi cum n-aş fi avut nimic! Mulţumesc lui Dumnezeu şi Sfântului Nectarie. “Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi!” Mulţumire şi recunoştinţă Sfântului Nectarie! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” (M.V., Bucureşti)

“Înţelepţeşte-mă, sfătuieşte-mă!”

“Astăzi (1 octombrie 2006), se împlinesc doi ani de când am ajuns prima oară la Moaştele Sfântului Nectarie la Sfânta Mănăstire “Radu Vodă”. În această perioadă am simţit de mai multe ori ajutorul sfântului. În septembrie 2005 mă aflam în Bucureşti pentru câteva zile la un sfârşit de săptămână pentru a face curăţenie în apartamentul pe care i-l cumpărasem fiului meu. Eram după un concediu de odihnă în care ne orientasem şi discutasem cu fiul nostru, cu prietena lui şi cu părinţii fetei asupra căsătoriei lor chiar în toamna aceea.

Noi, ca părinţi (dar şi ei, tinerii) doream acelaşi lucru: căsătoria să fie aşa cum este normal şi creştineşte, să se pornească în viaţă cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Eu însă aveam o îndoială. Fiul meu era în ultimul an de facultate (un an destul de greu) şi avea 22 de ani, vârstă care mi se părea cam mică pentru un viitor cap de familie.

Vineri seara am participat la Sfântul Maslu la Mănăstirea “Radu Vodă”. La sfârşit m-am rugat la sfintele moaşte: “Sfinte Nectarie, înţelepţeşte-mă, sfătuieşte-mă ce să fac. E bine sau nu să se căsătorească fiul meu în această toamnă?”

Duminică dimineaţa m-am trezit dintr-un astfel de vis: Se făcea că un preot (necunoscut) cu un zâmbet binevoitor îmi dădea binecuvântarea şi-mi zicea: “Ştiu ce vreţi să mă întrebaţi. E bine!”, şi mi-a dat din nou binecuvântarea. În acea duminică am fost la Sfânta Liturghie la o altă biserică decât acolo unde obişnuiam. La sfârşit, preotul paroh de acolo a ieşit afară să miruiască lumea. Apoi am văzut că mai multe persoane aşteptau să discute cu Sfinţia Sa. Am aşteptat şi eu. L-am întrebat bineînţeles ce mă frământa pe mine. Mi-a zâmbit binevoitor (era zâmbetul preotului din vis!) şi mi-a spus: “Eu tot la vârsta de 22 de ani m-am căsătorit şi a fost foarte bine. Decât să trăiască amândoi fără binecuvântarea lui Dumnezeu, e foarte bine să se căsătorească”, iar apoi mi-a dat binecuvântarea în acelaşi mod în care am primit-o în vis. Pentru mine a fost clar, Sfântul Nectarie mă sfătuia prin acel preot.

Toate îndoielile şi frământările mele au dispărut. În mai puţin de o lună s-a făcut şi nunta. Sunt o mamă fericită din acest punct de vedere, căci aceşti tineri se înţeleg minunat.”(Elena, Câmpulung Muscel)

Ajutor într-un an plin de suferinţă

“Anul 2004 a fost pentru mine şi familia mea aducător de multe boli şi suferinţe, dar şi plin de ajutor divin pentru care nu ştim cum să-I mulţumim Bunului Dumnezeu şi sfinţilor care s-au rugat pentru noi. În această primăvară am fost bolnavă şi nici nu credeam să mai scap cu viaţă. M-au ajutat cei din familie, mai ales mama mea, care are 68 de ani şi pe care am chinuit-o atunci, nebănuind cât de grav era ea bolnavă. La sfârşitul lunii mai a fost internată de urgenţă la Constanţa, la Spitalul de Boli Contagioase – suspect hepatită acută, cu toate analizele foarte proaste. În ultimele luni slăbise peste 15 kg şi se simţea foarte rău, iar acum avea toată pielea galbenă ca ceara.

Analizele făcute în spital au infirmat diagnosticul de hepatită virală şi au stabilit: neoplasm pancreatic şi colecistită acută (icter mecanic). Ni s-a spus să căutăm urgent un chirurg. În ultimul moment, sora mea a vorbit cu un doctor la Bucureşti şi a aranjat să o ducem direct la Spitalul Floreasca. Eram foarte îngrijorate şi ne rugam amândouă mereu, îndemnându-ne una pe alta să mergem cât mai mult la biserică.

Sora mea, cu o mare încredere în Dumnezeu şi cu o putere extraordinară, a reuşit în câteva zile să-i facă mamei cele mai bune investigaţii, neprecupeţind nici timp, nici bani, nici energie, fiind sprijinită întru totul de soţul ei.

Diagnosticul era clar: tumoare de cap de pancreas de 5 centimetri şi colecistită acută, necesitând urgent intervenţie chirurgicală, cu risc foarte mare.

În acea zi (era joi), în drum spre casă, distrusă fizic şi psihic, am întâlnit o cunoştinţă, o doamnă care a avut mari probleme de sănătate şi adevărate drame în familie, dar cu o credinţă nemăsurată în puterea lui Dumnezeu. O cunoştea pe mama, şi când i-am spus ce probleme aveam şi cât de tulburată eram, imediat a scos din geantă o cărticică cu Acatistul Sfântului Nectarie, sfânt despre care auzisem foarte puţine, şi mi-a spus să am încredere în puterea lui, căci nu îi lasă fără ajutor pe cei care se roagă cu credinţă.

Din acea seară am început să citesc acatistul şi să mă rog Sfântului Nectarie să o ajute pe mama noastră, să ne arate ce trebuie să facem. Vineri am fost la Sfântul Maslu, luând cu mine un batic al mamei şi rugându-mă Maicii Domnului şi Sfântului Nectarie pentru ea, căci hotărâsem cu sora mea să vin la Bucureşti duminică dimineaţa.

Am găsit-o slabă şi galbenă ca ceara, dar cu un moral ridicat şi cu încredere în doctorul ei şi în reuşitele celor operaţi acolo. Vorbisem la telefon cu sora mea să cheme un preot să o spovedească şi să o împărtăşească, dar mama nu era dispusă şi nu mai puteam insista. Am coborât toate trei la capela spitalului şi ne-am rugat fierbinte la toate icoanele şi, găsind acolo Acatistul Sfântului Nectarie, i-am spus mamei că noi avem încredere că Dumnezeu nu ne va lăsa şi sfântul o va ajuta.

Doctorul (Gabriel Ţintărescu) a venit la noi şi ne-a spus gravitatea situaţiei: trebuia deschisă şi operată fierea şi că a venit momentul să hotărâm dacă se atinge sau nu de tumoare. Dacă nu operează şi tumoarea, mai are şase luni de trăit, dacă o operează, are şanse de reuşită doar cu ajutorul lui Dumnezeu.

M-a uimit cât de credincios era, cum îşi făcea mereu semnul crucii şi ridica privirea spre cer. Când îi spuneam: “Domnule doctor, vă rugăm să…”, el ridica privirea şi spunea: “Nu pe mine să mă rugaţi, ci la Dumnezeu să ne rugăm, că avem nevoie de mare ajutor”.

Am dat semnătură pentru operaţie, asumându-ne toate consecinţele, iar mamei îi cam pierise curajul de până atunci. Sora mea a fost cea mai tare, nu ştiu de unde mai avea atâta putere şi încredere că mama va trăi. Operaţia a durat 11 ore, timp în care sora mea şi cu mine am stat pe hol, trecând prin toate stările, de la curaj la deznădejde, rugându-ne la Iisus Hristos şi Maicii Sale să nu ne părăsească, şi Sfântului Nectarie să-i ajute pe doctori.

Când a fost adusă la sala de reanimare, am fost şocate: plină de tuburi şi conectată la tot felul de aparate. Doctorii ne-au spus că au reuşit să scoată tumoarea cu o bucată de stomac şi o parte din duoden şi au curăţat tot abdomenul şi că din punct de vedere chirurgical operaţia a fost ca la carte.

Eu şi sora mea făceam cu schimbul la patul mamei în două ture, formând o adevărată echipă împreună cu doctorii care se ocupau cu tot profesionalismul de acest caz. Ne-au spus că beneficiază de cel mai bun tratament compatibil cu orice spital din străinătate.

Coboram când puteam în capelă şi dădeam acatiste şi aprindeam lumânări pentru sănătatea mamei, neuitând să-i mulţumim Sfântului Nectarie pentru ajutor şi cerându-i să se roage lui Dumnezeu Cel Milostiv şi Maicii Domnului pentru mama noastră.

Doctorii, rezervaţi în primele zile, au reuşit să rezolve toate complicaţiile apărute pe parcurs şi au considerat intervenţia ca pe o mare reuşită. După aceea, tatăl nostru ne-a mărturisit că şi el se ruga în fiecare noapte pentru ea şi că avea momente în care nu mai spera să o vadă.

Între timp, eu am căutat cărţi despre Sfântul Nectarie, care mi-au întărit încrederea în ajutorul primit, şi i-am trimis surorii mele la Bucureşti, îndemnând-o să meargă la Mănăstirea “Radu Vodă”, unde se află moaştele sfântului, cu un acatist de mulţumire. A rămas impresionată de frumuseţea sfintei mănăstiri, pe care a simţit-o atât de primitoare şi de luminoasă, şi a fost convinsă că sfântul era acolo. Ea a fost cea care m-a îndemnat să scriu despre minunea trăită de noi pentru rugăciunile Sfântului Nectarie.” (Ştefana, Mangalia)

“Spre slava lui Dumnezeu, rana era închisă!”

Anul trecut, în luna mai, Elena C. din judeţul Suceava a fost operată de cancer la intestinul gros. Totul părea să fie bine, dar din cauza neglijenţei doctorului care a operat-o şi care nu i-a prescris citostatice, la mai puţin de un an cancerul a reapărut sub forma unei răni vaginale, invadându-i tot abdomenul. Ne-am dus la Iaşi, la Spitalul “Sfântul Spiridon”, unde în urma consultaţiilor făcute s-a ajuns la concluzia că nu mai are rost să fie internată.

La insistenţele familiei, pacienta a fost internată şi supusă la raze pentru a se încerca închiderea rănii în vederea unei a doua operaţii, cu riscul de 99%. În urma razelor, care au durat o lună şi jumătate, rana s-a închis doar 30%. Familia era deznădăjduită. Una din fiicele ei a auzit de minunile Sfântul Nectarie şi de vindecările minunate de cancer şi a rugat pe cineva care pleca la Bucureşti să-i aducă ulei din candela sfântului. Ceea ce a şi făcut. I-a dat mamei şi a băut din uleiul sfinţit şi după trei săptămâni a plecat din nou la Iaşi la control, unde trebuia să fie internată sau trimisă la unul din spitalele din Bucureşti. Spre slava lui Dumnezeu şi a Sfântului Nectarie şi spre mirarea doctorului, rana s-a aflat total închisă.

A consemnat diac. George Aniculoaie

 Ziarul Lumina