Taierea Imprejur cea dupa trup a Domnului; Sfantul Vasile cel Mare (Anul Nou. Tedeum)

  Biserica sărbătorește, astăzi, 1 ianuarie, la opt zile de la Nașterea Domnului, Tăierea împrejur cea după trup a Mântuitorului Hristos.

Sinaxarul acestei zile amintește că: „De la Sfinții Părinți am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi și să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână.

Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc. Căci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi, luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot așa a binevoit să primească și tăierea împrejur. Întâi, ca să astupe gurile ereticilor care îndrăznesc a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire.

Dar dacă n-ar fi luat trup, cum S-ar fi tăiat împrejur? Și al doilea ca să astupe gurile iudeilor celor neînțelegători, care îl cleveteau că nu păzește sâmbăta și că strică Legea. Pentru aceasta, după opt zile de la nașterea Lui cea sfântă din Fecioară, a binevoit să fie adus de Maica Sa și de Iosif, în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur.

Și a fost tăiat împrejur; și I s-a dat numele Iisus, nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea Lui în pântecele Fecioarei. Și iarăși întorcându-Se Domnul cu părinții Săi acasă, a viețuit omenește, crescând cu anii, cu Înțelepciunea și cu harul, pentru mântuirea noastră”.

Hristos a fost tăiat împrejur în a opta zi de la naștere și această tăiere împrejur era simbolul credincioșiei, al alegerii și al binecuvântării pentru evrei, o binecuvântare specială pentru poporul ales din partea lui Dumnezeu și un semn de fidelitate, de jertfelnicie pentru a împlini voia lui Dumnezeu și a nu mai trăi după voia instinctelor, ci după voia Duhului.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel arată că în Iisus Hristos s-a schimbat tăierea împrejur cea trupească într-o tăiere împrejur duhovnicească, ce începe prin botezul în moartea și învierea lui Hristos. Tăierea împrejur cea duhovnicească, nu cea trupească, contează acum. Hristos a făcut-o pentru a arăta că S-a născut sub Lege, că respectă Legea, dar apoi o desăvârșește prin învățătura și lucrările Sale sfințitoare, minunate.

Biserica noastră îl sărbătorește astăzi, 1 ianuarie, și pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscop în Cezareea Capadociei. Acest sfânt este sărbătorit și în ziua de 30 ianuarie, împreună cu Sfântul Ioan Hrisostom și Sfântul Grigorie Teologul.

S-a născut în jurul anilor 329-330, în Cezareea Capadociei. Părinții Sfântului Vasile erau mari proprietari de pământuri. Îmbrățișaseră de timpuriu creștinismul, îl cunoscuseră bine pe Sfântul Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareii, și, întâi de toate, înduraseră cu o răbdare neclintită persecuția de sub împăratul roman Maximian, la anul 311.

Sf. Vasile era unul din cei 10 frați, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Grigorie de Nyssa, Petru de Sevasta; cinci vor fi monahi: cei trei dinainte, plus Naucratios și Macrina cea tânără; vor fi șase sfinți în familia mare: Sfânta Macrina cea Bătrână, Sfânta Emilia (mama lui), Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru și Sfânta Macrina cea Tânără. Bunica Macrina a crescut pe copii în duh creștin, împreună cu mama lor, Emilia, și sora lor, Macrina cea Tânără.

A crescut sub înrâurirea bunicii sale, Macrina (cea Batrâna), care fusese ucenica Sfântului Grigorie Taumaturgul. Ea a stat în permanenta lângă Vasile si Macrina (cea Tânara) împărtășindu-le acestora învățătura duhovnicească izvorâtă din bogata sa experiență de viață.

Primele lecții de retorica le-a primit de la tatăl sau Vasile, el însuși retor în Cezareea Capadociei. Tatăl, cu ajutorul Emiliei și al bătrânei Macrina, l-a îndrumat pe tânărul Vasile spre doua căi: educația si nevoința pentru virtute.

În anul 342 va ajunge sa învețe la Cezareea Palestinei alături de Sfântul Grigorie Teologul, cel care mai târziu îi va fi prieten apropiat. După terminarea studiile din Cezareea în anul 347, Vasile a fost trimis, datorita bogatele cunoștințe pe care le avea precum și istețimii sale, să studieze la cele mai alese scoli ale timpului din Constantinopol si Atena, unde a avut dascăli renumiți, precum învățatul Libaniu. Din Constantinopol, Sfântul Vasile cel Mare a plecat la Atena (351) unde a devenit bun prieten cu Sfântul Grigorie Teologul pe care-l cunoscuse la scoala din Cezareea Palestinei.

În anul 355, Sfântul Vasile cel Mare părăsește Atena și se întoarce în patria natala, nemaigăsindu-l în viață pe tatăl sau. La rugamintea capadocienilor el suplineste catedra de retorica a tatalui sau. Pentru a lua pulsul vieții monahale din vremea sa, Sfântul Vasile cel Mare a făcut dese incursiuni în Mesopotamia, Siria, Palestina si Egipt.

Întorcându-se din calatorie, a vazut cum calugarii care vietuiau în singuratate, în pustiul Cezareei, erau mai de graba singurateci decât retrasi. El a fost cel care i-a adunat pe acestia în locuri organizate, stabilind astfel o oarecare rânduiala. Nu dupa mult timp, în jurul sau s-au adunat multime de ucenici, punându-se astfel temeliile primei comunitati cenobitice în 358, pe malul râului Isis, lânga Neocezareea.

Aici este vizitat de bunul sa prieten Sfântul Grigorie si împreuna redacteaza Filocalia, o colectie de texte din scrierile lui Origen. Tot acum sfântul concepe Regulile monahale mari si mici. Sfântul Vasile cel Mare a fost si ramâne unul dintre marii parinti ai monahismului de tip chinovial. În anul 364, Sfântul Vasile cel Mare a primit harul preotiei, fiind hirotonit de episcopul Eusebiu de Cezareea. A fost ales episcop al comunitatii din Cezareea Capadociei si exarh al Pontului, pastorind noua ani: din 370 si pâna în 379, când trece la Domnul pe data de 1 ianuarie.

De asemenea, Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi şi pe mama Sfântului Vasile, pe Sfânta Emilia.
basilica.ro