Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul

 Zamislirea Sfantului Proroc Ioan Botezatorul este praznuita in fiecare an pe 23 septembrie. Zamislirea s-a petrecut cu sase luni inainte de Intruparea Fiului lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil i s-a aratat lui Zaharia cand a intrat in Sfanta Sfintelor spre a tamaia si a se ruga pentru popor si i-a vestit ca Elisabeta, sotia sa, va naste un fiu pe care il vor numi Ioan. Arhanghelul ii graieste ca pruncul va fi mare inaintea Domnului, nu va bea vin, nici alta bautura ametitoare si din pantecele mamei sale se va umple de Duhul Sfant. Si pe multi din fiii lui Israel ii va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Si va merge inaintea Lui cu duhul si puterea lui Ilie, ca sa intoarca inimile parintilor spre copii si pe cei neascultatori la inţtlepciunea dreptilor, ca sa gateasca Domnului un popor pregatit”. Din cauza faptul ca atat Zaharia, cat si Elisabeta, erau inaintati in varsta, Zaharia s-a indoit de cele descoperite de Arhanghelul Gavriil. Din acest motiv, el va ramane mut pana la nasterea lui Ioan.

Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

Zămislirea mântuirii noastre apropiindu-se, s-a zămislit Sfântul Ioan, Înainte Mergătorul, cu mărire şi cu minune. Multe mame zămislesc fii, dar puţine sunt acelea pe a căror zămislire ar mări-o şi ar prăznui Biserica lui Dumnezeu. Numai trei mame au fost de ale căror zămisliri în pântece s-a minunat lumea; acestea au fost Sfânta şi dreapta Ana, Sfânta Elisabeta şi Prea Sfântă, Preacurata Fecioară Maria. Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu; Elisabeta, pe Mergătorul înainte; iar Fecioara Maria, pe Hristos, Mântuitorul nostru. Deci, toate aceste zămisliri prin vestitor ceresc s-au binevestit şi s-au săvârşit de darul lui Dumnezeu, dar nu fără a vorbi bunul vestitor şi cu zămislitorii, de vreme ce Însuşi Dumnezeu avea trebuinţă de învoirea celor ce zămisleau. Drept aceea, bine-vestitorul, Sfântul Arhanghel Gavriil, care slujea atunci în rânduiala săptămânii sale înaintea lui Dumnezeu, a început a vorbi astfel: “Nu te teme, Zaharie, că s-a auzit rugăciunea ta şi femeia ta, Elisaveta, va naşte ţie un fiu, şi-l vei numi Ioan şi va fi ţie bucurie şi veselie şi se vor bucura mulţi de naşterea lui” (Luca 1,13).

Răspuns-a Zaharia: “Străine şi neaşteptate lucrări îmi vesteşti mie, vestitorule de bucurie; că a naşte fii la bătrâneţe nu este lucru potrivnic firii? Fiindcă eu sunt bătrân şi femeia mea trecută în zilele ei, deci, cum vom putea să zămislim şi să naştem fiu?” Îngerul a zis: “De la începutul cuvintelor tale te găsesc pe tine cu puţină credinţă, Zaharie, pentru că nu aştepţi împlinirea cuvintelor mele, căci, deşi potrivnic firei tale ţi se pare lucrul acesta, nu e potrivnic puterii lui Dumnezeu, Căruia nimic nu este cu neputinţă; că Dumnezeu poate şi din pietre să ridice fii lui Avraam.

Au nu ştii că era cu putinţă lui Dumnezeu a zidi pe Adam din pământ iar pe Eva din coasta lui şi prea îmbătrânita Sara a-i da lui fiu pe Issac? Deci, şi femeii tale, Atotputernicul Dumnezeu îi dă să nască la bătrâneţe fiu, că s-a auzit rugăciunea ta”. Răspuns-a Zaharia: “Eu acum aduc rugăciunile mele lui Dumnezeu pentru venirea doritului Mesia, pe care s-a făgăduit, prin gurile sfinţilor săi prooroci, ca să-l trimită mai degrabă pe pământ să mântuiască seminţia lui Avraam din robia altor neamuri. Încă mă rog şi pentru greşelile mele şi pentru neştiinţele poporului. Iar de aceasta, ca să am fiu, acum nu mă rog, că m-am învechit cu anii şi femeia mea a îmbătrânit”. Grăit-a lui Îngerul: “Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, cu a cărui descoperire ştiu că acum nu pentru primirea fiului te rogi, ci pentru lucrurile de care spui. Însă mai înainte de bătrâneţile tale şi mai înainte de stârpiciunea soţiei tale, Elisabeta, te-ai rugat cu osârdie ca să vă dea vouă Dumnezeu să aveţi un fiu. Iar întrutot milostivul, Domnul, de Care nici cea mai mică mişcare de inimă omenească nu se tăinuieşte, Cel ce ascultă rugăciunile celor ce se roagă Lui şi face voia celor ce se tem de el, Acela, auzind rugăciunile tale cele mai dinainte, îţi dăruieşte ţie, măcar, deşi, nu degrabă, însă bine, fiu cu numele darului numit. Pentru că ştie după a Sa bunăvoire să împlinească cererile sfinţilor Săi. Şi va fi mare înaintea Domnului cel ce va să se nască ţie fiu”. Răspunse Zaharia: “Te văd pe tine, binevestitorule, că eşti înger al lui Dumnezeu, că vorba ta arată aceasta; vederea frumuseţii tale te vădeşte şi puterea cuvintelor tale mărturiseşte.

Răspuns-a îngerul: “Va fi mare înaintea Domnului fiul tău, cu neasemănată mărime duhovnicească, cu care va întrece pe Ieremia. Acela s-a sfinţit mai înainte de naşterea sa, dar acesta cu mult mai mult se va umple de Duhul Sfânt, încă din pântecele maicei sale. Ieremia a fost însemnat numai ca să proorocească pentru Mesia, iar acesta înainte a fost rânduit ca şi mâna să-şi pună pe Dânsul şi să-L boteze. Încă nu numai pe Iere-mia, ci şi pe ceilalţi sfinţi îi va întrece cu mărimea darului lui Dumnezeu. Că nu se va scula între cei născuţi din femei altul mai mare decât Ioan Botezătorul. Precum o stea din toate celelalte stele covârşeşte în slavă, aşa şi între sfinţii lui Dumnezeu, unul pe altul cu slavă şi cu cinste întrece. Că şi într-ale noastre îngereşti ierarhii – zice Gavriil – care totdeauna văd dumnezeiasca faţă, nu la toţi într-un fel descoperă Dumnezeu tainele voinţei Sale, ci prin mijlocirea celor mai de sus arată poruncile celor mai de jos. Multe stele apun înainte de ivirea soarelui şi numai singur luceafărul merge înaintea soarelui. Mulţi profeţi au propoveduit despre venirea lui Mesia, pruncul însă cel ce va să se zămislească şi să se nască din tine, nu numai cu cuvântul va propovedui, ci şi cu degetul său va arăta popoarelor pe Mieluşelul lui Dumnezeu, Cela ce ridică păcatele lumii. Şi pentru aceea va fi mai mare decât toţi cei ce se nasc din femei, pentru că pe cât împlinirea vestirii celei de bucurie este mai primită decât însăşi vestirea, pe atâta mai cinstit va fi proorocul cel ce are să se zămislească şi să se nască, decât alţi prooroci.

Grăit-a Zaharia: “Bună şi de bucurie este vestirea ta, o, îngere! că dacă “tot fiul cel înţelept veseleşte pe tată”, cu cât mai mult fiul cel mai înţelept decât toţi proorocii m-ar veseli pe mine, bătrânul. Cu toate acestea, cum oare mă voi veseli, de vreme ce mă îndoiesc de cuvintele tale; iar bucuria şi veselia în lucrurile cele de îndoire nu se fac, ci numai în cele vrednice de credinţă. Deci, rogu-mă ţie, îngere al lui Dumnezeu, să-mi spui mie: după ce voi cunoaşte cele binevestite de tine?”. Răspuns-a îngerul: “Au încă te îndoieşti şi nu crezi cuvintele mele o, Zaharie?! Au doar minciuni îţi spun, trimis fiind de la Dumnezeu, Care este credincios în toate bunătăţile Sale şi drept în toate lucrurile Sale? Nu este cu neputinţă la Dumnezeu tot cuvântul! Eşti preot şi învăţător al lui Israel şi pe acestea oare nu le ştii: că vremea venirii lui Mesia a sosit, pe care eu, prin şeptimea anilor, am numărat-o trimis fiind în Babilon la Daniil proorocul? Au n-aţi citit proorocirile lui? Cercetează şi vezi că, iată, s-a apropiat cel ce mântuieşte pe Israel şi înainte va merge înaintea feţei lui îngerul cel în trup trimis, care va fi fiul tău, cel ce va găti calea lui Mesia, mergând înaintea lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie. Dar de vreme ce n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor, să fii tăcând şi neputând a grăi, până la ziua în care vor fi acestea!”. Şi îndată limba lui Zaharia s-a legat cu amuţire, legăturile nerodirii Elisabetei s-au dezlegat, iar îngerul s-a dus să stea înaintea Atotţiitorului Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

În una din predicile sale, Mitropolitul Antonie de Suroj marturisea despre Sfântul Ioan Botezătorul: „Şi iată că Ioan a locuit mai bine de treizeci de ani în locuri pustii, s-a luptat cu inima sa, s-a luptat pentru viaţa sa şi a ieşit să propovăduiască, mărturisit fiind de Dumnezeu ca cel mai mare, şi nu doar atât. Evanghelia nu ni-l numeşte proroc, ci glas. El s-a îngemănat atât de mult cu voia lui Dumnezeu, încât a devenit una cu acel cuvânt de viaţă dătător pe care trebuia să-l rostească spre mântuirea oamenilor, spre trezirea lor, pentru ca să strălucească viaţa şi bucuria în inimile celor care aud glasul. Nu era doar un om care vorbea, ci era Însuşi Dumnezeu, Care vorbea prin glasul lui. Aşa spuneau sfinţii. Un ascet din muntele Athos, trecut de curând la Domnul, spunea că sfinţii nu vorbesc cu de la sine putere, ci doar de la Dumnezeu. Ioan a refuzat tot ceea ce este pământesc pentru a-I aparţine lui Dumnezeu şi Domnul S-a întors spre cei care locuiau pământul, nu l-a lăsat în pustie. Atunci când Dumnezeu a devenit nedespărţit de Ioan, l-a trimis pe acesta la oameni, ca şi ei să cunoască acea viaţă pe care a cunoscut-o Ioan”.
crestinortodox.ro