„Stea care răsare înaintea Soarelui dreptăţii“

Alexandru Briciu

 Sfântul Ioan Botezătorul însuşi mărturisea despre Hristos, după cum relatează Evanghelia după Ioan: “Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3, 30). În imnele Sfântului Efrem Sirul la Arătarea Domnului, “striga Ioan: După mine vine, dar e mai înainte de mine. Sunt doar glasul, nu Cuvântul. Sunt sfeşnic, nu Lumina, stea care răsare înaintea Soarelui dreptăţii” (Imnul 1, 9). Evanghelia apocrifă a lui Iacob aminteşte că, atunci când Irod a poruncit să fie omorâţi pruncii, Elisabeta, ruda Fecioarei Maria, l-a luat pe Ioan, fiul său, şi a fugit în munţi, pentru a se ascunde: “Elisabeta, ruda ei, auzind şi ea că ucigaşii regelui umblă după Ioan, îşi luă pruncul şi fugi cu el în munţi să-i caute ascunzătoare. Dar nu găsi nici un loc potrivit. Atunci, sfâşiată de durere, Elisabeta strigă: Munte al lui Dumnezeu, primeşte la adăpostul tău o mamă cu prunc mic! Şi îndată muntele se deschise şi o primi înăuntru. O lumină puternică îi însoţea mereu, căci îngerul Domnului mergea cu ei şi le purta de grijă”.

Asemenea pruncului Iisus, Ioan a scăpat de ascuţişul sabiei ostaşilor şi a crescut în pustiu. Sfântul Ioan Gură de Aur, arhiereul antiohian care prin baia Botezului a primit numele Proorocului şi Înaintemergătorului Domnului, ne cheamă să vedem cu ochii minţii pe cel ce propovăduia în pustiul Iordanului pe Mântuitorul: “Gândeşte-te ce privelişte minunată era să vezi un om de treizeci de ani pogorându-se din pustie, fiu de arhiereu, neavând nevoie de vreun lucru omenesc, prin toate arătând sfinţenia şi având cu el pe proorocul Isaia. Alături de el era şi Isaia, propovăduind şi zicând: Acesta este despre care v-am spus că va veni strigând şi propovăduind totul cu strălucită voce în pustie!” Într-adevăr, Sfântul Ioan Botezătorul a fost propovăduit de proorocul Isaia, care spune: “Un glas strigă: În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru” (Isaia 40, 3). El însuşi mărturisea despre sine: “Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: “Îndreptaţi calea Domnului”, precum a zis Isaia proorocul” (Ioan 1, 23).

“Minunat şi neobişnuit lucru era să vezi atâta răbdare într-un trup omenesc!”

Sfântul Evanghelist Matei prezintă pe Ioan Botezătorul cu îmbrăcăminte din peri de cămilă şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului său. De altfel, această descriere este recomandată şi în “Erminia picturii bizantine” a lui Dionisie din Furna pentru pictarea icoanei sfântului. “Minunat şi neobişnuit lucru era să vezi atâta răbdare într-un trup omenesc! Ioan n-a arat nici pământ, n-a tăiat nici brazdă, n-a mâncat nici pâinea în sudoarea feţei, ci masa îi era improvizată, îmbrăcămintea mai simplă decât masa, iar locuinţa mai uşor de găsit decât îmbrăcămintea. N-avea nevoie de acoperiş, de pat, de masă, de nimic din toate acestea, ci arăta în trupul lui viaţă îngerească”, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur.

În comentariul la Evanghelia după Matei, Sfântul Ioan Gură de Aur descrie contextul social din Ţara Sfântă, la treizeci de ani după Naşterea Domnului. Ioan Botezătorul, revenit din pustie, propovăduia şi boteza cu botezul pocăinţei în apa Iordanului: “Viaţa lui Hristos era umbrită deocamdată şi se credea că ar fi fost ucis odată cu pruncii din Betleem. Chiar dacă S-a mai arătat în lume la doisprezece ani, totuşi îndată a trecut iarăşi în umbră. De aceea trebuia ca ieşirea Sa în lume să se facă în chip strălucit, să aibă început măreţ”.

 “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”

 Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte şi textele evangheliştilor ce relatează momentul Botezului Domnului. Evreii veneau la malul râului Iordan pentru a fi botezaţi de proorocul Ioan. Judecat în cheia gândirii omeneşti, tabloul pare îndreptăţit: “Mulţi socoteau că Ioan este mai mare decât Iisus, pe de o parte pentru că Ioan trăise tot timpul în pustie, pentru că era fiu de arhiereu, pentru că purta o îmbrăcăminte ca aceea, pentru că-i chema pe toţi la botez şi pentru că s-a născut dintr-o femeie stearpă, iar pe de altă parte, pentru că Iisus era născut de o fată sărmană – că nu era cunoscută încă de toţi naşterea din Fecioară -, pentru că locuise în casă, pentru că trăise la un loc cu toţi oamenii, pentru că purta haine la fel cu toţi ceilalţi. Îl socoteau mai mic decât Ioan şi pentru că nu ştiau încă nimic de tainele mari ale lui Hristos. S-a mai întâmplat apoi să mai fie şi botezat de Ioan, fapt care le întărea şi mai mult bănuiala, chiar dacă n-ar fi fost nici una din pricinile de mai sus. Gândeau, deci, că şi Hristos este unul din cei mulţi. Că îşi spuneau: N-ar fi venit la botez odată cu toţi oamenii, dacă n-ar fi fost ca unul din ei; Ioan este, deci, mai mare decât El şi cu mult mai minunat”.

Până la vârsta de 30 de ani despre Mântuitorul Hristos ştim numai că a primit rânduiala iudaică de a fi tăiat împrejur, a fost prezentat la templu şi a tâlcuit Scriptura Vechiului Testament în templu, pe când era de 12 ani. Aşadar, necunoaşterea evreilor nu era din ignoranţă, ci era un fapt firesc, întrucât Iisus dusese viaţă de om simplu, ajutând pe Dreptul Iosif în ale tâmplăriei. În Evanghelia după Ioan, chiar Sfântul Ioan Botezătorul lămureşte că nici măcar el nu-L cunoştea pe Mântuitorul (“Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă”, Ioan 1, 30-1). Cel din urmă prooroc al Domnului ştia numai semnele ce se vor arăta atunci când Acesta va veni la el să fie botezat (“Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt”, Ioan 1, 33).

De aceea, s-a auzit glas din ceruri mărturisindu-L: “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17). Iar pentru ca epifania să fie deplină, Sfântul Ioan Gură de Aur arată cum se risipeşte orice urmă de îndoială: “Pentru că glasul care a spus:Acesta este Fiul Meu cel iubit, părea multora mai potrivit lui Ioan decât lui Iisus – că glasul din cer n-a spus: Acesta, Care Se botează, ci numai: Acesta, aşa că fiecare din cei ce au auzit au bănuit că glasul a fost mai degrabă despre cel ce botează decât despre cel botezat şi din pricina vredniciei Botezătorului, dar şi din pricina tuturor celor spuse – a venit Duhul în chip de porumbel, atrăgând glasul către Iisus şi făcând tuturor cunoscut că Acesta a fost spus nu despre Ioan care boteza, ci despre Iisus Care Se boteza”.
Ziarul Lumina