Predica Duminicii dinaintea nasterii Domnului

Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre în Împaratia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5)

Iubiti credinciosi,

Întrucît cu mila lui Dumnezeu sîntem în ajunul prea luminatului praznic al Nasterii Domnului, ne-am gîndit sa vorbim astazi despre nasterea noastra cea duhovniceasca. Fara de aceasta nici un crestin nu poate sa se mîntuiasca, dupa cuvîntul Mîntuitorului care zice: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre în Împaratia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Fiindca, ce este nascut din trup, trup este, si ce este nascut din Duh, Duh este (Ioan 3, 6). Dar, fratii mei, cînd si cum primim noi aceasta duhovniceasca nastere prin apa si prin Duh? Negresit, aceasta nastere o primim toti la Sfîntul Botez. Dar ce dobîndim noi crestinii ortodocsi prin aceasta nastere de la Sfîntul Botez? Intîi, prin Sfîntul Botez sîntem iertati de pacatul stramosesc si ne facem fii ai Bisericii lui Hristos (Efeseni 5, 26). Prin Sfîntul Botez sîntem îmbracati împreuna cu El la o viata noua (Romani 6, 4). Prin Sfîntul Botez primim înaintea Sfîntului Duh înnoire (Tit 3, 5). Prin Sfîntul Botez primim libertatea de a trai în comuniune cu Dumnezeu, odata ce am fost izbaviti de pacat si ne-am facut robi ai lui Dumnezeu (Romani 6, 22). Prin Sfîntul Botez ne-am lepadat de satana si de toate lucrarile lui, dupa rînduiala Sfîntului Botez; ne-am lepadat de omul vechi (Coloseni 3, 9), am facut marturisirea dreptei credinte; ne-am facut fii dupa dar ai lui Dumnezeu (Galateni 4, 5); ne-am îmbracat cu Hristos (Galateni 3, 27). Stim cu totii ca exista un singur Botez (Efeseni 4, 5). Cel ce boteaza a doua oara pe cel botezat în numele Preasfintei Treimi, acela a doua oara rastigneste pe Hristos, dupa Sfîntul Ioan Damaschin. Au fost cazuri în Biserica, cînd, în vederea iconomiei, s-a primit botezul schismaticilor si chiar al ereticilor (Canonul 2 al Soborului 6 Ecumenic). Din cele spuse pîna aici am aratat despre nasterea duhovniceasca a crestinului prin Sfîntul Botez si ca în Biserica lui Hristos este un singur Botez. Sa vorbim acum si despre alte nasteri duhovnicesti care sînt înainte si dupa Botez, si în ce conditii se poate totusi repeta Botezul. Nasterile spirituale dinainte si de dupa Sfîntul Botez se pot repeta ori de cîte ori este nevoie, spre folosul sufletelor omenesti. Care sînt aceste nasteri spirituale care se pot repeta? Întîi este nasterea spirituala care se face prin cuvînt, prin care se trezeste omul la o viata noua în Hristos, spre a parasi pacatele si credinta lui ratacita. Cu acest botez al cuvîntului, Sfintii Apostoli, mai înainte de a boteza pe catehumenii din pagîni, si din iudei, îi trezeau la credinta cea adevarata în Hristos prin predica cuvîntului lui Dumnezeu. Asa vedem ca marele Apostol Petru, dupa pogorîrea Sfîntului Duh, a propovaduit Evanghelia în Ierusalim, adeverind despre Învierea Domnului si pogorîrea Lui în iad. Prin aceasta predica au crezut în Hristos în acea zi ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 4). Vedeti ca si aici credinta a venit prin auz, iar auzul prin cuvîntul lui Dumnezeu? Dupa aceasta a urmat si Sfîntul Botez al celor ce au fost treziti la credinta în Hristos Iisus prin cuvîntul adevarului. Aceasta a fost o nastere duhovniceasca înainte de primirea Sfîntului Botez. De aceasta nastere duhovniceasca prin auzirea cuvîntului lui Dumnezeu vorbeste si Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Caci de ati avea zeci de mii de învatatori în Hristos, totusi nu aveti multi parinti. Caci eu v-am nascut prin Evanghelie în Iisus Hristos (I Corinteni 4, 15; 9, 1; Ioan 1, 4). Dar si în alt loc Sfîntul Apostol Pavel numeste copii ai sai pe cei ce i-a nascut prin cuvînt, zicînd: O, copiii mei, pentru care sufar iarasi durerile nasterii pîna ce Hristos va lua chip în voi (Galateni 4, 19). Mai arata ca si pe Onisim l-a nascut prin cuvînt cînd era în temnita si în lanturi si zicea: Te rog pe tine pentru fiul meu pe care l-am nascut fiind în lanturi, Onisim (Filimon 1, 10). Din aceste marturii ale Sfintei Scripturi si din altele pe care nu le mai însemnam aici pentru scurtime, sa cunoastem ca este si o nastere spirituala prin cuvîntul lui Dumnezeu. Însa, fratii mei, sa stim ca mai este si a doua nastere duhovniceasca ce se face prin Taina Spovedaniei si prin canon de pocainta, numita si “al doilea botez”, dupa rînduiala tainelor crestinesti. Deci prin adevarata spovedanie si pocainta cea cu lacrimi se face o nastere spirituala. Despre aceasta zice Sfîntul Grigorie Teologul: “Lacrimi de pocainta varsîndu-se, este asemenea cu botezul” (Hexaimeron, op. cit., p. 156). De aceea si Biserica Ortodoxa, avînd marturiile Sfintei Scripturi si ale dumnezeiestilor Parinti, întelege ca “Spovedania curata este al doilea botez” (Molitfelnic, rînduiala Sfintei Spovedanii). Însa sa nu uitam ca nasterea duhovniceasca de la Sfîntul Botez prin apa si prin Duh nu se mai repeta, iar nasterea prin cuvînt, prin spovedanie si pocainta cu lacrimi o putem face oricînd este nevoie, spre folosul sufletelor omenesti, spre îndreptarea si spre luminarea lor. Caci daca Preabunul si Preaînduratul Dumnezeu n-ar fi rînduit nasterea duhovniceasca prin spovedanie si pocainta, cu adevarat nimeni din noi nu ar putea sa se mîntuiasca. Caci nici un om nu este fara de pacat înaintea lui Dumnezeu. De aceea toti avem nevoie de spovedanie si pocainta si facerea canonului. Este înca si alta nastere duhovniceasca care tot prin spovedanie si fagaduinta de îndreptare se face. Este tunderea în monahism sau calugaria pe care Sfintii Parinti o înteleg ca un al doilea Botez. Ultimul si cel mai mare botez si deci nastere duhovniceasca este mucenicia, adica botezul sîngelui pe care l-au primit toti martirii care au fost chinuiti si ucisi pentru credinta cea dreapta în Hristos. Prin aceste chipuri de nastere duhovniceasca aratate pîna aici, si mai ales prin Botez si spovedanie Biserica lui Hristos aduce Mirelui ei mare si nemasurata multime de suflete, care prin darul si mila lui Dumnezeu dobîndesc mîntuirea si mostenesc împaratia lui Dumnezeu. Acest adevar îl arata luminat dumnezeiescul parinte Efrem Sirul, zicînd: “Pocainta este dar de multa roada aducator, caci în tot felul aduce lucru îmbunatatit lui Dumnezeu. Pocainta este tarina mult roditoare care în toata vremea se lucreaza. Pom al vietii este, ca pe multi care au murit prin pacate îi înviaza. Pocainta zice pacatosilor: dati-mi mie greutatea pacatelor. Aceasta îmi este mie dobînda pentru fapta. Ai credinta? Da-mi dobînda credintei, adica pocainta! Printr-însa se face credinta ta lucratoare. A vazut Dumnezeu ca pe neamul omenesc îl tulbura vrajmasul diavol si a pus împotriva lui pocainta spre curatie. Acela îndeamna sa pacatuiasca, iar pocainta este gata sa primeasca pe cel ce pacatuieste. Vrajmasul sileste pe om sa nelegiuiasca, iar pocainta îl sfatuieste sa se întoarca. Acela se sileste sa deznadajduiasca pe om, iar aceasta nadejde de mîntuire îi fagaduieste…” A zis Isaia Proorocul: Cînd te vei întoarce si vei suspina, atunci te vei mîntui. Iata îti aduce tie marturie, numai pocaieste-te. De va suspina cel ce a pacatuit, îndata cu suspinul si greutatea balaurului a iesit. Pocainta îl povatuieste pe om spre mîntuire si atunci nu numai ca vei suspina, ci si lacrimi vei varsa cu multa durere. Caci sufletul vazînd ca pe un tata pe Dumnezeu, dupa o vreme se porneste catre lacrimi. Si lacrimi varsa pentru doua pricini: ca sa plece pe Dumnezeu spre iubire ca pe un Parinte si sa se curateasca de rautatea sarpelui. N-ai auzit ce zice David? Spala-voi în toate noptile patul meu. Însa întîi a suspinat si apoi a lacrimat. Îti arat tie din firea cea prea mare ca întîi se face vînt si apoi vine ploaia. Întîi tunetul trasneste si apoi norii pica ploaie. Acelasi prooroc David zice: Ostenit-am întru suspinul meu (Psalm 6, 6). Iar osteneala suspinului este multimea lacrimilor de pocainta. Osteneala suspinului este durerea inimii. Drept aceea s-a dovedit ca si lacrimile se înmultesc cînd suspinurile înainte povatuiesc. Deci nu se cuvine sa ne deznadajduim de mîntuire, fratilor, avînd maica pocainta” (Sfîntul Efrem Sirul, Cuvînt pentru pocainta, tomul III, 1823, p. 197- 207). Iubiti credinciosi, Am socotit de cuviinta sa arat din cuvintele Sfîntului Efrem Sirul cît de mare este Taina Pocaintei si a Spovedaniei si cît de mare multime de suflete se apropie de Dumnezeu prin aceasta nastere duhovniceasca a adevaratei pocainte. Dumnezeiasca Evanghelie ne spune ca si în cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste (Luca 15, 7). Si daca pentru unul care se pocaieste se face atît de mare bucurie în cer, oare cîta bucurie se face la Dumnezeu pentru nenumarate multimi de suflete care se întorc catre El din toata inima lor? Stim si din alta marturie a Sfintei Scripturi ca Dumnezeu nu voieste moartea pacatosului, ci sa se întoarca si sa fie viu (Iezechiel 18, 22-32). Deci fericiti si de trei ori fericiti sînt acei oameni care se întorc catre Dumnezeu cu adevarata pocainta, parasind pacatele. Ca daca Botezul este spalare de pacate si sfintire pentru om (I Corinteni 6, 11), tot asa si pocainta adevarata este curatire si spalare de pacate, care face pe om renascut si reînnoit înaintea lui Dumnezeu. Aceasta o spune si Sfîntul Grigorie Teologul. “Stiu înca si al cincilea botez, al lacrimilor, dar este mai ostenicios” (Psalm 6, 6). Mare este pocainta si lui Dumnezeu foarte iubita, caci voia Lui cu adevarat o face. Aceasta este masa lui Dumnezeu ca printr-însa vine mintea oamenilor. Zice si Mîntuitorul: Mîncarea Mea este sa fac voia Tatalui Meu celui din ceruri. Deci pocainta este pîinea lui Dumnezeu cea minunata. Iar bucatele cele de multe feluri ale lui Dumnezeu sînt înfrînarea, postul, privegherea, rugaciunea întinsa si supunerea cu smerenie. Ca de aceasta se îndulceste Dumnezeu mai mult decît de celelalte jertfe. Zice si Sfîntul Apostol Pavel ca lucrarea faptelor bune este “pîinea Stapînului”. În continuare zice: “Dreptii prin mici fapte bune mai mult îmblînzesc pe Dumnezeu decît unii care lucreaza multe. Ca nu la fapta priveste Dumnezeu, ci la punerea înainte si la vointa. El nu cauta la ceea ce se face, ci la osîrdia cu care se savîrseste. Vaduva cu banisorii, pe cei multi cu bani de aur i-a biruit”. Zice iarasi Sfîntul Efrem: “Mare topitoare este pocainta, fratilor, caci primeste arama si o schimba în aur, plumb primeste si da argint”. Iarasi zice: “Mare folos a adus oamenilor pocainta, ca prin ea pe Dumnezeu Îl facem milostiv. Mare este pocainta pe pamînt. Ca sufletelor se face scara catre cer, ridicîndu-le acolo de unde au cazut prin pacat…” (Sfîntul Efrem Sirul, Cuvînt pentru pocainta, tomul III, 1823, p. 197- 207). Iubiti credinciosi, Duminica de astazi este numita “Duminica dinaintea Nasterii Domnului”. Ea are rolul de a ne pregati duhovniceste pentru marele praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, în pestera din Betleem, pentru mîntuirea lumii. Cea mai buna pregatire a crestinilor si a noastra pentru întîmpinarea Mîntuitorului este pocainta, marturisirea cu cainta a pacatelor si începerea unei vieti duhovnicesti noi în Iisus Hristos. Iata Mesia vine, Fiul lui Dumnezeu este trimis de Tatal în lume, fecioara Maria cu batrînul Iosif cauta loc de nastere în Betleem dar nu gaseste. Steaua se pregateste sa rasara pe cerul lumii. Arhanghelul Gavriil, care a slujit la taina Intruparii, se bucura. Lumea asteapta, diavolii se cutremura, iar lumea se pregateste sufleteste sa primeasca pe Pruncul Iisus. Dar noi, fratii mei, cum ne pregatim sa primim pe Hristos? Vine în lume Domnul pacii, va afla El loc de odihna în inimile noastre? Oare noi ne-am împacat prin pocainta cu Dumnezeu si fiecare unul cu altul prin iertare? Vine la noi Mîntuitorul lumii, sa împace popoarele, sa linisteasca mintile, sa spele pacatele si sa mîntuiasca sufletele noastre, dar noi oare ne-am pregatit sa-L primim pe Hristos? Ne-am marturisit pacatele la duhovnic? Am plîns pentru ele? Am facut canonul cuvenit? Ne-am înnoit duhovniceste prin rugaciune, prin milostenie si împacare? Ne-am unit cu Hristos prin Sfînta Împartasanie? Sau tot amînam pocainta pîna va veni fara veste vremea sfîrsitului? Fecioara Maria a gasit loc de nastere Fiului lui Dumnezeu, în pestera din Betleem, ca nimeni n-a vrut s-o primeasca. Oare noi ne-am pregatit sa-L gazduim pe Hristos în inimile noastre? Dar El nu intra sa se salasluiasca în inimile pline de ura, de rautate, de mîndrie si desfrînare. Hristos nu intra în casele unde stapîneste betia, uciderea de copii, desfrîul si necredinta. Hristos nu se naste prin Duhul Sfînt în inimile robite de patimi si mai ales de duhul mîndriei si al deznadejdii. Asadar, fratii mei, sa ne pregatim ca vine Hristos în lume s-o împace si s-o înnoiasca, caci lumea nu mai poate trai fara El. Vine în casele si inimile noastre sa ne nasca din nou, sa ne ierte pacatele sa ne daruiasca Trupul si Sîngele Sau, sa ne prefaca inima împietrita în Biserica vie, în altar de rugaciune si de jertfa. Deci, nimeni sa nu fie trist si tulburat! Nimeni sa nu-I închida usa sufletului sau. Nimeni sa nu mai zaca în betii si desfrîu, în nepasare si necredinta. Ci sa ne curatim si sa ne împacam, sa ne înnoim duhovniceste si împacîndu-ne unii cu altii, împreuna cu îngerii sa cîntam: “Hristos se naste, slaviti-L; Hristos din ceruri, întîmpinati-L; Hristos pe pamînt, înaltati-va. Cîntati Domnului tot pamîntul!” Amin. de Arhimandrit Cleopa Ilie