Traditii si obiceiuri relationate cu Sarbatoarea Pascala

Pastele este in ortodoxie sarbatoarea sarbatorilor, reprezinta Invierea Domnului nostru Iisus Hristos. Ziditorul fapturii a inviat, invierea Lui este castig tuturor, haosul necredintei se prabuseste in fata marelui eveniment mai cu putere decat intunericul noptii inaintea rasaritului de soare, caci Insusi Dumnezeu ne lumineaza prin aceasta minune a Invierii. Si in legatura cu aceasta sarbatoare exista multe traditii si obiceiuri pastrate in special in mediul rural. Aceasta sarbatoare crestina este precedata de o perioada de40 de zile de post. Ultima saptamana a postului mare, Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare este inclusa în sarbatoarea Pastelui, desi în aceasta perioada postul continua chiar cu o mai mare intensitate. Din Joia Mare pana in ziua de Inviere batranii tin post negru. Cei mai tineri mananca în aceasta saptamana doar paine si fructe uscate si nu beau decat apa de izvor. Pentru Saptamana Mare, mai ales in trecut erau caracteristice urmatoarele traditii:pastrarea linistii, a tristetii generale; respectarea stricta a postului, ingrijirea locuintelor, curatenia prin curti, confectionarea hainelor noi pentru sarbatoare, tocmirea lautarilor pentru hora satului, impartasirea la biserica precum si alte obiceiuri. In ceea ce priveste Duminica Floriilor, duminica cu care incepe Saptamana Mare, s-au pastrat de asemenea unele traditii. In aceasta duminica, se sfintesc, prin rugaciune si stropire cu agheasma, ramuri înmugurite de salcie, care se împart crestinilor, iar slujitorii Bisericii le tin in maini, cu lumanari aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra mortii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic si de maslin cu care a fost intampinat Mantuitorul. Cu acestea, dupa ce au fost aduse la biserica spre a fi sfintite, crestinii împodobesc icoanele, usile si ferestrele. Incepand cu aceasta duminica si continuand cu celelalte zile din Saptamana Patimilor se oficiaza Deniile. Prin caracterul şi conţinutul lor, deniile sunt unicate în cultul divin ortodox. Cuvântul “denie” vine de la slavonescul “vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, denia este slujba utreniei sau „de dimineaţă” care se săvârşeşte seara, în ajun. Denia se deosebeşte de priveghere, care înseamnă tot slujbă de seară, prin faptul că se referă numai la utrenia săvârşită seara. Deniile se săvârşesc numai în două săptămâni din timpul unui an bisericesc şi anume: în săptămâna a cincea şi a şaptea (sau a Patimilor) din Postul Paştelui. Cele două denii din săptămâna a cincea sunt utreniile zilelor de joi şi sâmbătă săvârşite seara, în ajun. Slujba este o utrenie de post care înglobează în ea cele două piese imnografice foarte importante şi frumoase: Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul, imnograf din secolul al VIII-lea (praznuit la data de 4 iulie) şi Acatistul Bunei Vestiri, atribuit patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII). Deniile din săptămâna ultimă a Postului sau Săptămâna Patimilor sunt slujbele la care credincioşii participă, prin tradiţie, în număr foarte mare. Ele se săvârşesc în biserici începând cu seara Floriilor, deci din Duminica a şasea a postului, până vineri seara, inclusiv. Ca şi cele din săptămâna a cincea şi aceste utrenii au elemente specifice care le dau caracter de unicat. Dintre aceste denii, cele mai importante sunt cele de joi şi vineri seara, cunoscute şi sub denu­mirile de denia mică şi denia mare. Cea de joi seara are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Cea de vineri seara se deosebeşte de celelalte denii prin Cantarea Prohodului, în trei stări ca şi prin ritualul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf (cusătură sau pictură de mare frumuseţe care reprezintă scena punerii în mormânt). In Joia Mare praznuim patru lucruri: spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitorul, dandu-le prin aceasta lor si noua pilda de smerenie, Cina cea de Taina, adica instituirea  Sfintei Cuminecaturi, rugaciunea cea mai presus de fire, din gradina Ghetsimani, vinderea si prinderea Domnului. In Vinerea Mare se pomenesc sfintele si mântuitoarele si înfricosãtoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunãvoie pentru noi. Se mai face încã pomenire de mãrturisirea mântuitoare fãcutã de tâlharul recunoscãtor care a fost împreunã cu El. În aceastã zi nu se sãvârseste Liturghia pentru cã însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru cã Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împãrãtesti care ne pun înainte nemãrginita smerenie a Domnului, Crucea cea dãtãtoare de viatã si credinta tâlharului. Vinerea Mare se mai numeste in popor Vinerea Seaca, pentru ca cei mai multi romani au obiceiul de a posti postul negru (nu mananca si nu beau nimic toata ziua).  Postul negru este tinut in credinta ca Dumnezeu il va feri pe cel care posteste de toate bolile, il va face sa fie sanatos si sa-i mearga bine tot restul anului si-l va ajuta la necazuri si nevoi. Legenda spune ca pe cel care posteste nu-l va durea niciodata capul si acesta va sti cu trei zile inainte cand va muri. Femeile tin in mod special la respectarea vinerilor in general, in credinta ca Sf. Vineri le-ar aduce un mare necaz daca ar coase, ar tese, ar toarce sau ar albi camasi in cursul acestei zile. In Sambata Mare e praznuita ingroparea trupeasca a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cum si pogorarea Lui in Iad, scotand neamul omenesc din stricaciune si trecandu-l in viata cea vesnica. In Duminica Invierii ne spune Sinaxarul din ziua de Paşti, ce se praznuieste: “In Sfânta si Marea Duminică a Paştilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viată a Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.” La slujba de Inviere se sfintesc bucate precum: