În traditia popularã româneascã, se spunea cã ziua Sfântului Foca era o sãrbãtoare atât de mare încât ardeau pietrele din apã si o tineau pânã si turcii. Se obisnuia sã se lucreze numai pânã la prânz, cei ce nu respectau aceastã zi fiind condamnati sã le ardã grânele sau sã le fie cuprinse de pelagrã, sã se ardã pe trup, sã se îmbolnãveascã de friguri sau sã le fie trãsnite vitele. Cu acest prilej, nu era bine sã se dea foc din casã, sã se facã pãine în cuptor, sã se toarcã ori sã se scalde oamenii în râuri. Sfântul Foca era un crestin ce trãia în apropiere de portul turcesc Sinope, în timpul împãratului Traian. Era cunoscut ca un priceput grãdinar, care dãruia mereu sãracilor roadele pãmântului sãu. Dupã ce Traian a poruncit uciderea crestinilor, niste soldati romani veniti la Sinope au aflat curând despre Sfântul Foca, reusind sã ajungã la el cãtre searã. Fãrã a le mãrturisi cine este, Sfântul Foca le-a promis ostasilor cã îi va conduce dimineatã la crestinul grãdinar, invitându-i apoi în casã, dându-le sã mãnânce si îngrijindu-se sã le dea un loc de dormit. Dupã aceea, s-a strecurat afarã, si-a sãpat propria-i groapã si si-a petrecut întreaga noapte în rugãciune. În zorii zilei, Sfântul Foca a spus ostasilor cã el este crestinul cãutat de ei, i-a condus la mormântul pe care îl sãpase si a îngenuncheat pentru a i se tãia capul. În acest fel si-a dat sufletul în mâinile Domnului Sfântul Foca.
Sfântul Foca este sãrbãtorit anual în ziua de 22 septembrie, pe 23 iulie comemorându-se mutarea moastelor sale, în anul 403, de la Sinope la Constantinopol.