Bogatia intru Dumnezeu

     Toti ne ingrijim in viata aceasta de a trai cat mai bine, cat mai confortabil. Ne straduim gandind si muncind sa avem, sa ne bucuram de bunurile materiale. Suntem ferm convinsi ca Domnul binecuvanteaza casele si bunurile noastre, uitand complet de suflet! Bineinteles ca Dumnezeu se bucura si binecuvanteaza, dar ca bucuria sa fie deplina trebuie sa ne ingrijim si de suflet la fel de mult.

Societatea in care traim astazi este conceputa in asa fel incat sa ne faca sa uitam de suflet, de credinta si de Dumnezeu. In afara de faptul ca ne alimenteaza egoismul pana la apogeul: “Veti fi ca Dumnezeu!?” (Facere 3, 5), ne instraineaza de firea noastra prin modelul omului “consumator de bunuri”, ajungand sa uitam ca exista clipa mortii.

Dostoievski scria la un moment dat ca: “Taina existentei umane nu consta in a trai, ci in a stii pentru ce traiesti”. Deci, sa ne intrebam: “Traiesc pentru mine, sau traiesc pentru Domnul?”…

Fericit cel ce traieste gandindu-se la Dumnezeu! Fericit cel ce traieste cu gandul la moarte, la clipa intalnirii cu Hristos! Fericit cel ce a invins frica mortii prin trairea credintei in Inviere. De multe ori am spus ca moartea nu este altceva decat clipa Adevarului, clipa in care cel putin pentru o fractiune de secunda voi vedea pe Cel ce sufletul meu Il iubeste, Il doreste, I se roaga…

Moartea este singurul subiect despre care nu putem sa vorbim din experiente, de aceea exista pericolul sa ne pierdem in deznadejde sau sa sfatuim “religios” pe cel ce cauta raspunsuri. Nu as vrea una ca acestea, ci indraznesc sa scriu rugandu-ma Celui ce “cu moartea pe moarte a calcat”, sa alungam frica si sa traim in credinta datatoare de Viata; rodul celor scrise sa fie puterea de a tranforma frica mortii in moartea fricii!

Adevarata bogatie pe acest pamant este invingerea fricii ce-mi paralizeaza aproape toata fiinta, miscarile sufletului; faptul ca neg existenta unui lucru nu inseamna ca voi scapa de el. Daca traiesc fara credinta imi neglijez sufletul, iar daca imi ingrijesc sufletul, ma ingrijesc sa plac Lui Dumnezeu. De aceea Sf. Ap. Pavel spune “Caci pentru mine viata este Hristos si moartea un castig” (Filip 1, 21).

Traiesc cu frica de moarte pentru ca nu-L cunosc pe Dumnezeu, caci cel ce L-a intalnit, a inlaturat frica si a castigat bucuria. Atunci cand trebuie sa ma intalnesc cu o persoana importanta sunt intotdeauna emotionat, insa daca o cunosc bine, pe langa emotii, si inima-mi este plina de bucurie; daca nu o cunosc, sunt coplesit de frica.

Precum este nevoie de o pregatire speciala inainte de un eveniment important din viata noastra – casatorie, botez, etc- tot asa si inainte de intalnirea cu Hristos. Pentru aceasta au randuit Sfintii Parinti sa ne rugam la fiecare slujba pentru “Sfarsit crestinesc sufletelor noastre, fara durere, neinfruntat, in pace, si raspuns bun la infricosatoarea judecata a lui Hristos sa cerem” .
O batranica simpla in credinta si smerita imi spunea odata: “Eu ma gandesc mereu cu ce suflet ma voi prezenta in fata Lui!”, si cuvantul ei mi-a ramas in inima. Nu stiu daca sufletul se poate imbogati dupa gandirea omeneasca, caci si virtutiile sunt un dar de la Dumnezeu. Dar astfel, prin darurile primite, reintru in starea initiala in care se aflau Adam si Eva inainte de caderea in pacat. Probabil ca voi ramane sarac duhovniceste, insa cred ca ma pot curati de patimi si bucurii pamantesti, spre a ma prezenta la Tronul Ceresc imbracat in Vesmantul Nuntii.

Bogatia “intru Dumnezeu” pe care-si doreste Mantuitorul sa o avem, eplicand nebunia bogatului, este Iubirea, insa pentru a o castiga e nevoie de credinta. Credinta-ti va aduce speranta; speranta iti va implini dorinta si vei cunoaste bucuria; bucuria-ti va deschide inima spre a iubi pe Cel in care ai crezut; si asa vei trai fericit pana la batraneti… “In ochii tanarului poti vedea o flacara, in ochii unui batran trebuie sa vezi lumina!” spunea Victor Hugo.

Toate varstele sunt binecuvantate de Dumnezeu, fiecare isi are farmecul ei; in acelasi timp insa, fiecare clipa poate deveni o vesnicie. Oricat de inaintati am fi in varsta, la orice “distanta” ne vom afla de El, nu vom inceta niciodata sa fim copiii Lui Dumnezeu. Pot refuza sa fiu aproape de familie ( Biserica), sa nu ma implic deloc ca frate sau sora, insa nu pot nega Parintele! Dar ca si copiii, numai pastrand ochii curati si nevinovatia sufletelor, putem sa vedem lucrurile curate, bune, frumoase…

(Doamne, Tata cel Ceresc, imi doresc atat de mult, / Oamenii sa Te iubeasca, vazand Chipul Tau cel bland. / Obositi, cazuti si tristi, la picioarele ranite ale Trupului Tau scump, / Sa-si depuna-n bucurie deznadejdea ce-i cuprinde, frica si al mortii gand.