Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr (Predică la Duminica a 22-a după Rusalii)

“Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.” (Evanghelia după Luca, Cap.16, 19-31)

Fiecare duminică poartă un mesaj, de la Dumnezeu pentru noi. Mesajul de obicei ne mustră, ne-ncurajează, ne-ntăreşte, ne dă un exemplu de urmat, şi în general Dumnezeu nu vrea doar să auzim mesajul ci să şi acţionăm. Mesajul pildei de astăzi este clar şi simplu şi uşor de-nţeles: să-i ajutăm şi pe cei săraci din puţinul nostru, dar la o privire atentă apar şi alte înţelesuri subtile.

Noi întotdeauna vrem mai mult, vrem să fim mereu fericiţi, vrem să nu suferim niciodată. Noi oamenii vrem să ajungem în împărăţia cerurilor şi vrem ca numele noastre să fie trecute în cartea vieţii şi să fie pururea pomenite în ceruri de Dumnezeu. La evrei numele era acelaşi ca şi persoana, adica numele cuprindea şi persoana. În aceasta parabolă Iisus nu-i dă numele bogatului care se va duce în iad pentru  pentru nemilostenia lui, dar îi dă numele saracului Lazar care înseamnă “Dumnezeu este întărirea mea”.

Numele săracului Lazăr este vrednic de pomenire căci şi-a dus viaţa aşa cum a primit-o de la Dumnezeu, fără să cârtească şi fără să fie nemulţumitor, având probabil în inimă nădejdea şi credinţa că va veni o zi când lucrurile se vor schimba, când îi va fi mai bine. Bubele lui Lazăr sunt semnele păcatelor lui , pentru care îşi ia pedeapsa aici pe pământ.

ÎPS Antonie Plamadeala spune că numele păcătoşilor nu sunt vrednice de pomenire, dar ale drepţilor da.  Se mai menţionează ca după moartea celor doi, doar bogatul “a fost îngropat”, poate pentru că îngroparea e moartea sufletească, e acoperirea cu toate păcatele la sfârşitul vieţii.

Din aceasta pildă ne mai dam seama că între rai şi iad există o oarecare comunicare dar nu comuniune.

Am auzit vorbindu-se că unii oameni nu vor crede că există rai şi iad,  dacă nu va învia cineva din morţi ca să se-ntoarcă şi să le spună cum e acolo şi ce e acolo. Dacă un om se va scula din morţi va putea povesti apropiaţilor săi ce e acolo şi cu siguranţă ei îl vor crede şi se vor minuna. Apoi cei din familia sa vor povesti şi ei altora la rândul lor, dar de data aceasta ceilalţi nu vor crede toţi căci unii poate nici nu l-au cunoscut pe cel înviat. Dar apoi şi aceştia vor povesti altora dar ei vor fi şi mai puţin credibili şi tot aşa. Şi astfel un om înviat va putea influenţa câţiva oameni pentru că ceilalţi nu-l vor crede. Iar dacă-l vor crede cei din timpul lui, oare peste 20, 30 de ani, sau peste 100 de ani îl va mai crede cineva ? Probabil că nu.

De înviat a înviat Cineva, a înviat chiar Iisus Hristos care este şi Dumnezeu şi om şi apostolii Lui au mărturisit şi au vorbit în toată lumea tuturor că El a înviat. Dovadă că oamenii cred că El a înviat sunt miile de biserci din fiecare ţară în care se retrăieşte în fiecare duminică jertfa  lui pe cruce şi Învierea Lui.

Un alt lucru  era că Lazăr era resemnat cu sărăcia lui, nu cârtea în faţa lui Dumnezeu, era un drept, dovadă că a ajuns în rai. Astfel, sărăcia singura nu e de ajuns pentru mântuire ci necesită şi a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate şi a-L lăuda. La fel cum bogăţia nu e cale sigură spre pieire atâta timp cât este întrebuinţată cu folos, adică pentru a-i ajuta pe cei săraci cu dragoste.
(Balan Claudiu)
sursa:http://www.ortodoxiatinerilor.ro/