Cine se poate și cine nu se poate împărtăși

      Se pot împărtăşi numai credincioşii pregătiţi şi vrednici de a primi Trupul şi Sângele Domnului, verificaţi ca atare de către duhovnic, prin spovedanie. „Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănance din pâine şi să bea din pahar, căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, îşi mănâncă şi îşi bea osândă, nesocotind trupul Domnului”, porunceşte Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 11, 28-29).

Împărtăşirea este „piscul cel mai înalt al vieţii duhovniceşti”, după cum ne spune Nicolae Cabasila în tratatul său Despre viața în Hristos. De aceea, se pot împărtăşi numai credincioşii pregătiţi şi vrednici de a primi Trupul şi Sângele Domnului, verificaţi ca atare de către duhovnic, prin spovedanie. „Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănance din pâine şi să bea din pahar, căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, îşi mănâncă şi îşi bea osândă, nesocotind trupul Domnului”, porunceşte Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 11, 28-29).

Povăţuirile din Liturghier precizează că „toţi creştinii cei ce sunt de o credinţă, de o Biserică, care n-au asupra lor îndepărtare ori blestem şi îşi aduc prin mărturisire pocăinţă curată, care trăiesc în dreapta credinţă şi de duhovnicul lor nu sunt opriţi pe o vreme, aceia să se împărtăşească cu Trupul lui Hristos şi cu Sângele Lui, cu cuvenita cinste. Asemenea şi copilaşii cei ce sunt mai în vârstă, care pot fi primiţi la mărturisire, şi pruncii cei mici, după obiceiul Bisericii, se cade pentru credinţa celor ce-i aduc pe dânşii, să se învrednicească de Sfintele Taine întru sfinţirea sufletelor lor şi întru primirea harului Domnului”.

Povăţuirile îi enumeră mai departe şi pe aceia care nu pot fi împărtăşiţi, şi anume, cei care au asupra lor blestem de la episcop, sau care sunt opriţi fie de părinţi, fie de duhovnic, pentru vreo pricină oarecare, desfrânaţii, concubinii, cămătarii, fermecătorii şi vrăjitorii, ghicitorii şi descântătorii, cei care fură cele sfinte, jucătorii de cărţi, hulitorii şi cei ce grăiesc cuvinte de ocară, provocatorii de neorânduială şi de scandal (beţivii, scandalagii). În general, toţi cei cu păcate grave (ucigaşii, hoţii) nu pot fi primiţi la împărtăşire decât după un răstimp mai lung sau mai scurt de pocăinţă şi curăţire.

Durata opririi de la împărtăşire pentru fiecare păcat de acest fel ne-o arată Molitfelnicul, la învăţătura pentru canoane (aşezată după Rânduiala Mărturisirii), dar ea poate fi scurtată după socotinţa duhovnicului, de la caz la caz. De exemplu, păcătoşii aflaţi pe patul de moarte, după ce se vor mărturisi pot fi însă împărtăşiţi, dacă cer aceasta, fără împlinirea canonului, sau chiar fără spovedanie şi fără ajunare.

Nu se poate da Sfânta Împărtăşanie alienaţilor sau celor ieşiţi din minte, atâta vreme cât sunt în stare de nebunie, precum nici celor care nu au capacitatea fizică de a primi şi reţine Sfânta Împărtăşanie. Cei îndrăciţi pot fi împărtăşiţi în momentele de luciditate, dacă nu hulesc Sfintele Taine.

Neofiţii însă, adică cei de curând botezaţi, indiferent de vârsta lor, inclusiv pruncii, vor fi admişi la împărtăşire îndată după botez, fără nici o excepţie, aşa cum a fost practica unanimă a Bisericii universale până în secolele XII-XIII.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 319-320)
doxologia.ro