Convorbire inainte de spovedanie

cnvorbiri   „E timpul cel mai prielnic, e ziua curăţirii.” E timpul când putem să ne eliberăm de povara cea grea a păcatului, să rupem lanţurile lui, să vedem înnoită şi luminoasă „haina căzută şi zdrenţuită” a sufletului nostru. Dar pentru a ajunge la această fericită curăţire avem de străbătut o cale deloc uşoară.

Incă nu am venit la Spovedanie, dar sufletul a şi început să prindă din zbor şoapte de ispită. „Ce-ar fi dacă aş mai zăbovi puţin? Sunt oare destul de pregătit? Nu cumva mă spovedesc şi mă împărtăşesc prea des?” Să respingem ferm orice umbră de îndoială. „Când vrei să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul pentru ispită” (Sirah 2, 1). Dacă te-ai decis să posteşti şi să te rogi, pregătindu-te să te spovedeşti, vei întâmpina probabil multe oprelişti, de ordin subiectiv sau obiectiv. Ele vor dispărea dacă te vei arăta hotărât în intenţiile tale.

De la caz la caz, ne putem întreba cât de des trebuie să ne spovedim. La noi se obişnuieşte de cel puţin patru ori pe an, adică o dată la fiecare post. Nouă, celor „dedaţi lenevirii şi picotirii”, neînvăţaţi cu pocăinţa, ne este de cea mai mare trebuinţă să învăţăm a ne căi, o dată şi încă o dată; aceasta în primul rând, apoi să ne propunem un fir pe care să-l urmăm şi care să ne lege spovedaniile una de alta, încât în perioadele intermediare să ne intensificăm lupta duhovnicească şi, gândindu-ne cu ce am rămas datori de la ultima Spovedanie, să ne pregătim în aşteptarea celei ce urmează să vină.

Trebuie să avem în vedere încă ceva. La care duhovnic să ne ducem? Să fie acelaşi sau îl putem schimba şi în ce condiţii? Părinţii cei mai iscusiţi în viaţa duhovnicească învaţă că duhovnicul nu trebuie schimbat, chiar dacă îţi este duhovnic doar de Spovedanie şi nu îndrumător duhovnicesc. Se întâmplă totuşi ca după o spovadă reuşită la un anumit preot, următoarea, la acelaşi părinte, să fie mai palidă, încât să-ţi lase impresia că a devenit o rutină şi atunci te gândeşti că ar fi bine să-ţi schimbi duhovnicul.

Dar chiar dacă ţi s-a întâmplat aşa, nu este de ajuns pentru a face un pas atât de serios. Ca să nu mai vorbim de faptul că simţămintele pe care le încercăm la Spovedanie nu sunt legate de esenţa acestei Sfinte Taine. Faptul de a nu fi simţit în noi un veritabil avânt sufletesc este, de cele mai multe ori, semnul vieţii noastre lăuntrice precare şi anoste. De aceea părintele Ioan de Kronstadt spunea: „Taina Pocăinţei trebuie să se facă în deplină libertate, fără nici o constrângere, din partea săvârşitorului Tainei”. Omului pe care îl dor cu adevărat rănile păcatului îi este indiferent cui şi le mărturiseşte; se grăbeşte să capete mai repede dezlegare, pentru a-şi simţi cugetul uşurat. Este altceva dacă, ştiind ce înseamnă Taina mărturisirii păcatelor, ne ducem la Spovedanie şi cu gândul de a cere sfaturi duhovnicului. Este important să facem o distincţie între Spovedanie şi convorbirea duhovnicească. Aceasta din urmă se poate produce şi în afara sau în absenţa Tainei mărturisirii păcatelor şi este preferabil să fie aşa.
sursa:http://www.crestinortodox.ro/