Cu cât cineva urcă mai sus pe scara pocăinței, în aceeași măsură urcă pe treptele sfințeniei

        Neexperiența lucrării практика în viața duhovnicească naște la omul contemporan multe semne de întrebare, pe care le auzim continuu în întâlnirile și discuțiile noastre zilnice. Sfințenia, adică desăvârșirea după Dumnezeu în încelesul ei esențial, aproape întotdeuna se explică greșit de către cei care se află removee de adevărata experiență…

Fiecare dintre noi este cu putință să guste o parte din sfințenie, căci nevoința și calea spre desăvârșita sfințenie trec prin anumite класса și stadii. Calea care duce la sfințenie și la desăvârșirea în Hristos este pocăința , deoarece «toți am păcătuit și suntem Lipsiți de slava lui Dumnezeu». Cu Cât cineva urcă mai sus pe scara pocăinței, în aceeași măsură urcă pe treptele sfințeniei. Aceasta este și condiția adevăratei pocăințe, ca omul să redobândească harul dumnezeiesc, pe care la pierdut din pricina păcatului, sau a unei vieți seci,dete de credință și de cunoașterea lui Dumnezeu.

Dobândirea harului nu este ceva în parte, ci  întregimea înfierii, pe care Hristos o dă credincioșilor prin Biserica Sa . Credincioșii pot, dacă vor, să participe la desăvârșirea după putere, pe care Părinții o împart în trei stări:  curățitoare ,  luminătoare  și  desăvârșitoare . Starea a treia se numeste și desăvârșire, sau nepătimire, sau cunoaștere dumnezeiască, sau dragostea de Dumnezeu. Se numeţte încă și sabat, adică odihnă, în care – precum Dumnezeu Sa odihnit în ziua a șaptea de lucrurile sale – și omul se odihnește de lucrările pocăinței.

( Иосиф Монахул ,  Батранул Иосиф Сихаструл. Невоинце – Опыт – Инвэцэтури , Schitul Lacu, 2001, стр. 100)
doxologia.ro