Cu Dumnezeu, toate sunt cu putina

dumnezeu e cu noi   De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie? E limpede că noi toţi dorim să fim iubiţi şi plăcuţi de toţi şi de fiecare în parte. Inima noastră nu s-a putut deprinde aici, pe pământ, nici de la părinţi, căci şi ei sunt mărginiţi de timp şi de spaţiu, iar sufletul caută la cele veşnice. Inima noastră s-a învăţat să fie iubită şi plăcută de la inima cea dumnezeiască şi veşnică, căci şi noi suntem dragoste dumnezeiască, de aceea suntem chemaţi să fim fiii luminii şi fiii lui Dumnezeu, plini de dragoste dumnezeiască.

Fie ca peste tot locul unde mergem pacea să se verse din noi. Să fie multă dragoste şi bunătate, dar din păcate, puteţi vedea şi voi, noi suntem copiii părinţilor căzuţi, astfel încât am pierdut acea putere, căci ne aflăm în robie. Dar Domnul a venit, căci El e aceea dragoste şi bunătate, ştiind bine că păcatul şi moartea au intrat în noi din pricina pizmei duhurilor răutăţii care au câzut. Domnul e singurul care poate să-l îndrepte pe om si să-l aducă la starea dintru început în care l-a şi zidit; El a binevoit să ia firea noastră asupra Sa, să o prefacă, să o învie şi să o aducă în starea dintru început. Vedem că şi Apostolul zice acelaşi lucru: că în ziua înfricoşatei Judecăţi, Domnul mai întâi îi va învia pe cei care au plecat la Dumnezeu înaintea noastră, iar noi cei care vom fi în trup, într-o clipă ne vom preschimba. Ce este muritor se va preface în veşnic şi ce este putred în neputred, că trupul nostru, care a avut parte de nemurire, va fi din nou în starea de la început, va trece în materie înduhovnicită, independentă de timp sau de spaţiu. Şi ca să fim pregătiţi pentru acea zi – iar pentru noi fiecare clipă poate fi sfârşitul vieţii, şi asta este deja mica înfricoşată judecată vremelnică -, mai întâi mergem la judecată vremelnică, iar apoi vom merge unde mila lui Dumnezeu ne va aşeza.

Aşadar să ne străduim pentru că dorim, toţi dorim să fim plini de dragoste. Iar aici, de la fiinţe mărginite nu putem dobândi aceasta, această plinătate pe care sufletul o caută. Aşadar înseamnă că trebuie cu toată inima, cu toată fiinţa noastră, să căutăm Izvorul Vieţii, de la Tatăl nostru Ceresc, să se împlinească dragostea Sa dumnezeiască în noi.

Voi toţi cei ce vă rugaţi adesea puteţi băga de seamă că uneori suntem luminaţi cu harul lui Dumnezeu şi inima arde de dragoste încât cuprinde nu numai pământul, ci întreg cosmosul.

Ce gând ne vine aşa, dintr-odată, încât cu o dragoste nemărginită să acoperim totul? Cu Dumnezeu putem cuprinde totul, căci suntem în El. Dar noi am crezut că, mici fiind, nu am putea cuprinde atâtea, căci suntem făpturi mărunte, dar cu Dumnezeu multe se pot şi cu Dumnezeu totul se poate.

Dacă în noi se iveşte plinătatea dragostei, cu adevărat de toţi vrăjmaşii se va alege praful. Căci cine îndrăzneşte să lupte împotriva dragostei? Nu este nicio armă care poate să lupte împotriva dragostei. De ce? Căci Dumnezeu este dragoste, iar acolo unde se iveşte plinătatea dragostei dumnezeieşti, de acolo fuge orice răutate!

De aceea să vă străduiţi, precum şi singuri vedeţi, când le iubim pe toate şi nouă ne este bine, căci atunci gândurile noastre sunt paşnice, pline de dragoste şi bunătate.
Să vă rugaţi zi şi noapte şi pe copii învăţaţi-i să se roage Domnului cu inima, să caute cele bune, să fie plini de dragoste dumnezeiască, să simtă bucuria vieţii şi pacea dumnezeiască.

Cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul acestei sfinte biserici, să ne dea Domnul putere să plinim dragostea Sa dumnezeiască întru noi, să simţim deplin dragostea, să putem să-L slăvim pe Domnul si aici, şi în toată vremea, cu îngerii şi sfinţii, Amin!
Fragment din cartea “Ai biruit patima, ai biruit tristetea. Cu Dumnezeu, toate sunt cu putinta”, Editura Predania
crestinortodox.ro