Cum sa ne purtam in vremea ispitelor

Calea creştinilor, au zis Sfinţii Părinţi, este crucea de zi cu zi. Ei au spus aceasta călăuzindu-se după cuvintele rostite de însuşi Domnul Iisus Hristos, Care a poruncit ca cel ce doreşte desăvârşirea să ia crucea sa şi să urmeze Lui, Domnului. A-ţi lua crucea înseamnă a fi gata să porţi cu seninătate orice necaz pe care-l îngăduie Purtarea de grijă dumnezeiască. „Se cunoaşte că omul se află sub o deosebită Purtare de grijă dumnezeiască atunci când Domnul îngăduie să vină mereu necazuri asupra lui”, a zis Sfântul Isaac.

„Să bei ocările în tot ceasul ca pe o apă vie, spune Sfântul Ioan Scărarul, iar dacă cineva s-a lepădat de ocară, fie aceasta pe drept sau pe nedrept, de mântuirea sa s-a lepădat.” Domnul Şi-a adus aminte de dumneavoastră şi v-a trimis ispită, ca să vă curăţaţi şi să muriţi faţă de lume – aşadar, ca să sporiţi. Eu, păcătosul preaticălos, binevoiesc întru ispita ce v-a ajuns. Binevoiesc întru ea îngerul dumneavoastră păzitor şi sfântul al cărui nume îl purtaţi, văzând în ea chezăşia mântuirii dumneavoastră. Pomeniţi-mă pe mine, păcătosul, în rugăciunile dumneavoastră!

Sfântul Isaac Sirul zice că omul, înainte de a intra în ispită, se roagă lui Dumnezeu ca unul străin de El, iar odată ce a fost supus pentru El ispitei se roagă Lui ca unul de-al Lui şi ca unul ce-L are ca pe un datornic. Rugaţi-vă pentru mine lui Dumnezeu, robi ai lui Dumnezeu, pentru că eu, în viaţa mea, nu am avut de îndurat nici o ispită adevărată; lucrurile neplăcute ce s-au întâmplat inimii mele trufaşe sunt nimicuri, nimicuri, nimicuri… care nu merită deloc a fi băgate în seamă – şi dacă m-aş apuca să vorbesc de ispitele mele nu aş face decât să cad în vorbire deşartă.

Nu trebuie să lăsaţi înfricoşările drăceşti să pună stăpânire pe dumneavoastră. Cine se supune acestei patimi va fi stăpânit de ea şi se va speria de toate fleacurile. Citiţi în sfânta Scară capitolul despre înfricoşări. Nu este nevoie de nici un fel de rugăciuni de izgonire a duhurilor necurate: acestea au fost citite asupra fiecăruia la Sfântul Botez. Trebuie să vă încredinţaţi voii lui Dumnezeu şi să vă recunoaşteţi vrednică de toată năpasta omenească şi drăcească: atunci înfricoşarea va trece de la sine. Nimic nu o destramă atât de mult ca adânca umilinţă a inimii.

Rugăciunea lui Iisus să n-o lăsaţi: între făgăduinţele date la tundere de către monah este şi cea de a se îndeletnici zi şi noapte cu rugăciunea aceasta.

Să nu faceţi o nouă prostie: nici prin cap să nu vă treacă să veniţi în Petersburg. Ispitele trebuie biruite pe loc, nu prin părăsirea locului, care nu face decât să înteţească războaiele. Suiţi-vă în dumneavoastră înşivă, străduiţi-va să vă vedeţi mulţimea păcatelor; atunci se vor micşora în ochii dumneavoastră păcatele aproapelui. Folosiţi-vă de însingurare şi celelalte înlesniri care le aveţi în privinţa vieţii de trezvie, care v-au fost dăruite prin milostivirea lui Dumnezeu, ca să plângeţi pentru păcatele dumneavoastră.

Pomeniţi-i în rugăciuni pe cei ce v-au necăjit, ca să vă vindecaţi de cumplita boală a vrajbei faţă de aproapele. Pomeniţi-o în rugăciunile dumneavoastră pe bolnava D., care, prin judecăţile lui Dumnezeu, a fost dată satanei ca duhul ei să se mântuiască. Ea a ajutat mult la odihnirea dumneavoastră, iar prin boala sa vă ajută să vă smeriţi şi să sporiţi. Duhovniceşte vorbind, o astfel de pedeapsă dumnezeiască nu este deloc o mărturie cu privire la răutatea omului: daţi au fost satanei în acest fel mulţi dintre marii bineplăcuţi ai lui Dumnezeu. Cuviosul Cassian spune despre Cuviosul Moisi al Schitului, cu care stătea de vorbă despre dreapta socotinţă, că acesta fusese supus nebuniei şi îndrăcirii pentru o oarecare împotrivire faţă de stareţul său, Macarie cel Mare Egipteanul.

In altă sfinţită scriere, din veacul al IV-lea, se spune că un oarecare stareţ egiptean, datorită vieţii sale sfinte şi curate, era neobişnuit de îmbelşugat în darul facerii de minuni, şi faima lui mersese până departe. Văzând că prinde în el început trufia, stareţul s-a rugat lui Dumnezeu să-i fie trimisă îndrăcire, lucru pe care Domnul l-a şi împlinit. Stareţul a petrecut într-o stare groaznică opt luni întregi, ajungând chiar să-şi mănânce propriile excremente. Mirenii care-l cinsteau, văzându-l într-o asemenea stare, s-au smintit şi au început să-l vorbească de rău – iar stareţul, izbăvindu-se de drac la vremea hotărâtă de Dumnezeu, a slujit Domnului în linişte, neştiut de nimeni, şi a ajuns la o mult mai mare sporire. Indrăcirea este de mult mai mică însemnătate decât primirea vreunui gând de-al vrăjmaşului, care poate pierde sufletul pe vecie. Cât priveşte devotamentul lui D. faţă de dumneavoastră, el este dincolo de orice îndoială.

Nu trebuie să băgaţi în seamă ceea ce spune şi face în starea de nebunie; nu încape nici o comparaţie între cei bolnavi la minte şi cei beţi, care îşi pierd numai buna chibzuinţă, nu şi raţiunea. Cel beat îşi dă pe faţă gândurile şi simţămintele ascunse, pe când cel nebun sau îndrăcit spune aiureli care-i sunt străine. Dacă D. se va însănătoşi, primiţi-o de nimic îndoindu-vă. Prin aceasta veţi împlini porunca lui Dumnezeu; de altfel, şi acele persoane din mănăstirea dumneavoastră care s-au smintit de vorbele şi faptele bolnavei vor înţelege că ea v-a defăimat nefiind în toate minţile, şi le va trece… Pe sora E. am prevenit-o nu o dată să-şi ţină gura, care adeseori o trădează şi atrage asupra ei neplăceri. Aceste neplăceri trebuie primite ca nişte doctorii de mult preţ împotriva slavei noastre deşarte şi semeţei noastre cugetări.

Grădinarul Ceresc presară şi cu bălegar viţa care aduce roadă, ca să rodească foarte îmbelşugat. Să nu fiţi biruită de rău, ci să biruiţi răul cu binele.

SFÂNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV

ARMELE RĂZBOIULUI NEVĂZUT, Editura Sophia