De ce ii sarbatorim pe Sfintii Mihail si Gavriil pe 8 noiembrie?

Pe 8 noiembrie, Biserica praznuieste Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. Este o zi in care nu-i cinstim doar pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, ci pe toate cetele ingeresti. Toti ingerii au fost creati de Dumnezeu buni, insa o parte dintre ei, condusi de Lucifer, s-a mandrit si s-a ridicat impotriva Ziditorului lor. „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor si voi fi asemenea cu Cel Preainalt” (Isaia 14, 13-14).

Sfantul Arhanghel Mihail este cel care a pus capat revoltei ingerilor rai. In momentul caderii ingerilor razvratiti, Mihail a spus: „Sa luam aminte! Sa stam bine, sa stam cu frica inaintea Celui ce ne-a facut pe noi si sa nu cugetam cele potrivnice lui Dumnezeu. Sa luam aminte ce au patimit cei ce erau impreuna cu noi ziditi si cum se impartaseau cu noi din dumnezeiasca lumina. Sa luam aminte cum, indata, din lumina s-au prefacut in intuneric pentru mandria lor si din inaltime au fost aruncati jos, in adinc. Sa luam aminte, cum a cazut din cer luceafarul cel ce rasarea dimineata si s-a sfaramat pe pamant“ (Vietile Sfintilor pe luna Noiembrie). Dupa ce a grait aceste cuvinte, ingerii care nu au cazut au cantat impreuna cantare de lauda. Aceasta conglasuire a sfintilor ingeri s-a numit sobor ingeresc, adica luare aminte, o cugetare, o glasuire, o unire; caci impreuna si cu un glas slavesc pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Sfanta Treime“ (Vietile Sfintilor pe luna Noiembrie).

Puterile ceresti netrupesti, se impart in noua cete: Serafimii, Heruvimii, Tronurile, Domniile, Puterile, Stapaniile, Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii. Iar Sfintii Arhangheli sunt in numar de sapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil si Varahil.

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil sunt reprezentati pe usile imparatesti ale fiecarei biserici. Mihail este pictat cu sabia in mana, in vreme ce Gavriil are un glob in mana.

Fiecare zi de luni din saptamana este inchinata Sfintilor Ingeri. S-a randuit ziua a opta ca zi de cinstire, pentru ca aceasta zi exprima vesnicia. Iar luna noiembrie este luna a noua daca o socotim ca luna a creatiei. Potrivit Sfintei Scripturi a inceput in martie, dar si pentru ca in martie este ziua Bunei Vestiri. Iar din martie pana in noiembrie sunt noua luni dedicate celor noua cete ingeresti.

In cultul divin ortodox avem sfinti care au fost numiti ingeri in trup. Aceste lucru ne descopera ca viata noastra trebuie sa tinda spre un mod de vietuire ingeresc.

Peste un milion de romani poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, sfinti care sunt si patronii spirituali ai Jandarmeriei Romane.

Iulian Predescu
crestinortodox.ro