De ce postim de Craciun?

 Craciunul este o sarbatoare a bucuriei si veseliei. Daca Nasterea Domnului e o sarbatoare a bucuriei, de ce s’a randuit ca ea sa fie precedata de post?

Si nu e vorba de un post marunt, de cateva zile, ci de unul care dureaza nu mai putin de sase saptamani, si intr’o perioada in care nu sunt la indemana nici verdeturi si nici fructe proaspete. Daca ne gandim bine, postul Sfintelor Pasti isi are un rost bine lamurit: Invierea Domnului a fost precedata de patimile, rastignirea si moartea Sa, evenimente care cer o participare de doliu. La capatul postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel sta suferinta martirica a celor doi, ceea ce indreptateste o partasie pe masura. Cat despre postul Sfintei Marii, el pregateste sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, a carei slujba cuprinde si un Prohod. Cum se justifica insa postul Craciunului?

Oricine va admite ca o sarbatoare presupune si un strai sarbatoresc: costumul de Duminica e un costum de Duminica, haina de nunta e o haina de nunta, tinuta de receptie e o tinuta de receptie, si asa mai departe. In cele mai multe cazuri, dobandirea straiului sarbatoresc este rezultatul unor renuntari – si chiar sacrificii -, impletite insa cu bucuria anticipata de a avea ceea ce-ti doresti si cu care vei fi in stare sa cinstesti momentul festiv la care esti chemat sa iei parte (fiindca, sa ne intelegem, orice sarbatoare e un fenomen social; ea nu este niciodata a unuia singur). In partile – din ce in ce mai putine – unde inca se mai pastreaza traditia portului popular, tinerele fete se aduna in postul Craciunului la o vecina sau alta, in grupe mici, si cu mainile lor isi cos sau impletesc straiele cele noi, in seri lungi, ca niste sezatori ale harniciei si cantecului. Asa se petrecea si in vremea copilariei mele. Straiele vechi par din ce in ce mai ponosite, vrednice de aruncat, locul lor luandu-l cele noi, cu toate implinirile si fagaduintele lor.

Mantuitorul Hristos ne spune intr’o parabola ca un imparat a invitat oaspeti la nunta fiului sau. Cum insa acestia n’au vrut sa vina, el i-a adunat pe toti nevoiasii de pe drumuri si i-a silit sa intre la ospat. Vazand insa ca unul din ei nu purta haina de nuntas, l-a dat afara si l-a pedepsit. La suprafata, intamplarea pare de domeniul absurdului: de vreme ce omul se pomenise luat pe sus, pe nepregatite, si adus cu sila, cum de i se pretindea strai de sarbatoare?.

In realitate, imparatul i se uitase in suflet si constatase ca, desi i se facuse o mare si neasteptata cinste, insul se multumea sa manance si sa bea, fara ca inima lui sa participe la bucuria casei. Aceasta inseamna, dragii mei, ca pe langa straiul sarbatoresc de care v’am vorbit, vazut, materialnic, facut pentru trup, exista si un strai al sufletului, menit sa-i asigure omului participarea la sarbatoarea launtrica. Din pacate, exista inca destui crestini care cred ca sarbatorile de iarna se reduc la un pom impodobit, la sarmale, caltabosi, carnati si bautura, uitand ca inaintea ospatului de acasa li se imbie ospatul euharistic, al sfintei cuminecari, care e incomparabil mai important decat belsugul de bucate. Ei bine, pentru acest ospat duhovnicesc se cere strai duhovnicesc, iar straiul acesta, cu toate podoabele virtutilor lui, nu poate fi pregatit decat prin post, adica prin renuntarile si jertfele acestuia. Postul nu este un scop in sine, ci mijlocul prin care sufletul leapada de pe el zdrentele pacatelor si se primeneste, incetul cu incetul, prin pocainta, marturisire si fapta buna. Postul cuprinde in el nu numai renuntare, dar si o bucurie a renuntarii, ca o pregustare a bucuriei finale.
IPS Bartolomeu Anania
crestinortodox.ro