Duminica a 19-a după Rusalii

predica de pe munte,,Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi, dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; iar dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi-le bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.“(Luca 6, 31-36)

În această a 19-a duminică după Rusalii se citeşte una dintre cele mai grele Evanghelii din decursul anului. Dacă sunt părţi ale Evangheliei care sunt grele pentru că descriu lucruri grele, de pildă Patimile Mântuitorului sunt greu de purtat pentru noi pentru că ne simţim cumva și noi printre cei care L-au răstignit pe Hristos, între cei care asistăm, și e greu de purtat durerea Fiului lui Dumnezeu, al Dumnezeului nostru. Sunt alte Evanghelii greu de purtat din cauza greutăţii cuvintelor Mântuitorului pentru noi. Apostolii înşişi s-au tulburat de câteva ori pentru că nu au putut înţelege atunci greutatea cuvintelor lui Hristos. Aşa şi Evanghelia de astăzi pare greu de purtat pentru noi, dacă nu chiar cu neputinţă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă fac rău, binecuvântați pe cei ce vă blestemă. Nu sunt fireşti omului – omul nu este firesc! Pentru el nu este firesc să facă acestea. Daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi să mai luaţi înapoi – e firesc asta? Nu. Faceţi bine celor ce vă fac rău, că dacă veţi face bine numai celor ce vă fac bine, și păgânii fac la fel. Iar voi faceţi bine  celor ce vă fac rău, ca să fiţi asemenea Tatălui Vostru Celui din ceruri. Că şi Tatăl vostru Cel din ceruri aduce ploaie şi peste cei buni și peste cei răi, şi răsare soarele și peste cei buni și peste cei răi. Fiţi dar voi desăvârşiţi precum și Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit esteCuvinte grele, foarte grele. Adică, până la urmă, se pune semnul egal între desăvârşire și aceste lucruri împlinite.

Prin aceste porunci, de fapt nu sunt porunci, pentru că este cu neputinţă omului să le facă, cieste calea pe care Dumnezeu ne-o arată. Calea în sine este poruncă să mergi pe ea, nu acestea sunt porunci. Pe acestea vei ajunge să le faci dacă pe această cale Îl vei chema disperat pe Dumnezeu să vină să te ajute. Fără ajutorul lui Dumnezeu, acestea nu se vor face niciodată. De fapt, din aceste cuvinte și din altele se poate vedea că, spre deosebire de orice altă religie, de orice altă învăţătură de credinţă, de orice altă filosofie bine argumentată, de orice sistem metafizic, de orice sistem moral întemeiat de oameni, învățătura de credinţă nu este o morală. Noi în general confundăm credinţa cu o gamă întreagă de precepte morale pe care trebuie să le ţinem şi a fi credincios înseamnă să fii: aşa, aşa, aşa şi aşa, acolo se face aşa şi dincolo aşa, să împlinim acest tablou moral și suntem creştini. Nu! Creştinismul, chiar dacă e greu să înțelegem la prima auzire, nu este o învăţătură care ne cheamă la o morală înaltă, nici măcar nu este cel mai înalt tip de morală la care ne cheamă Dumnezeu, nu are legătură cu morala. De aceea creştinismul moare atunci când începe să fie propovăduit sub forma moralizantă, de sfătuire, de persuasiune moralizantă. Continuare»
sursa:http://www.cuvantul-ortodox.ro/