Duminica a 20-a dupa Rusalii – Invierea fiului vaduvei din Nain

invierea-tanarului-din-NainŞi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.
Ev. Luca 7, 11-16

Această duminică ne pune înainte pe­­ricopa din E­van­ghe­lia după Luca des­pre învierea fiului văduvei din Nain de către Mântuitorul nos­tru Iisus Hristos, un episod bi­blic în care viaţa şi moartea se întâlnesc şi se întrepătrund una cu cealaltă. De aceea am a­les tema întâlnirii dintre viaţă şi moarte ca centru al interpre­tă­rii Evangheliei de astăzi. Te­ma­tica aceasta nu ne este pro­pu­­să într-o manieră abstractă, spe­culativă, ci în mod concret ca parte integrantă a vieţii de zi cu zi într-o cetate iudaică din vre­mea lui Hristos. Realitatea este neschimbată până azi, când în­tâl­nim tineri care mor, când în­tâl­nim suferinţă şi moar­te pre­tu­tindeni în jurul nos­tru.

Convoiul morţii se întâlneşte cu convoiul Vieţii

Sfânta Evanghelie relatează că un convoi funerar conducea în afara oraşului, ca să îl în­mor­mânteze, pe singurul copil al unei femei văduve. La evrei nu se puteau îngropa morţii în ce­tate, pentru că erau conside­raţi necuraţi de legea lui Moise, de aceea cimitirele se aflau în a­fara localităţilor. Convoiul fu­ne­­rar, când a ieşit pe poartă, s-a în­tâlnit cu alt convoi, mulţimea ca­re-L urma pe Hristos, altfel spus convoiul morţii s-a întâlnit cu convoiul Vieţii. Există o mul­ţime care o însoţeşte pe femeie împreună cu copilul ei mort şi există o altă mulţime ca­re-L însoţeşte pe Hristos. La un moment dat, aceste două mul­ţimi de oameni se întâlnesc. E atât de frumoasă şi gră­i­­­toare această întâlnire a mul­ţi­mii care urma moartea cu mul­ţ­imea care urma viaţa! O mul­ţime care mergea după un om mort şi o altă mulţime care mer­gea după Dumnezeu întrupat, Fiul Dumnezeului Celui viu din Ceruri. Una întristată şi îngenuncheată de puterea mor­ţii, iar cealaltă urmându-L pe Hristos o mulţime a vieţii, pen­tru că oricine stă împreună cu Hristos stă împreună cu Via­ţa şi biruie moartea. Întâl­ni­­rea dintre viaţă şi moarte se sfâr­şeşte întotdeauna când Dum­nezeu este prezent, prin vic­toria Lui, prin puterea Lui, prin veşnicia pe care numai El În­suşi ne-o poate dărui nouă, făp­turilor şi creaturilor Sale.

Episodul şi dramatismul lui sunt însă mult mai profunde şi con­­crete. În prima mulţime, mul­­­ţimea morţii, există un per­so­­­naj central. Este mama tâ­nă­ru­­lui decedat. Chiar Sfânta E­van­­ghelie ne spune că „mul­ţi­mea mergea cu ea“, ca să o mân­gâ­ie în suferinţa ei de ne­des­cris. A­şadar, o mamă! Ce poa­te fi mai ma­re sau mai mi­nu­­nat decât o ma­mă? Ce în­seam­nă mama pen­tru fiecare din­tre noi? Nu nu­mai că este cea care dăruieşte via­ţă, ci şi cea care a făcut ca a­ceas­tă via­ţă din noi să crească, să biruie, să înflorească. Dar a­ceas­tă ma­mă din Evanghelie nu s-a bu­cu­­rat prea mult de această che­­ma­re, această misiune sfân­tă pe care Dumnezeu i-a încre­din­­ţat-o. De ce? Pentru că a trăit o d­u­blă dramă. Ne spune Sfânta E­­vanghelie că era văduvă, aşa­dar experiase mai întâi moar­tea prin moartea soţului ei, iar a­cum din nou în moartea sin­gu­­rului său fiu. Moartea fiului a­duce de­o­­da­tă ceva extraordinar de grav şi de tragic în viaţa ei, anume fa­ce din sufletul ei un suflet pus­tiu, un suflet care pier­duse totul. Ba mai mult, dă­tătoare de viaţă fi­ind, este co­p­leşită şi îngenun­chea­tă de moar­te. În faţa acestei re­ali­tăţi, în această situaţie dra­ma­­­ti­că, o găseşte însă Dum­nezeu. În ori­ce părăsire a vieţii noas­­tre, în ori­ce căutare, suntem de­ja gă­siţi de Bunul Dum­ne­­zeu.
sursa: ziarullumina.ro