Duminica a 3-a după Paști: Femeile mironosiţe, martorii Răstignirii și Învierii Domnului

   duminica mironositelorÎn vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit așa curând și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult. Deci, aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Și, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în ziua cea dintâi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt; și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Și, intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus vouă. Și, ieșind, au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de frică și de uimire, și nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.  Marcu 15, 43-47; 16, 1-8

Atunci când Iosif şi Nicodim L-au aşezat pe Domnul în mormânt, femeile mironosiţe erau de faţă şi priveau unde L-au pus. Sfintele Evanghelii amintesc numele celor mai însemnate dintre ele: Maria Magdalena (din care Domnul scosese şapte demoni), Salomeea (mama lui Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu), Ioana (soţia lui Huza, ispravnicul casei lui Irod), Maria şi Marta (surorile lui Lazăr), Maria lui Cleopa şi Suzana.

Mironosiţele ştiau că îngroparea Domnului se făcuse în grabă, vineri seara. A venit apoi ziua Sâmbetei, când „s-au odihnit, după Lege“. De aceea, în ziua întâi a săptămânii, Duminica, în prima zi după sâmbătă, „dis-de-dimineaţă“, „fiind încă întuneric“, ele au venit să completeze ce nu putuseră face Iosif şi Nicodim, cumpărând mir şi miresme scumpe, ca să ungă trupul lui Iisus, după obiceiul iudeilor. Femeile mironosiţe încă nu ştiau că Hristos „este cu adevărat mireasma vieţii, pentru cei ce vin la El cu credinţă“. Iar „numele Său este mir revărsat, prin care lumea întreagă s-a umplut de buna mireasmă a Dumnezeirii“ (Sfântul Grigorie Palama).

Maica Domnului şi celelalte femei de mir purtătoare au venit la mormânt „dis-de-dimineaţă…, pe când răsărea soarele“ şi nu au plecat la casele lor până ce nu L-au văzut pe Domnul înviat. Maria Magdalena este singura dintre aceste femei care a revenit de mai multe ori.

Dintre femeile mironosiţe, unele Îl însoţeau pe Domnul şi Îi slujeau încă de când era El în Galileea, iar acum se suiseră cu Dânsul în cetatea Ierusalimului. Sfinţii Evanghelişti spun că, printre cei ce stăteau departe şi priveau pătimirile Domnului, „erau şi femei“ şi o amintesc pe Maria Magdalena, pe Maria, cea logodită cu Iosif, care era deci şi mama fiilor lui (Iacov cel Mic şi Iosi) şi pe Salomeea. Dintre acestea, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi, este însăşi Maica Domnului. Mironosiţele au însoţit-o şi au rămas lângă ea în acele momente dramatice. Când Iosif şi Nicodim au pus în mormânt nou trupul Domnului, „şezând de faţă“, erau acolo Maria Magdalena şi „cealaltă Marie“.

Odinioară, cea dintâi dintre fiinţele omeneşti care l-a văzut pe Adam a fost femeia sa Eva. După Învierea Domnului, Adam Cel Nou, cea dintâi fiinţă care L-a văzut a fost tot o femeie, fiindcă ucenicii Lui nu erau de faţă, fiind ascunşi de frica iudeilor. Femeile mironosiţe sunt aşadar cele dintâi martore şi mărturisitoare ale Învierii. Dintre ele, Maica Domnului a venit cea dintâi la mormântul Fiului ei şi ea a fost „cea dintâi dintre oameni care a primit vestea cea bună a Învierii Domnului“, chiar de la Domnul. Înaintea tuturor, Pururea Fecioara a ştiut că Fiul ei înviase şi s-a bucurat de cuvântul Lui, I-a văzut ochii şi I-a auzit glasul, „I-a atins cu mâinile ei picioarele neprihănite“. Preacurata s-a bucurat nespus, văzând mormântul gol, giulgiurile şi mahrama, încă îmbibate de mir şi arome, fiind aşezate de o parte, ca mărturii ale Învierii, dar fără trupul pe care-l înfăşuraseră. Maica Domnului a văzut pe „îngerul Domnului coborând din cer şi venind“ şi „a auzit vestea dumnezeieştii bucurii, pe care îngerul i-a adus-o“ (Sfântul Grigorie Palama). Ea, cea care era deja plină de dumnezeiescul har, a înţeles cuvintele îngerului şi s-a umplut de lumină.

Maria Magdalena a privit numai mormântul gol, nu şi giulgiurile, şi a alergat la Petru. Maica Domnului, însoţită de celelalte femei, s-a întors. Şi, „iată, Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă!“

Stăpânită de dorinţa de a afla adevărul

Evanghelistul Ioan spune că „Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt“. A plecat de acolo şi a fugit la Simon Petru şi la Ioan, nu pentru a le vesti Învierea Domnului, ci pentru a le spune că „au luat pe Domnul din mormânt“ şi nu ştie unde L-au pus. Fiindcă Maria Magdalena nu aflase încă de Învierea Sa. Era neliniştită pentru cele întâmplate, dar se simţea cuprinsă de dorinţa de a afla adevărul. De aceea, ea a alergat la Apostoli. Petru a intrat în mormânt, a văzut giulgiul şi a ieşit. „Maria stătea afară lângă mormânt, plângând“. Atunci îngerii au întrebat-o: „Femeie, de ce plângi?“ Şi a răspuns: „Au luat pe Domnul meu“. L-a confundat pe Domnul cu grădinarul. Numai atunci când El a strigat-o pe nume (Maria!) şi ea a răspuns: „Învăţătorule!“, aceasta L-a înţeles şi a căzut înaintea Lui, fără să-L atingă. Iar Domnul a trimis-o la Apostoli, „vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul“.

Îngerul Gavriil îi spusese odinioară Mariei: „Nu te teme, Marie, că ai aflat har de la Dumnezeu“. Acum el îi vesteşte acesteia Învierea Celui Născut dintr-însa. Gavriil zice femeilor mironosiţe: „Nu vă spăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! S-a sculat precum a zis“. Îngerul le alungă teama, apoi le vesteşte Învierea şi le îndeamnă: „Mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea“. Petru este trecut în rândul Apostolilor, deşi se lepădase de Hristos, ca să nu se socotească pe el a fi nevrednic.

Şi soldaţii au fost martorii Învierii Domnului, căci s-au cutremurat şi „s-au făcut ca morţi“, dar au mers apoi în cetate şi au vestit cele întâmplate.

Ziua femeii creştine

Fiindcă în femeile mironosiţe găsim mărturia sensibilităţii feminine, care întrece adesea curajul bărbaţilor. Dovadă că atunci când ucenicii L-au părăsit pe Domnul, „fiicele Ierusalimului“ L-au însoţit şi L-au plâns. În vreme ce ucenicii stăteau închişi de frica iudeilor, mironosiţele înfruntau întunericul nopţii şi porneau spre mormântul din grădina de la marginea cetăţii. Mironosiţele sunt pilde de dăruire pentru Domnul. Credinţa lor luminează, ca lumina pascală, peste timp, întocmai ca o făclie nestinsă, iar curajul lor ne încălzeşte inimile. Exemplul lor va fi urmat, peste veacuri, de milioane de suflete curate şi sfinte, care L-au mărturisit pe Hristos, devenind ele însele purtătoare ale bucuriei Învierii.

Lumina făcliilor ce se aprind în biserică, lumină ce pleacă din altar şi se răspândeşte pretutindeni, este asemenea glasului mironosiţelor care, plecând de la mormântul Domnului, au vestit şi celorlalţi: Hristos a înviat! Vestea aceasta a umplut tot pământul şi umple şi astăzi casele noastre cu lumina credinţei Învierii.

Mormântul Domnului se găsea într-o grădină, aşa cum şi raiul, odinioară, era tot într-o grădină. Şi aşa cum moartea nu poate exista în rai, tot astfel nici mormântul din grădina Ghetsimani nu L-a putut ţine închis pe Cel ce este Viaţa, acest mormânt devenind el însuşi de-viaţă-dătător.

Femeile de mir purtătoare, propovăduitoarele acestei minuni, poartă într-însele duhul Învierii lui Hristos şi sămânţa credinţei noastre în nemurire. Iar femeile creştine de astăzi se străduiesc şi ele să ducă mai departe exemplul de bunătate, de milă, de curaj, având ca model în primul rând pe Pururea Fecioara Maria, care în Evangheliile Învierii trece aproape neobservată, identificându-se, cu discreţie, cu celelalte femei mironosiţe, deşi ea rămâne Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Să rostim dar şi noi cu convingere împreună cu ele cuvintele care de două milenii umplu de nădejde sufletele tuturor creştinilor: ­Hristos a înviat!

Pr. Conf. Dr.   Constantin I. Bajau
ziarullumina.ro