Duminica Sfintei Cruci – duminica a treia din Postul Pastilor

   Duminica a treia din Postul Pastilor se numeste Duminica Sfintei Cruci. In aceasta duminica, Biserica ne indeamna ca fiecare sa se lepede de sine, adica sa nu mai faca voia sa, ci voia lui Dumnezeu, sa-si ia crucea si sa urmeze lui Hristos. In Duminica Sfintei Cruci, preotul scoate Sfanta Cruce din altar si o pune pe un tetrapod spre inchinare si sarutare. Cand credinciosii ortodocsi isi fac semnul crucii, Il roaga pe Hristos sa vina la ei si Sa se intipareasca in ei cu puterea Crucii Lui cu care a invins moartea, ca si ei sa primeasca putere sa invinga toate faptele egoiste care ii tin si ii afunda in moarte.

Mentionam ca Sinodul al saptelea ecumenic, tinut la Niceea in anul 787, a stabilit ca modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane.

Predica la Duminica Sfintei Cruci a Parintelui Vasile Vasilache

Frati crestini

Intocmai cum o ostire, care avand a strabate departari mari, munti si vai, dealuri si campii, are nevoie de cat mai intrematoare popasuri, tot asa si noi crestinii, in lunga cale a Postului Mare, avem nevoie de astfel de popasuri. Si numai asa intariti sufleteste si trupeste, si cu revarsari de curaj in inimi, vom putea sa ajungem la tinta dorurilor noastre. Numai asa inceputul ajunge sa fie binecuvantat cu sfarsitul luminilor de-a pururi fericitoare.

Toate acestea avandu-le in vedere, Biserica a oranduit ca in prima Duminica a Marelui Post, sa se praznuiasca biruinta ortodoxiei asupra ereticilor, care veneau sa momeasca sufletele credinciosilor de la ospatul adevarurilor depline. Si iata ca pilda acestei biruinte o pecetluieste cu eroismul credintei depline imparateasa Teodora. Nimeni altul din neamul omenesc n-a adus o contributie mai deplina la restabilirea cultului icoanelor decat doua femei: imparateasa Irina si Teodora, care prin crezul credintei lor deplin luminate, si prin puterea lor de conducatoare de imperii, au ajuns sa invinga, nu cu putin eroism, pe vrajmasul credintei adevarate. Aceasta pilda de eroism, praznuita in prima Duminica a Postului Mare, imbarbateaza sufletele noastre in chip minunat, in calea izbavitoare a postului, pe marginea caruia sunt atatea ispite.

Toate acestea le-a biruit prin post si rugaciune, prin rabdare si credinta. Si iata-l acuma, incununat cu sfintenia.

Si in sfarsit, iata ca aceasta a III-a Duminica inchinata Sfintei Cruci, cand se praznuieste injumatatirea Sfantului. Post, Biserica a oranduit sa fie inchinata Sfintei Cruci. Intocmai ca si la o ostire obosita de alergarea catre tinta, la aceasta jumatate de cale, cand si puterile noastre trupesti si sufletesti s-au injumatatit, iata ca Biserica vine si la acest popas ne ridica privirilor noastre Sf. Cruce. Socot ca nici nu se poate o imbarbatare mai mare si mai puternica, decat fluturarea asupra noastra a acestui sfant steag al crestinatatii. Caci aceasta face ca in sufletul fiecaruia din noi sa se reverse gandurile sfinte ale drumului Crucii pe care l-a facut mai intai Insusi Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos. Si aceasta cale a Crucii, El a mers-o nu pentru Sine, ci pentru noi oamenii… Si, in al doilea rand, Sf. Cruce ne revarsa in sufletele noastre speranta biruintelor depline, care a incununat opera izbavirii noastre. La aceasta injumatatire de cale, prin Sf. Cruce, ne e dat ca sa si vedem stralucind biruinta luminii Invierii lui Hristos. Si cu aceasta lumina si noi ne vom imbraca cu slava, de vom fi urmasi intocmai ai Crucii lui Hristos, de vom asculta si noi sfatul sfant pe care ni-l da Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, prin Sf. Evanghelie, care s-a citit astazi: “Cel ce voieste sa vie dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa, si sa-Mi urmeze.

Ca, cel ce va vrea sa-si mantuiasca sufletul sau, acela il va pierde; iar cel ce-si va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va mantui.

Ca ce ar folosi omului de ar dobandi toata lumea, iar sufletul si l-ar pierde?

Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?

Ca de se va rusina de Mine si de cuvintele Mele cineva din acest neam preadesfranat si pacatos, si Fiul Omului se va rusina de acela, cand va veni in slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri”. (Marcu VIII, 34-38)

Frati crestini,

La aceasta chemare sfanta, pe care ne-o face Insusi Dumnezeu, ca noi toti sa fim in aceasta viata urmatori ai crucii si implinitori ai mantuirii noastre prin implinirea invataturilor sfinte, date noua de Insusi Dumnezeu, in chip firesc ar fi ca fiecare sa nazuiasca in a fi un stegar al acestui stindard ceresc. Dar iata ca, pe cand omenirea se umbrea sub acest falnic stindard, a aparut ispita unui alt stindard, la fel cu cel din raiul din care au fost alungati Adam si Eva.

Acest nou stindard al ispitelor, e pomul in care din nou se suiera neamului omenesc, glas de ispita. In el se aud soaptele ispitelor care cauta sa ne abata de la calea cea dreapta a izbavirii noastre. Si ca si primul ispititor din pomul cunostintei binelui si a raului, acesta de acuma cauta sa se infatiseze noua ca un mantuitor de sub jugul ascultarilor invataturii dumnezeiesti. Dar iata ca, spre fericirea noastra, noua ne este dat sfatul izbavirii de cel rau, de catre Insusi Dumnezeu, caci El Insusi ne spune: “Bagati de seama, ca cel ce va vrea sa-si mantuiasca sufletul sau, acela il va pierde, iar cel ce-si va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va mantui”.

Iata ca, de ne-am intoarce privirile ca sa scoatem invataminte, numai din veacul al XVIII-lea pana astazi, am auzi strigand catre noi cu glas puternic acele veacuri, ca sa nu mai facem si noi trista lor experienta, de a asculta ispita indepartarilor de Dumnezeu. Sa nu fim si noi urmatori rationalismului ateu, care in trufia lui cea oarba merge pana acolo, ca nesocoteste chemarea sfanta a lui Dumnezeu.

Cunoasteti si D-voastra prea bine, cum incepand de la anul 1700 indeosebi, mai in tot veacul al XVIII, s-a fluturat flamura unui stindard strain si vrajmas Sf. Cruci a lui Hristos. Aceasta indeosebi in Apusul Europei. Erau filosofii si enciclopedistii atei, care, mandri de ratiunea lor, credeau ca au gasit punctul arhimedic al acestei vieti in ratiunea lor. Tot ceea ce ratiunea lor nu putea sa inteleaga era minciuna; adevarurile credintei erau discutate si calificate de o valoare inferioara judecatilor lor zise pure! Lumea intreaga, viata oamenilor ei o reduceau la concepte. Cu sufletul plini de aceasta ratiune, ei au mers mai departe in a chema pe contemporani sub stindardul acestor crezuri. Si atunci, s-au fluturat acele flamuri ale tuturor libertatilor.

Libertatea constiintei, pe care nu voiau sa o mai socoata ca ecoul vocii divine in om; libertatea cugetarii pe care o doreau sa nu mai fie luminata de adevarurile sfinte; libertatea moralei, care sa nu mai fie influentata de acea morala sfanta a crestinismului, propovaduita noua de Insusi Domnul nostru Iisus Hristos.

Acum totul e liber, nu exista dupa ei un creator al acestui Univers. Totul e produsul intamplarii. Ratiunea lor este singura care domneste, de ea sa ascultam. Omenirea intreaga sa vina sub acest stindard al filosofilor atei.

Si de unde la inceput ei au venit numai cu ispita acestei chemari, iata ca mai apoi au ajuns sa fie chiar agresivi contra sfatului divin, care ne chema sa fim urmatori Sf. Cruci a lui Hristos.

Si multi dintre crestini, mai slabi in cele ale credintei, s-au lasat ispititi, parasind acest stindard al Crucii, si urmand stindardul filosofilor atei…

Fratilor, urmarea acestei neascultari a sfatului divin, o putem vedea imediat, prin cele ce au infaptuit acei necredinciosi la sfarsitul veacului al XVIII-lea. Revolutia Franceza nu e decat rodul pe care l-au produs invataturile acelor filosofi atei, care indemnau pe oameni sa urmeze steagul crezului lor.

Cunoasteti cu totii paraiele de sange care s-au varsat; ati auzit de acea teribila ghilotina a revolutiei franceze; ce grozave schingiuiri si omoruri au avut loc atunci; ce salbatacie s-a desfasurat sub steagul opus steagului crestinatatii! Si unde au ajuns cu indemnul lor…, pana la a ridica o statuie inchinata zeitei Ratiunii, pe care au asezat-o in temple drept idol, care sa inspire si sa consfinteasca toate salbataciile si omorurile lor…

Dupa aceasta teribila zguduire a sufletului omenesc, inselat de acei crainici ai steagului opus steagului crestinatatii, omenirea apuseana pare ca s-a dezmeticit, si lovita, si ingenunchiata, si decimata de cruntele omoruri s-a indreptat din nou schiopatand, dar cu sufletul hotarat, catre Sf. Cruce a lui Hristos. Si din nou, sfatul si indemnul Bisericii lui Hristos era ascultat cu credinta si ca o suprema izbavire. Dornici de pace si fericire, se intorceau ca si fiul risipitor la Parintele de la care plecasera, din pricina ispitelor pe care le ascultasera.

Dar nici aceasta intoarcere n-a tinut la toate generatiile veacului al XIX-lea, caci prefacandu-se, au venit altele noi, care au uitat macelul, iar ispititorul era nelinistit de ascultarea pe care o aveau credinciosii fata de Crucea lui Hristos. Si iata, la sfarsitul primei jumatati a veacului al XIX-lea, au aparut alti ispititori, care au infipt in istoria lumii un alt steag, alaturea de steagul lui Hristos.

Filosofii si economistii atei au inceput sa fagaduiasca omenirii ca ei sunt aceia care o pot ferici cu adevarat. Si ca proba, ei au inceput a spune ca a fost gresita pana acum tinta omenirii intr-o viata crestina fericita. Fericirea e numai aici pe pamant. Aici e raiul. Si pe el il pot infaptui de vor urma intocmai gandurile si logica lor socialista. Si iata ca, in toata jumatatea a doua a veacului trecut, ei au semanat acest duh al razvratirii contra invataturii crestine. Ei au vanat suflete, au facut ucenici si ostasi devotati invataturii lor, care duceau razboi contra Crucii lui Hristos si contra acelora care nu se lepadau de invatatura sfanta.

Iar rodul indemnurilor si sfaturilor lor, ne este dat ca sa-l vedem noi in prima jumatate a veacului al XX-lea. Comunismul din Rusia, din Mexic si razboiul din Spania, nu sunt decat rodul marxismului veacului trecut, care prin conferinte si prin apeluri inca de-atunci strigau: “Veniti la noi si va vom conduce in raiul fericirii pamantesti”. Numai ca raiul bolsevic nu este decat iadul tuturor suferintelor si al schingiuirilor si al amarurilor. O striga in gura mare comunistii din alte tari, care mergand in Rusia de astazi, se intorc vindecati de aceasta boala, vazand iadul suferintelor de acolo. Unde viata omului nu conteaza, nici cat a unei muste. Unde inchisorile gem de suferintele celor peste 5.000.000 de suflete. Unde burghezia bolsevica terorizeaza, cu foamea si dispretul, saracia a o suta si ceva de milioane de suflete…

Fratilor, sa ma opresc la aceste exemple. Socot ca acest trecut si prezent, care ne serveste astfel de dureroase lectii, ne va fi un indemn pentru sufletele noastre, in a fi ascultatori ai sfatului dumnezeiesc, de a urma Crucea lui Hristos.

Iata, sta in puterea noastra de a opri pe viitor ca ghilotina sa nu mai nimiceasca atatea vieti nevinovate, ca mormintele sa nu se deschida pentru mii si zeci de mii de vieti zilnic; pentru ca sangele omenesc sa nu mai curga in paraie…

Toti aceia care sunt vrajmasi Crucii lui Hristos sunt vrajmasii omenirii, sunt ucigatori de oameni.

Pe cand toti crestinii, care sunt urmatori ai Crucii lui Hristos, sunt mostenitori ai binecuvantarilor lui Dumnezeu, ai pacii, belsugului si fericirii.

Fratilor, sa fim urmatori ai Crucii lui Hristos, sa lepadam patimile si ispitele intunericului, si va asigur ca, sub stindardul Crucii lui Hristos, omenirea in prezent si in viitor, ca si in trecut, va gasi intelepciune, viata curata, inalta cat idealurile cele mai sfinte si fericire vesnica. Amin.

Protos. Dr. Vasile Vasilache (din volumul “DUMNEZEU ESTE LUMINA” – Predici rostite la Iasi intre anii 1935-1939)
crestinortodox.ro