DUMINICA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI

Pilda Vameşului şi a Fariseului este precedată de pilda despre văduva stăruitoare (Luca 18, 1-8), ca exemplu de dăruire în rugăciune, şi de cutremurătoarea întrebare: „Oare, când va veni Fiul Omului, vamai găsi credinţă pe pământ?” (v. 8). Pilda se vrea afi răspunsul Mântuitorului dat unora „care se credeaucă sunt drepţi şi dispreţuiau pe ceilalţi”.

În Sfânta Scriptură, pe lângă farisei şi vameşi,sunt pomenite şi alte grupări religioase: saducheii,cărturarii, zeloţii, esenienii, fiecare cu istoria sa. Fariseiierau credincioşii nelipsiţi de la Templu; saducheiierau aristocraţii, sacerdoţii timpului; cărturariierau înţelepţii poporului; zeloţii erau o grupare de politicienicredincioşi, care lupta pentru dezrobirea poporuluide sub romani; esenienii erau un fel de călugăriai timpului. Vameşii erau perceptori, slugile romanilor,care strângeau taxele imperiale impuse prin lege.Cu toate că impozitele erau stabilite de stat, ei aveausuficiente mijloace de jefuire a populaţiei.

Cei doi despre care vorbeşte pilda s-au urcat laTemplu ca să se roage. Era timpul rugăciunii. Nu sespune dacă era vorba de rugăciunea de dimineaţă(9 a.m.) sau de seară (3 p.m.).Templul era aşezat pe una dintre colinele Ierusalimului.Aşa că pentru a se ajunge la Templu trebuiauurcate cincisprezece trepte. Ritualul cerea ca iudeiisă se oprească pe fiecare treaptă, pentru a rosti câteun psalm. Erau cincisprezece psalmi (119-133), deunde şi numele de „Psalmii treptelor”.

Rugăciunea fariseului, deşi în prima parte dă impresiaunei rugăciuni de mulţumire adusă lui Dumnezeu:„Dumnezeule, Îţi mulţumesc” (v. 11), pe parcursse transformăîntr-o rugăciune de elogiere a propriilorvirtuţi, expunându-I lui Dumnezeu, spre informare,ca şi cum Dumnezeu nu ar fi ştiut, că „nu este răpitor,nedrept, adulter ca alţii şi chiar ca vameşul” aflat larugăciune în preajma lui, pe care îl considera a fi unpăcătos (v. 11). În plus, pentru păcatele poporului – dar nu şi pentru ale sale, cu toate că era iudeu – posteade două ori pe săptămână, lunea şi joia, deşi Legeaprescria pentru aceasta un singur post anual – celdin Ziua Ispăşirii, şi plătea zeciuiala cuvenită dintot ce cumpăra, însă nu şi din grâul, vinul şi untdelemnulobţinute din noua recoltă, din care ar fi trebuitsă dea zeciuială producătorului.

Rugăciunea trufaşă a fariseului din Luca 18, 11păstrează linia rugăciunilor talmudice. Trufia se omologheazăcu mândria.Spre exemplificare, voi reda textul unei astfel derugăciuni: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, Dumnezeulmeu, că mi-ai dat partea mea la un loc cu cei ce stauîn scaunul învăţăturii şi nu cu cei ce stau în colţurileuliţelor; căci eu mă duc cu ei devreme la muncăşi eitot devreme sunt la muncă; eu mă zoresc să lucrezasupra cuvintelor Torei, iar ei se zoresc să lucrezela lucruri de o clipă. Eu mă ostenesc, se ostenesc şiei; eu mă ostenesc şi prin aceasta câştig, pe când eise ostenesc fără nici un câştig. Eu alerg şi aleargăşi ei;eu alerg spre viaţa veacului ce va să fie, iar ei aleargăspre prăpastia nimicirii”. Din păcate, o astfel de rugăciune nu te apropie de Dumnezeu, ci te înstrăinează,te izolează de Dumnezeu; este o rugăciune care te închideîn propriul egoism. Este rugăciunea omului trufaş,semeţ, mândru, care nu caută cu prioritate ceea cefoloseşte sau ajută sufletului, ci dimpotrivă, îi strică.

O astfel de rugăciune nu atrage ajutorul lui Dumnezeu,ci îl respinge. Da, trufia împrăştie tot binele.De remarcat este faptul că, pe măsură ce fariseul îşienumera virtuţile, expunându-I-le lui Dumnezeu într-omanieră arogantăşi astfel sporindu-şi trufia şi aşafără măsură, nu numai că nu-L sensibiliza pe Dumnezeu,ci el însuşi se înstrăina de însăşi dorinţa sade mântuire, izolându-se astfel chiar de propriile salereuşite. Ba mai mult, faptele lui virtuoase îi deveneauexterioare, ostile şi chiar acuzatoare, deopotrivă,în relaţie cu Dumnezeu.

Cât priveşte rugăciunea cu bună-umilinţă a vameşului: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”(v. 13), însoţită de lovirea pieptului, ca sediu al păcatului,înjugând plângerea cu umilinţa, ea se arată a fidiametral opusăîncrederii fariseului în dreptateasa; totodată, aceasta arată dorinţa manifestă de îndreptarea vieţii şi de mântuire a unui om cu conştiinţa zdrobită de păcat. Unei atari dorinţe, Dumnezeui-a acordat bunăvoinţa Sa; i-a răspuns pozitiv şi, graţieacestui răspuns primit de la Dumnezeu, vameşul „s-aîntors mai îndreptat la casa sa” (v. 14). Astfel, rugăciunea de psalm a vameşului: „Dumnezeule, fii milostivmie, păcătosului” ne apare în total contrast cu rugăciunea de autoelogiere a fariseului, faţă de careDumnezeu S-a arătat reticent (v. 14). Trufia s-a arătat pricinuitoarea sărăciei pentru bogăţia virtuţilor,pe când sărăcia desăvârşită s-a arătat îndestulătoareaîndreptării, spune troparul cântării a 4-a. SfântulGrigorie al Nyssei spune că: „mândria este un fel deurcuş „în jos”, pe când smerenia, născută din credinţă,este o „coborâre în sus”.

Dumnezeu nu are nevoie de CV-ul nimănui. FiindDumnezeu, ne cunoaşte biografia în întregimea ei.Din păcate, comportamentul fariseului, prin modul săude abordare a lui Dumnezeu, în loc să-l fi înălţat, l-acoborât, pe când vameşul, prin zdrobirea şi lovireainimii, a obţinut gratitudinea lui Dumnezeu, iertareaşi bunăvoinţa lui Dumnezeu. În actul liturgic, gesturilesunt de o importanţă covârşitoare. Dumnezeu,în relaţie cu vameşul şi, prin el, cu toţi oamenii asemenealui nu Se dezminte. Duhul umilit, inima înfrântăşi smerită a vameşului nu au fost urgisite, cirecompensate. Pe când fariseul, înălţându-se pestemăsură, a căzut în lanţurile slavei deşarte. SfântulGrigorie Sinaitul spune că „smerenia este har şi darde sus” (Filocalia, VII, p. 134).

Atitudinea lui Dumnezeu faţă de cei doi este o prefigurarea ceea ce va fi la Judecata de Apoi. Atunci,Dumnezeu îl va înălţa pe cel smerit şi-l va smeri pecel mândru. Acolo, va avea loc o inversare eshatologicăa condiţiilor existente.Vameşul este modelul ideal al felului în care putemînainta atât în cunoaşterea de sine, cât şi în cunoaşterea lui Dumnezeu; pe când fariseul este un modelpăgubos de a fi. Un om, asemenea fariseului, nu arputea să descopere treptele care duc la Dumnezeufără o prealabilă pocăinţă, fără o despătimire, fără camai întâi săîntoarcă păgubiţilor fraudulosul câştig.

Schimbarea atitudinii lui Dumnezeu în relaţie cuvameşul aflat în disperarea izolării, ca răspuns alsocietăţii la comportamentul său, s-a produs graţiesmereniei acestuia. De aici reiese căîndurarea luiDumnezeu faţă de inima înfrântăşi smerită este fărăde margini. Smerenia — împărăteasă a tuturor virtuţilor — este remediul omului căzut.Sfântul Ioan Scărarul consideră smerenia uşaÎmpărăţiei lui Dumnezeu (Filocalia, IX, p. 306).

Mesajul parabolei poate fi sintetizat astfel: „Dacă mândria l-a coborât pe om din cer, smerenia l-a înălţat!”. Da, vameşul a avut o smerenie ce i-a înlesnitînălţarea.

Fie ca loghionul parabolei din Luca 18, 14: „Fiindcăoricine se înalţă pe sine va fi umilit şi oricine sesmereşte pe sine va fi înălţat” să devină argumentulînălţării fiecăruia dintre noi.Slava lui Dumnezeu izvorăşte numai acolo undeodrăsleşte smerenia!

de PS Calinic Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor