Dumnezeu a creat cerul şi pământul

n primul verset al Bibliei Sfântul Proroc Moise scrie: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facerea 1, 1). Din acest verset biblic ştim că Dumnezeu este Creatorul cerului şi al pământului. De la începutul Bisericii, Sfinţii Părinţi s-au străduit să explice creştinilor textele biblice, începând cu prima afirmaţie a Sfintei Scripturi.

Sfântul Ioan Damaschin, care sintetizează întreaga teologie patristică, ne spune: „Însuşi Dumnezeul nostru, proslăvit în Treime şi Unime, a făcut cerul şi pământul şi toate câte sunt în ele, aducând pe toate de la neexistenţă la existenţă. Pe unele, cum e este cerul, pământul, aerul, focul şi apa, nu le-a făcut din o materie preexistentă; pe altele, cum sunt vieţuitoarele, plantele, seminţele, le-a făcut din cele care au fost create de El. Acestea s-au făcut la porunca Creatorului din pământ, apă, aer şi foc”.

De la începutul Bisericii Sfinţii Părinţi s-au străduit să explice creştinilor textele biblice, începând cu prima afirmaţie a Sfintei Scripturi, care ne arată că Cel ce a creat toate este Dumnezeu.

Un tratat excepţional exegetic legat de crearea lumii este celebrul Hexaemeron al Sfântului Vasile cel Mare, scris în secolul 4. De la el avem primele definiri teologice ale gândirii creştine legate de cosmologie.

Pentru a înţelege afirmaţia fundamentală pentru oricare creştin că Dumnezeu a creat cerul şi pământul ne vom opri asupra textului exegetic al Sfântului Vasile cel Mare.

Marele Părinte capadocian foloseşte în exegeza sa despre crearea lumii elemente de filosofie pentru a preciza foarte clar conceptele teologice cosmologice. El scrie în contextul unei gândiri profund influenţate de filosofia greacă şi pentru a introduce textul revelat al Bibliei în lumea greco-romană foloseşte în exegeza sa elemente filosofice.

Baza gândirii sale este creştină, iar pentru a vorbi despre creaţie, Sfântul Vasile arată că este nevoie de învăţătura despre mântuire, prin care-L descoperim pe Dumnezeu.

Din perspectivă scripturistică, creaţia este o mărturisire a atotputerniciei divine şi o expresie a purtării de grijă a lui Dumnezeu faţă de ea.

Din debutul Omiliilor sale la Hexaemeron dedicate cosmologiei scripturistice, Sfântul Vasile se opreşte asupra primului verst din Cartea Facerea şi vorbeşte despre apariţia timpului şi crearea cerului şi pământului.

El ne avertizează că dacă vrem să vorbim „despre întocmirea lumii”, trebuie să vedem ce stă „la temelia ordinii celor ce se văd în lume”. Nu putem vorbi despre „facerea cerului şi pământului ca de o întocmire făcută de la sine, aşa cum şi-au închipuit unii, ci ca de o lucrare, ce-şi are pricina de la Dumnezeu”, de aceea este foarte important ca cel care vorbeşte despre crearea lumii „să aibă clar în mintea sa că lumea nu este de la sine”, ci că autorul ei, sau mai bine zis creatorul ei este Dumnezeu.

Când Moise scrie „la început”, după Sfântul Vasile, el înţelege începutul timpului. Pentru Părintele capadocian, înainte de crearea lumii nu a existat timp, acesta începe odată cu creaţia, după cum arată Scriptura: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”. Acest „la început” înseamnă, după Sfântul Vasile, începutul timpului. Din acest punct începe desfăşurarea timpului. Sfântul Vasile spune că Dumnezeu „a adus la existenţă şi scurgerea timpului, care se grăbeşte totdeauna, trece mai departe şi nu-şi opreşte deloc drumul”. De asemenea, prin „la început” Biblia ne arată că lumea are un început, după cum afirmă Sfântul Vasile, şi „dacă creaţia are un început în timp, nu trebuie să ne îndoim şi de sfârşitul ei”. Pentru că „cele ce au început în timp se sfârşesc tot în timp”, ceea ce înseamnă că „ facerea lumii dacă a început în timp, trebuie să existe şi un sfârşit al ei”. Dacă timpul este creat odată cu lumea, înseamnă că odată cu dispariţia ei se sfârşeşte şi el.

După cum scrie părintele Dumitru Stăniloae în Teologia Dogmatică Ortodoxă, „Sfinţii Părinţi arată că expresia biblică La început înseamnă atât începutul coborârii lui Dumnezeu la timp, cât şi începutul timpului, care ia fiinţă prin puterea creatoare a lui Dumnezeu”.

Continuând exegeza la primul verset din Facerea, Părintele capadocian arată că prin expresia „a făcut” Prorocul Moise ne arată că „ceea ce a făcut este o foarte mică parte din puterea creatoare a lui Dumnezeu”. El Îşi „exprimă numai voinţa şi aduce la existenţă măreţiile celor ce se văd”.

Când se referă la compexitatea şi frumuseţea creaţiei divine, Sfântul Vasile ne spune că, prin cuvintele „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”, Moise ne oferă „aceste două ima­gini – cer şi pământ” pentru a ne lăsa „să înţelegem existenţa întregului univers; a dat cerului întâietate în ordinea creaţiei şi a spus că pământul este al doilea în ordinea existenţei”. Pentru el întreaga creaţie există prin voinţa lui Dumnezeu: „se ţin prin puterea Creatorului”.

Tot el ne îndeamnă să credem că adevărul fundamental legat de cosmologia creştină este cuprins în paginile Sfintei Scripturi şi dăm crezare lui Moise, care a spus că Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.
Pr. Ciprian Florin Apetrei
ziarullumina.ro