“Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.” (Marcu 11, 23-26)

Cuvintele pericopei evanghelice din această zi ne supun unui test de duhovnicie. Luând aminte la vorbele Domnului nostru Iisus Hristos trebuie să dăm un răspuns sincer şi tranşant la următoarea întrebare: De ce este atât de important să iertăm celor ce ne greşesc nouă? Oare avem puterea şi voinţa de a face acest lucru? L-am numit test duhovnicesc deoarece la această întrebare trebuie să răspundă sufletul nostru. Este un lucru mai presus de capacităţile noastre intelectuale sau fizice. Este o chestiune de ordine interioară a sufletului.

Din spusele Domnului nostru Iisus Hristos, desprindem şi răspunsul. Nu putem să ne gândim la iertarea lui Dumnezeu dacă noi nu suntem în stare să iertăm, iar iertarea noastră trebuie să fie deplină şi din toată inima. Dacă nu avem puterea să iertăm pe cei ce ne greşesc, oare cu ce suntem mai presus decât cei ce doar declarativ se numesc fii ai lui Dumnezeu? Cum mai înţelegem şi ce sens mai au cuvintele rugăciunii “Tatăl nostru”, dacă nu putem ierta? Ce inimă avem atunci când rostim cuvintele: “Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”? Iertarea este veşmântul ce acoperă orgoliile şi mândriile nemăsurate. Iertarea ne smereşte, iertarea ne şi înalţă!

• Sinaxarul: Cuvioasa Xenia
• Evanghelia: Negoţ cu Dumnezeu?
• Sinaxarul: Sfântul Mucenic Clement, episcopul Ancirei
• Evanghelia: A lăsat „haina“ acestei lumi
• Sinaxarul: Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul