Fericirea are un singur Nume: Iisus Hristos. Poate necunoscut sau neînţeles de către prea mulţi dintre noi. Un Nume pe care sfinţii l-au catalogat a fi… drag, scump, dulce etc. Este fericirea în sine, aşa cum nu a fost şi nu va mai putea fi vreodată. Este tot ceea ce îşi poate dori omul. Mai mult nimeni nu poate cere şi absolut nimeni nu poate primi. Este tot! Dacă inima omenească este însetată de veşnicie, atunci El este veşnicia. Dacă este înfometată de Adevăr, atunci Hristos este Adevărul cel mai curat şi mai pur. Dacă sufletul suspină după lumină, atunci la El va găsi Lumina cea care îl va îmbrăţişa şi îl va mângâia o veşnicie. Şi dacă, pur şi simplu, omul vrea doar să fie fericit, atunci nu are decât să-I ceară lui Hristos să Se apropie, să vină, să-l primească şi să-i ofere în dar tot ceea ce de la începutul veacurilor a pregătit pentru el. Fără să-i ceară ceva în schimb, căci omul este nevolnic şi mult prea neputincios. Fără să-l tragă la răspundere pentru ce a făcut până să-l întâlnească, căci fiinţa omului este atât de mult îmbibată de păcate încât adeseori nici el nu ştie ce mai este bun şi ce mai este rău în el.
(Monah Paulin, Invitații la libertate, Editura Egumenița, 2008, p. 29)