“Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre, căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.” (Matei 11, 29-30)

 Mântuitorul Hristos, în cuvântul către contemporanii Săi evrei, apelează la imaginea jugului pe care rabinii deseori o foloseau atunci când venea vorba despre Legea iudaică. Mai mult, păstrează încărcătura pozitivă a acestei imagini, dar mutându-i centrul de greutate asupra Sa. Mai mult decât atât, îndemnul “Luaţi” sugerează un schimb de juguri: jugul legii lăsat pentru jugul credinţei (al iubirii, al adeziunii personale la Hristos). Prima constatare este un fapt afirmat deseori în Evanghelii şi în scrierile Apostolilor: nimeni nu poate trăi în afara unei vasalităţi care obligă. Astfel, este întotdeauna benefic să o asumăm pe cea mai folositoare nouă.

A doua constatare: “jugul lui Hristos” este luat întotdeauna prin liberă voinţă. Acesta este “bun”. Instinctiv, mulţi ar crede că jugul este anevoios, ceea ce este fals; menirea lui fiind tocmai de a ajuta, de a nu fi el însuşi o greutate. Dar nu numai că jugul “e bun” (adică înlesneşte căratul poverii), dar însăşi “povara Mea este uşoară”. Pe scurt, în Hristos nimeni n-are de ce să se teamă. Greu nu este purtatul poverii; grea este, în mod paradoxal, decizia de a schimba un jug cu altul. “Învăţaţi-vă de la Mine” este un îndemn care nu trimite atât la învăţătura lui Hristos, cât mai ales la viaţa Sa. El însuşi a dus jugul supunerii faţă de Tatăl pentru ca restul pământenilor să afle ce înseamnă acest lucru. A purta jugul însă este şi un semn al smereniei, care înseamnă negarea sinelui şi încredinţarea acestuia lui Hristos.