Intoarcerea fiului risipitor, intoarcerea noastra

In duminica a doua a Triodului, Biserica ne vorbeste despre Pilda fiului risipitor, o pilda despre caderea in pacat si ridicarea din el. Din pilda aflam ca fiul cel mai tanar cere de la tatal sau partea sa de avere si pleaca intr-o tara indepartata, vietuind in pacate. Din cauza foametei, isi vine in fire si spune: “Ma voi scula si ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai”. (Luca 15, 18-19) Trezirea sa, “venirea in fire”, ne arata ca starea pacatoasa este nefireasca.

Evanghelia nu ne spune cine a produs foametea, ci doar ca acest fiu nu mai avea cu ce sa se hraneasca. Isi da seama ca sansa lui de a supravietui sta in intoarcerea la casa parinteasca. Foamea este glasul tatalui ca acesta sa revina acasa. De multe ori, Dumnezeu ingaduie anumite lipsuri, ca oamenii traindu-le sa-si doreasca trezirea si unirea cu El. E important sa precizam ca harul lui Dumnezeu nu-l paraseste niciodata cu desavarsire pe om.

Aducerea aminte de iubire tatalui si de casa parinteasca, ii dau putere sa se ridice din pacat. Mitropolitul Antonie de Suroj spune: “El nu se intoarce la un strain care nu-l va recunoaste, caruia va trebui sa-i spuna: Nu-ti aduci aminte de mine? A fost o vreme cand aveai un fiu care te-a tradat si abandonat… Eu sunt acela. Nu, numele de “tata” este cel care se ridica din adanc, care ii grabeste pasul, care-i ingaduie sa spere. Si prin aceasta el descopera adevarata natura a pocaintei, fiindca adevarata pocainta impleteste vederea propriului rau cu certitudinea ca exista iertare chiar si pentru noi, fiindca adevarata iubire nu poate nici sa sovaie, nici sa se stinga. Pocainta ramane neimplinita atunci cand ne privim greselile lipsiti de orice nadejde; naste remuscare, dar poate duce la disperare”.

Datorita pocaintei sale, tatal alearga in intampinarea sa, si-l primeste cu toata dragostea lui parinteasca. “Pe cand era inca departe – spune Sfantul Evanghelist Luca -, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila; si, alergand, a cazut pe grumajii lui si l-a sarutat” (Luca 15, 20). De aici reiese ca tatal a fost intr-o permanenta asteptare, din moment ce l-a vazut din departare.

Dupa dreptate, fiul risipitor trebuia pedepsit avand in vedere ca a risipit averea primita. Insa iubirea lui Dumnezeu a depasit dreptatea. Cand tatal il intalneste, nu-I ia la intrebari, ci plecandu-si capul pe grumajii fiului, il saruta. Nu-i reproseaza nimic. Fara sa stea pe ganduri ii daruieste haina, inel, incaltaminte si taie vitelul cel gras.

La fel se intampla si cu caderile si ridicarile noastre din pacat. Dumnezeu asteapta neincetat intoarcerea noastra la El si ne primeste cu o nemarginita bucurie. Trebuie sa retinem ca indiferent de pacate, nu este cazul sa deznadajduim. Sa luam hotararea de a ne intoarce la Tatal pe care L-am parasit din cauza pacatelor si El ne va ierta, pentru ca doreste ca tot omul sa se mantuiasca.

Indiferent de cadere, Dumnezeu ne asteapta intoarcerea. Nu ezitati si nu intarziati sa puneti inceput bun.

Adrian Cocosila
crestinortodox.ro