Învierea Domnului, minunea minunilor

Învierea din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos rămâne pentru totdeauna minunea minunilor, iar sărbătoarea Învierii rămâne sărbătoarea sărbătorilor noastre bisericeşti. Faptul Învierii este dovada de netăgăduit a puterii Sale dumnezeieşti; prin Înviere, Mântuitorul a biruit moartea.

Întreaga învăţătură a Bisericii se întemeiază pe Învierea Mântuitorului: “Dacă Hristos n-a înviat”, scrie Sfântul Apostol Pavel, “zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15, 14).

Înviat din morţi, Mântuitorul S-a arătat mai întâi femeilor mironosiţe, S-a arătat apoi Sfinţilor Apostoli, după opt zile S-a arătat iarăşi Apostolilor, de faţă fiind şi Toma pe care l-a încredinţat de faptul Învierii, S-a arătat lui Luca şi Cleopa în drumul spre Emaus, S-a arătat la cei peste cinci sute de fraţi (credincioşi), S-a arătat lui Pavel pe drumul Damascului. Apoi, mormântul gol şi înfăşurăturile trupului şi mahrama care fusese pe capul Mântuitorului, pe de o parte, şi cuvintele îngerului de la mormânt, spuse femeilor mironosiţe: “Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus” (Marcu 16, 6-7), pe de altă parte, toate acestea sunt dovezi clare ale adevărului Învierii Mântuitorului.

Sfânta noastră Biserică preamăreşte Învierea prin cântări de o frumuseţe neegalată, arătându-ne roadele duhovniceşti ale Învierii Domnului şi bucuria sfintei sărbători: “Acum toate s-au umplut de lumină şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt… Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure; să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută Învierea lui Hristos”, “Izvorul vieţii”. Învierea Mântuitorului a adus bucurii întregii creaţii a lui Dumnezeu. Omul s-a împărtăşit de faptul Învierii atât cu trupul, cât şi cu sufletul: învierea cu trupul la obşteasca înviere, iar învierea cu sufletul în Taina Spovedaniei, în care omul înviază din moartea păcatului mărturisit preotului duhovnic şi iertat de Dumnezeu prin cuvintele: “Te iert şi te dezleg de păcatele tale”.

Învierea noastră cu sufletul se petrece mai întâi în Taina Botezului, în care suntem iertaţi de păcatul strămoşesc, iar apoi în Taina Spovedaniei. Botezul este Sfânta Taină care, prin întreita afundare în apa cristelniţei, preînchipuie moartea, îngroparea, petrecerea celor trei zile în mormânt şi apoi Învierea Mântuitorului. Luând aminte la semnificaţia şi realitatea tainică a Sfântului Botez, datori suntem să săvârşim Sfânta Taină a Botezului prin întreita afundare a pruncului în apa cristelniţei şi nu prin turnare sau stropire. Ţinând cont de importanţa Sfintei Taine a Botezului, pentru o mai bună sporire a noastră, a lumii de astăzi, în cunoaşterea, trăirea şi mărturisirea credinţei noastre ortodoxe, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat hotărârea ca, prin cuvântul scris sau rostit privind învăţătura Bisericii despre Sfânta Taină a Botezului, să fie vestită atât din faţa uşilor sfântului altar, cât şi prin publicaţiile teologice, având în vedere, în primul rând, că prin Sfânta Taină a Botezului ne facem fii ai împărăţiei lui Dumnezeu, fii ai luminii dumnezeieşti. În măsura în care suntem încredinţaţi de importanţa Sfintei Taine a Botezului, în aceeaşi măsură avem conştiinţa importanţei vieţii de familie, pecetluită prin Sfânta Taină a Cununiei, înscrisă şi ea pe agenda Sfântului Sinod alături de cea a Botezului. Cei căsătoriţi sunt datori să-şi trăiască viaţa ca fii ai împărăţiei lui Dumnezeu; sunt datori ca fiii, copiii lor, să fie botezaţi pentru ca şi ei să fie fii ai împărăţiei cereşti; sunt datori să dea naştere la fii, atâţia câţi sunt dăruiţi de Dumnezeu în măsura rodniciei, copiii fiind dar al lui Dumnezeu. Părinţii sunt datori să cunoască învăţătura Bisericii potrivit căreia orice zămislire înseamnă o persoană, o fiinţă umană care trebuie să devină cetăţean al împărăţiei lui Dumnezeu, o fiinţă care trebuie lăsată să se nască şi apoi să fie botezată şi nu omorâtă prin întreruperea sarcinii prin mijloacele ştiinţei de astăzi care au ca autori şi înfăptuitori ai omuciderii persoane înstrăinate de poruncile lui Dumnezeu, în primul rând înstrăinate de porunca a şasea din Decalog: “Să nu ucizi!”.

Botezul şi Sfânta Taină a Cununiei consolidează viaţa de familie în duhul iubirii între membrii ei şi iubirii membrilor ei îndreptată clipă de clipă către Dumnezeu. În acest duh trebuie să-şi crească şi să-şi educe copiii dăruiţi lor de Dumnezeu şi dăruiţi de ei lui Dumnezeu prin creştere potrivit poruncilor dumnezeieşti.

În viaţa de familie are loc bucuria naşterii de copii, dar şi durerea morţii fiilor sau membrilor familiei la vârste diferite. Întristarea până la lacrimi pentru cei decedaţi este firească, îndreptăţită, dar, cum scrie Sfântul Apostol Pavel, această întristare trebuie să fie împletită cu credinţa şi nădejdea în învierea noastră de care ne-a încredinţat Mântuitorul prin Învierea Sa (I Tesaloniceni 4, 13-18).

 Dreptmăritori creştini,

Praznicul Învierii Domnului este sărbătoarea vieţii, a vieţii după moartea cu trupul, a vieţii după învierea din moartea păcatului mărturisit şi iertat în Sfânta Taină a Spovedaniei. Ne împărtăşim de această viaţă adusă de Învierea Domnului, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, în Sfânta Taină a Euharistiei Care este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, “Pâinea Vieţii” (Ioan 6, 35).

Viaţa la care suntem chemaţi noi, credincioşii, în urma jertfei şi Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos cuprinde omul în întregime: trup şi suflet atât în veacul de acum, cât şi în veacul celălalt. Suntem chemaţi la o viaţă de sfinţenie atât a trupului, cât şi a sufletului: “Slăviţi, dar, pe Dumnezeu”, scrie Sfântul Apostol Pavel, “în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 20).

De aceea, în lumina adevărului care izvorăşte din Învierea Domnului, să ne străduim a ne purta ca fii ai vieţii, nu ai morţii, pentru că suntem fii ai luminii şi nu ai întunericului. Să urmăm cuvintelor sfinte: “Cel ce voieşte să iubească viaţa şi să vadă zile bune să-şi oprească limba de la rău şi buzele sale să nu grăiască vicleşug; să se ferească de rău şi să facă binele; să caute pacea şi s-o urmeze” (I Petru 3, 10-11).

Dragostea de Dumnezeu şi de aproapele să fie temelia vieţii noastre: “Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: Cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său” (I Ioan 4, 20-21). Să iubim pe aproapele nostru, “fratele prea mic al Mântuitorului” (Matei 25, 40) nu numai cu cuvântul, ci şi cu fapta: “Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele şi cineva dintre voi le-ar zice: mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar nu le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?” (Iacov 2, 15-16). “Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii” (Iacov 1, 27).

Să alungăm orice neînţelegere dintre noi, îngăduindu-ne unii pe alţii cu dragoste, silindu-ne să păstrăm unitatea Duhului întru legătura păcii (Efeseni 4, 2-3).

 Rog pe Bunul Dumnezeu ca sărbătoarea Sfintelor Paşti să o trăiţi cu pace şi sănătate, întru bucuria mântuirii!

 În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal

 HRISTOS A ÎNVIAT!

 Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

Arhiepiscopal Sucevei şi Rădăuţilor

† Pimen

sursa: doxologia.ro