Iubirea și bunătatea dezarmează și cel mai încrâncenat suflet

bunatatea    Înţeleptul duhovnic i-a spus să se întoarcă la soţie şi să se poarte cu ea cât mai frumos cu putinţă, făcând-o, astfel, să creadă că o iubeşte. Iar după ce crede că i-a adresat toate complimentele şi că a făcut toate gesturile posibile de iubire, să vină din nou la el.

Se spune că, odată, s-a dus la un duhovnic un soţ foarte revoltat de comportamentul soţiei sale şi care dorea cu orice preţ să se despartă de aceasta, însă nu înainte de a o face să sufere cât mai mult posibil, aşa cum – spunea el – l-a făcut şi ea să sufere. Nu înainte de a o distruge.

Înţeleptul duhovnic i-a spus să se întoarcă la soţie şi să se poarte cu ea cât mai frumos cu putinţă, făcând-o, astfel, să creadă că o iubeşte. Iar după ce crede că i-a adresat toate complimentele şi că a făcut toate gesturile posibile de iubire, să vină din nou la el şi amândoi îi vor da lovitura de graţie – despărţirea.

După un timp în care soţul nemulţumit a făcut precum i-a spus bătrânul duhovnic, a revenit la acesta şi i-a spus: „Acum nu mai vreau să mă despart. Mi-am dat seama că ne iubim!”

Cu adevărat, bunătatea întoarce mânia din cale.
doxologia.ro