Maica Domnului ne ocrotește și ne ajută, numai s-o rugăm!

maica domnului3    Sfântul Grigorie și-a venit întru sine, bucuros că rugăciunea i-a fost împlinită așa de iute și cu atâta bunăvoire. Mai târziu avea să spună: „Din clipa aceea am găsit cu ușurință toate cele trebuincioase trupului, oriunde ne-am aflat”.

Odată, pe când Sfântul Grigorie se afla în rugăciune înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, i-a cerut călăuzire pentru sine și pentru fiii săi duhovnicești, cerând a fi luat sub ocrotirea ei, ca ea să înlăture orice piedică către liniștirea desăvârșită. El a mai rugat-o cu stăruință să ia asupra ei grija pentru toate nevoile lor lumești.

Ca răspuns la rugăciunea sa fierbinte, Maica Domnului i s-a arătat într-o vedenie, îmbrăcată smerit ca fecioarele, așa cum e zugrăvită în sfintele icoane.

Ea s-a întors către mulțimea purtătorilor de lumină care o însoțeau și le-a spus: „De acum veți fi slujitorii lui Grigorie și ai ucenicilor săi, dându-le cele de trebuință!”.

Apoi Grigorie și-a venit întru sine, bucuros că rugăciunea i-a fost împlinită așa de iute și cu atâta bunăvoire. Mai târziu avea să spună: „Din clipa aceea, am găsit cu ușurință toate cele trebuincioase trupului, oriunde ne-am aflat”.

(Viaţa şi nevoinţele celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Thessalonicului, traducere de Constantin Făgeţan, Editura Egumenița, București, 2006, p. 23)
doxologia.ro