Spune Patericul că doi creştini lucrau la pădure, tocmai doborau un copac. Zice unul: „Uite, aşa e și viaţa omului. Trăim, ne zbatem, la urmă vine moartea şi ne doboară ca pe copacul ăsta şi nu se alege nimic”. Celălalt i-a replicat: „Ba nu-i aşa, frate. Abia după ce am doborât copacul, vom vedea dacă e bun pentru o construcţie, dacă e potrivit pentru mobilă într-o casă de oameni, dacă e bun pentru instrumente muzicale sau e bun doar pentru a arde în foc. Aşa şi cu omul, Dumnezeu îl cântăreşte la timpul potrivit şi îl hărăzeşte pentru lucruri nobile sau îl aruncă în focul veşnic.
Pentru viaţa veşnică omul se pregăteşte în timpul vieţii sale muritoare. Cine nu trece prin moarte nu poate câştiga «viaţa fără de moarte»”.
(Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin Pârvu: o misiune creștină și românească, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 154)
doxologia.ro