Particularități ale Pavecerniței Mari din prima săptămână a Postului Mare

Am început Postul Mare, sin­gura perioadă de ajunare din anul bisericesc a cărui rânduială este reglementată de o carte specifică, numită Triod. Parcurgând vre­mea Păresimilor, nu facem decât să ne înscriem la cursurile unei şcoli duhovniceşti, învăţând să iertăm, să ne arătăm milostivi, dar și ce înseamnă pocăința și smerenia, străduindu-ne să le experiem în propria existență. Pe lângă aspectul alimentar, postul deplin ne îndeamnă la luptă duhovnicească, la sporirea rugăciunii, la citirea Sfintei Scripturi, a Sfinților Părinți, la pe­lerinaje religioase, la cercetarea mai deasă a duhovnicilor și părinților îmbunătățiți, spre tămăduirea de tot ce ne subjugă și ne robeşte inima, îndepărtându-ne de Dumnezeu și de scopul ultim al vie­țuirii pământene: mântuirea. De aceea viaţa noastră duhovnicească se desfăşoară acum – dar nu numai acum – sub semnul pocăinței (metanoiei).

În general, toate cărţile liturgice atestă importanţa acestei virtuţi, însă Triodul (cartea de cult care cuprinde cântările, citirile şi regulile tipiconale din Postul Mare) îi este consacrat aproape în totalitate. Nici o altă carte liturgică nu acordă căinţei un loc atât de mare şi nu o dezvoltă cu o diversitate atât de bogată.

Între slujbele specifice Sfântului și Marelui Post, Pavecernița Mare aduce un plus de înțe­le­gere a ceea ce înseamnă pocăința și rolul său în lucrarea virtuților, ea săvârșindu-se în toate zilele Păresimilor, afară de sâmbăta și duminica, atunci când se citește Pavecerniţa Mică; miercuri și vineri în săptămâna a cincea a postului; miercuri, joi și vineri în Săptămâna Sfintelor Pătimiri.

În prima săptămână din post, pronunțatul caracter penitențial al Pavecerniței Mari îl dă, mai ales, citirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul, în primele patru zile. Pe lângă impresionantul imn liturgic, o veritabilă meditație biblică, dar și o stăruitoare rugăciune de pocăință, celelalte citiri și cântări din rânduiala slujbei amintite sunt dominate de același îndemn la îndreptare, deștep­tând în sufletele partici­pan­ților o pocăință sinceră, rourată de nădejdea iertării și a reprimirii în casa Tatălui ceresc, asemenea fiului risipitor din cunoscuta pildă evanghelică. Sfântul Simeon al Tesalonicului precizează că Pavecernița Mare se compune „din psalmi, rugăciuni de străpungere și mărturisire, din cereri de iertare și ispășire și pentru ca să petrecem noaptea cu pace”.

Ritualul Pavecerniței Mari din prima săptămână de post a fost considerabil prelungit prin introducerea lecturii Canonului Sfântului Andrei Criteanul, ajutându-i pe cei prezenți să pătrundă în atmosfera unei privegheri prelungite, specifice, e drept, lumii monahale. Beneficiile privegherii, însoțite de lecturi și cântări unde se evidențiază importanța po­căinței în lucrarea de mântuire, oferă celui care asistă la slujba Pavecer­ni­ței Mari un răgaz prielnic medita­ției, intros­pec­ției și rugăciunii.

Tot o particularitate a Pavecerniței Mari din prima săptămână a Postului Mare este și lectura unei pericope evanghelice, aproape de finalul slujbei, după cum urmează: luni, de la Luca (21, 8-36); marți, de la Matei (6, 1-13); miercuri, de la Marcu (11, 22-26) și de la Matei (7, 7-8); joi, de la Matei (7, 7-11), iar vineri, de la Ioan (15, 1-7). Această particularitate din slujba „Dupăcinării” sau a „Noptândei”, cum se mai numește Pave­cer­nița, reprezintă o remini­s­cență a unei vechi rânduieli a Bisericii din Constantinopol, de pe timpul Sfântului Împărat Justinian cel Mare (527-565), când s-a luat obiceiul ca în primele zile din Postul Paștilor să se facă o procesiune mare din jurul Bisericii Vlaherne și priveghere de toată noaptea.

În ortodoxia românească, citirea pericopelor amintite s-a reluat nu demult, având în vedere că Triodul nu mai prevede în mod explicit momentul lecturii pericopelor evanghelice, așa cum le găsim în Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie. În edițiile vechi ale Triodului se specifică limpede: citirea se face după rugăciunea către Maica Domnului de la finalul Pave­cer­niței, compuse de Pavel Monahul, din Mănăstirea „Făcătoarei de bine”. Ce-i drept, anuarul liturgic prevede acest moment și bine ar fi ca în edițiile viitoare ale Triodului să se revină la adnotările legate de lectura pericopei evanghelice respective, așa cum s-a procedat în edițiile mai recente ale Ceaslovului, care, la rânduiala Pave­cerniței Mari, precizează că după „Nădejdea mea este Tatăl….”, rugăciunea Sfântului Ioanichie, „în primele cinci zile din Postul Mare, preotul îmbracă felonul, deschide sfintele uși și citește Evanghelia rânduită”.

Conținutul celor cinci pericope, ce se găsesc în Sfânta Evanghelie după Duminica Lăsatului sec de brânză sau a Izgonirii lui Adam din Rai, rămâne edificator în strădania omului de a începe o primenire esențială a obișnuințelor, a întregii vieți, adică lucrarea pocăinței, care, după Sfântul Simeon Noul Teolog, „este indispensabilă mântuirii, fiindcă naște toate celelalte virtuți”. Luni seara, Mântuitorul Hristos ne învață să ținem dreptarul vieții creștine și în vremuri tulburi, chiar în cele din urmă, neuitând datoria de a mărturisi apar­te­nența noastră la Biserica Lui, mai ales în astfel de momente. Marți seara suntem îndem­nați să cultivăm rugăciunea, smerenia și dragostea de aproapele. Miercuri, Sfânta Evanghelie ne reamintește puterea cre­din­ței, dar și condiția sine qua non a primirii de către Dumnezeu a jertfei postului nostru, și anume, iertarea aproapelui. În pericopa de joi, se face iarăși pomenire de puterea credinței și a rugăciunii, îndemnați fiind să cerem ca să primim, să căutăm spre a afla și să batem pentru a ni se deschide. Se impune să ne implicăm personal și responsabil în dobândirea vieții veșnice. Lucrurile omenești întâi trebuie să le cunoști ca sa le poți iubi, însă lucrările divine mai întâi trebuie să le iubești pentru a le putea cu­noaște.

Vineri, Evanghelia de la Ioan ne îndeamnă să rămânem în Hristos, Vița cea adevărată, ca să putem aduce roadă multă. Fără Mântuitorul prezent în viața noastră, nu vom reuși să facem nimic bun în strădania de a ne schimba viața prin pocăință, care nu se sfârșește niciodată în existența pământeană, devenind o necontenită Cruce și Înviere.
 Arhim. Mihail Daniliuc 
sursa: ziarullumina.ro