Să vorbim împreună despre post. Să vorbim împreună despre familie şi despre felul în care postul trebuie să facă parte din viaţa de familie şi despre felul în care familia nu trebuie să evite postul. Confuzia care se face din păcate în rândul slabilor creştini, ca să nu spun necreştinilor, este că în primul rând postul ar li o abstinenţă de la anumite mâncăruri.
De ce şi cum postim
Postul este în primul rând ascultare
In primul rând, postul este ascultare de porunca lui Dumnezeu. Pornind cu acest prim scop, putem să înţelegem urmarea postului, consecinţa postului şi aşa mai departe. Orice altă pornire, în orice altă ordine, nu ne duce la înţelegerea postului. De aceea, spre exemplu, poporul român, în simplitatea înţelepciunii lui, a zis aşa: „Faptele, nu oala cu laptele”. Foarte interesant cum, simplu, a exprimat ceva esenţial. Sigur că putem să extindem discuţia despre post, dar despre asta credem că s-a mai vorbit şi dumneavoastră, obişnuiţi cu conferinţele, dar şi cu mersul la biserică, cu ascultatul predicilor şi cititul cărţilor, ştiţi lucrul acesta. Am vrut numai să punctăm lucrul acesta, că în primul rând postul este ascultare de porunca lui Dumnezeu, Care a zis: postiţi şi vă rugaţi. Abia apoi postul este sănătate, rânduială şi celelalte. în primul rând el este ascultare.
Cum e şi firesc să spunem, copiii nu au nevoie de post pentru că trebuie în ei ceva anume, aşa cum avem noi nevoie de post, ca să ne strunim un pic patimile. Dar copiii au nevoie de post, pentai viitorul lor. Cu alte cuvinte, copiii trebuie să postească. De la ce vârstă? De la vârsta la care un copil poate să postească şi asta ştie cel mai bine mama lui. Cei vechi erau foarte aspri cu postul copiilor lor, din iubire pentru viitorul lor. Din al doilea an, copilul nu mai mânca de dulce. Spre exemplu, dacă copilul se năştea în postul Sfintelor Paşti, anul viitor postul Sfintelor Paşti îl ţinea. Vă daţi seama, ce asprime aveau părinţii pentru pruncii lor? Aşa de doriţi erau la vremea aceea. Din acest fel de asprime, cu multă înţelepciune, bineînţeles, au ieşit după aceea şi temperamente controlabile şi caractere tari.
Dacă ni se pare cam aspru, atunci noi suntem, ca părinţi ai copiilor, cei care reglăm postul copiilor. Dardacă fixăm o vârstă, este greşit. Dacă e bolnav, atunci să nu postească până la 14 ani. Dar dacă nu e bolnav, atunci nu are rost să punem o vârstă, cum ar fi la 7 ani. Cum la fel de rău facem când spovedim copilul începând cu 7 ani. Fu cunosc copii care trebuie spovediţi lădoi ani şi jumătate. De ce? Il duce mintea bine, e precoce, foarte inteligent şi, bineînţeles, în toate părţile alunecă cu mintea. Şi atunci, pentru formarea personalităţii lui, el trebuie spovedit. Sigur că nu o să avem prea mari surprize la auzul păcatelor lui, dar el trebuie spovedit. Şi sunt copii pe care şi la 9-10 ani nu e cazul să-i spovedim. Am spus aceste cuvinte ca să lămurim la cât timp copilul trebuie să postească, copilul tăcând parte din familie.
Rânduiala alimentară a Postului Mare
Folosim expresia: intrăm în post. Postul are nevoie de o pregătire. In înţelepciunea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, în cazul Postului Sfintelor Paşti avem patru săptămâni pregătitoare înainte de lăsatul secului. Intrăm aşa, treptat, mai întâi lipsindu-ne de came, pe urmă de celelalte alimente pe care le numim noi „de frupt”.
După aceea, în primele două zile din post nu mâncăm nimic. Aşa zice rânduiala: luni şi marţi, iar miercuri până la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, nu mâncăm. Ne lipsim şi de bucuria Liturghiei luni şi marţi în prima săptămână a postului; sunt zile aliturgice, în care nu săvârşim Liturghia.
După aceea, aţi văzut cum Biserica vine cu dezlegări. In postul aspru al Sfintelor Patimi avem două dezlegări la peşte: la 25 martie şi la Florii. Sunt şi momente în care avem dezlegare la vin şi la untdelemn.
In ultima săptămână, ajungem în Sâmbăta lui Lazăr să mâncăm icre. Ştiuţii Părinţi au dezlegat la icre; nu la peşte, doar la icre. A doua zi au dezlegat la peşte, de Florii.
In Săptămâna Patimilor, luni, marţi miercuri nimic. Abia joi mâncăm, după Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, când avem dezlegare şi la vin şi untdelemn. Apoi iar nu mâncăm, până în luminata zi a învierii.
Câtă înţelepciune au avut Sfinţii Părinţi, cală înţelegere faţă de corpul nostru doritor de plăcerea de a mânca, sau de plăcerea aceasta pe care o simte omul hrănindu-se atunci când îşi pune în gând să tacă pe dos de cum a tăcut Adam şi Eva în Rai.
După înviere, Biserica vine, cum ştiţi, cu o săptămână întreagă de mâncare de frupt, cum a venit şi înainte de post. Apoi, pe toată perioada până la Rusalii, miercurea şi vinerea Biserica dă dezlegare la peşte.
Avantajul postului
Dacă eşti întărit, nu mai e important ce mănânci
Iată cu câtă înţelepciune Biserica a înfrânt poftele. După post, după ce am biruit poftele şi ne-am întărit prin luminata zi a învierii, mâncarea nu-şi mai are efectul ei distructiv pe care îl are în lipsa voinţei noastre. Intărit fiind, nu mai e important ce mănânci.
Era un episcop în vremea biruinţelor teribile ale tătarilor, care în conjunctura de atunci se împrietenise eu un han tătar. Şi mersese de câteva ori la el, îşi tăcuseră vizite reciproce. Prin diplomaţie, patriarhul întreţinea această relaţie, pentru că acesta stăpâne:? creştinii pe care el îi păstorea. Şi pentru nu ştiu ce neînţelegere, au arestat peste 500 de creştini şi i-a şi condamnat la moarte. Era Vinerea Patimilor. Episcopul s-a întristat, s-a dus la han şi i-a zis; ..Cum poţi să faci o asemenea întristare intru această zi? Cum o să stau eu la masa de Paşti când 500 dintre credincioşii mei la data aceea vor fi nunţi, pentru că tu i-ai condamnat la moarte? Orice au gresit, iartă-i şi fă-mi bucuria aceasta!”. Şi hanul tătara răspuns. „Sigur că da, şi mă bucur că ai venit la mine să stăm la masă'”. Sigur că avea mâncăruri cu carne şi episcopul a spus: „Dar cum o să mănânc carne în Vinerea Patimilor? Tu ştii care e legea noastră, e vinerea în care postim obligatoriu”. Şi hanul tătar i-a răspuns: „Favor îţi fac şi-i iert pe toţi şi nu-i mai executăm, dacă mănânci cu mine. Alege să rămâi, iar dacă nu, pleacă!”. Nu este aşa de greu de înţeles că episcopul s-a aşezat la masă şi a mâncat cu el, şi a salvat cei 500 de creştini. Asta înseamnă că dragostea, viaţa, e mai mare decât postul, şi postul nu e decât un instrument.
Ţinem post, dar mâncăm carne de om
Există un sfânt nebun pentru Hristos, care l-a potolit odată pe Ivan cel Groaznic. Acesta ridica probleme pentru că fusese servit cu o bucată dc carne în post: „Mă crezi aşa păgân, ca să mănânc eu came în post?” Iar nebunul i-a zis: „Tu nu mănânci came de vită, dar mănânci carne de om!” Şi nouă ne-ar trebui preoţi care să aibă curajul să spună că e important să postim de păcate mai mult decât de bucate, iar postul de bucate să fie numai un acces spre plinătatea postului de păcate. Făcând aşa, nu vom mai mânca carne de om. A mânca, în mod obişnuit exprimându-ne, carne de om, înseamnă a cleveti. Clevetirea e considerată mâncare de came de om. Omul care cleveteşte mănâncă în mod frecvent came de om. Se abţine de la carnea animală şi de la altele, dar el cleveteşte. Clevetirea este un asemenea păcat. Când enumerăm cele 24 de vămi ale văzduhului, clevetirea este primul păcat de care trebuie să dăm seama.
Bucuria postului trebuie împărtăşită
Şi multe altele se pot spune despre post… Perioada postului este o perioadă de întristare pentru păcatele noastre. Dar este în acelaşi timp o perioadă de bucurie, pentru că noi deja cunoaştem sfârşitul postului, încununarea postului. Pentru că Hristos Cel răstignit nu poate fi niciodată separat de Hristos Cel înviat. Şi noi ştim că, postind, la sfârşitul postului ne aşteaptă ceva care nu se măsoară. O bucurie de o intensitate incomensurabilă. De aceea suntem veseli, de aceea Mântuitorul Hristos ne sfătuieşte: Cand postiţi nu fiţi trişti ca făţarnicii. Spală faţa ta, unge capul tău, fu un om obişnuit, nu te arăta că posteşti.’’ Adică nu te bate eu pumnul in piept de ce faci tu.
Eu cred că ar fi bine să facem acestea, dar ai fi bine să facem şi altceva. Intr-o lume nebună să arătăm că postim, ca se mai posteşte, mai ales că tinerii postesc. Asta ar trebui să arătam astăzi, intr-o lume care nu mai posteşte, sau posteşte după propriul cap, şi anume o săptămână la început şi o săptămână la sfârşit, sau posteşte după rânduiala proprie, nu după rânduiala Bisericii, sau exagerează postul. Un om care exagerează eu abţinerea aceasta de la mâncare, şi e foarte slăbit, e un om care nu a înţeles nimic din sensul postului. Ba mai mult, dacă moare se consideră sinucigaş. Un om care lucrează in mediu toxic şi care vrea să ţină un post aspru este un om care nu a înţeles nici viaţa, nici sensul vieţii, nici sensul postului.
Avantajul e al nostru, nu al lui Dumnezeu
Toate acestea sunt cerute de Dumnezeu în mod insistent ? Nul Avantajul postului e al nostru, nu al lui Dumnezeu. Nu aş putea vreodată să vorbesc despre post fără să amintesc că ursul posteşte şi el 3-4 luni şi tot urs rămâne, şi şarpele mănâncă numai pământ toată iama şi primăvara rămâne tot şarpe, şi tot ne înveninează, şi nu şi-a schimbat firea. Dacă, urmare a postului în care ne aflăm, vom afla firea noastră schimbată în noaptea învierii, înseamnă că am postit cu folos. La începutul postului noi ne urâm unul altuia post cu folos: iţi doresc post cu folos. Asta înseamnă că există şi post fără folos. Şi nu trebuie să amintim prea mult de ce şi cum un post ar putea fi fără folos.
Se plâng nevestele că nu-i pot convinge pe sotii lor sa postească. De când s-au mai editat însă cărţi cu mâncăruri de post, sunt mai multe neveste care vin şi spun că este a patra săptămână din postul acesta de când soţul încă nu s-a prins că posteşte. A făcut o aşa diversitate de mâncăruri, încât el nu a sesizat. Pentru că dacă îi faci numai ciorbă de fasole şi cartofi prăjiţi, după aceea mâine ciorbă de cartofi şi varză călită şi gata, atunci, fiind o fire slabă, fară voinţă, sigur că soţul, pe care l-ai luat de acolo sau de dincolo, eventual de la discotecă, sigur că nu vrea să postească, nu înţelege; eventual face şi scandal, cum bine ştiţi.
In schimb, copiii vor să postească, dar părinţii îi opresc să postească, pentru că postul nu este înţeles de către ei înşişi, pentru ca să-l transmită şi copiilor. Copiii ar dori, dar părinţi lor li se bagă în cap de către unul şi altul că copiii au nevoie de proteine şi de altele ca să poată să înveţe. Ei, dar iată că le dăm proteină destul de multă şi copiii tot nu învaţă. Tot nu au putere, pentru că sunt zdrobiţi în alte direcţii.
Bătrânii obişnuiau să ia vasele de dulce şi să le spele şi să le urce în pod şi le coborau pe celelalte. Iar la sfârşitul postului făceau operaţia inversă. Sigur că era o exagerare, dar explicaţia e una singură: respectul pentru post. Noi nu e nevoie să facem aşa acum, dar să înţelegem de ce făceau ei aşa şi, înţelegând, să profităm de ce ne-a dat Dumnezeu cu tehnica modernă, şi să ţinem postul.
„Sfinţii Părinţi nu s-au băgat în patul conjugal”
Sigur că dacă o să puneţi ceva întrebări probabil o să întrebaţi despre relaţiile intime, relaţiile conjugale între soţ şi soţie: când, cum, de ce, cât da, cât nu şi celelalte… Pe măsura posibilităţilor o să încercăm să răspundem. Dar înainte, trebuie să ştim următoarele: Dumnezeu, în mod direct, prin Iisus Hristos, sau prin Sfinţii Părinţi, sau prin gura Apostolului Pavel. nu a dat legi în acest sens. Sfinţii Părinţi au pus doar jaloane ale postului. Am auzit mai nou o expresie, că „Sfinţii Părinţi nu s-au băgat în patul conjugal’’. Aşa am găsit scris. De aceea, trebuie multă înţelepciune, să nu existe exagerări, căci Sfântul Pavel zice foarte clar că femeia nu e stăpână pe corpul ei, nici bărbatul nu e stăpân pe corpul lui. Ştiţi asta. Şi mai spune şi mai clar că pentru o vreme (fără să fixeze vremea), să vă lipsiţi unul de altul pentru rugăciune şi iarăşi apoi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana.
Desigur, admirăm asceţii, admirăm abstinenţii, dar dacă există înţelepciune. Fără înţelepciune, postul, inclusiv acesta, nu are valoare.
Dacă postul acesta este călcat pentru că am un soţ care nu mă înţelege, care are o altă gândire, nu trebuie să renunţ la postul de mâncare. Nu-l putem ţine pe unul, îl ţinem pe celălalt.
Ideea ortodoxă de post se compromite prin exagerări
Şi dacă trebuie să şi mâncăm în nu ştiu ce situaţie (unde nu ar trebui să ajungem), să nu facem totuşi din asta ca si cum s-a dărâmat tavanul pe noi pentru că a trebuit să gustăm laptele copilului sau nu stiu ce am făcut, nu ştiu unde am fost şi am mâncat cu ulei. Aceasta se numeşte conştiinţă scrupuloasă. Dacă este cazul, o să mâncăm.
Dacă vom şti să şi refuzăm, o să fie şi mai bine. Pentru că dacă refuzi zicând: „Pentru că postesc, eu nu mănânc”, atunci degeaba mai posteşti. Dar, dacă explici că:
„Pentru păcatele mele trebuie să un un post mai aspru. Şi dacă vrei, uite, mănânc: dar dacă mă înţelegi, nu am să mănânc, pentru că…” şi îi spui în smerenia ta ce forme de păcate ai făcut tu, acela îşi creează un semn de întrebare despre cea ce se întâmplă. Pentru că de obicei se zice: „Ce, ai omorât om la drumul mare? De ce posteşti atâta?”.
Când am mai fost odată aici am mai spus parcă şi că cine posteşte la tinereţe poate să postească şi la bătrâneţe. Sau, dacă nu mai poate, este bine să considere cât a putut să postească. Pentru că postul nu este nimic altceva decât ascultarea de porunca lui Dumnezeu. Să dăm lui Dumnezeu faina tinereţilor, ca Dumnezeu să ne primească cândva şi tărâţa bătrâneţilor şi neputinţelor noastre. Când să postim? Acum, în copilărie, în tinereţe, în putere, nu când nu mai putem, nu la bătrâneţe. La bătrâneţe nici nu prea mai avem nevoie de post ca cel de-al doilea scop, strunirea patimilor. Avem nevoie de post ca ascultare şi atât.
Nu pot să nu spun acestea pentru că sunt lucruri greşite care sar in ochi şi există atâta exagerare, încât se compromite din păcate ideea ortodoxă despre post.
Postul înseamnă disciplinare
Dacă am vorbit despre familia in post, sigur ca înţelegem ce înseamnă postul în familie. Postul în familie înseamnă disciplină. Se creează o disciplină, fără să vrei. Dacă ţii post, nu pregăteşti oricum mâncare, nu găteşti prea mult: dacă nu găteşti prea mult, ai mai mult timp de rugăciune: dacă ţii post, mâncarea ce o mănânci nu cere vin cum cere friptura: dacă nu e vin. nu e somn: dacă nu e somn, sunt metanii. Vedeţi câtă legătură? Ca să ştim de ce postim. Şi nici nu postim ca alţii toată ziua, dar noaptea dezlegând la tot felul de mâncăruri. Noi postim cu multă dreaptă socoteală.
Şi încă o dată vă spun: avantajul rămâne al nostru.
Parintele Nicolae Tanase
De la prietenie la iubire; Casatoria taina iubirii crestine – Editura Agaton
Cumpara cartea “De la prietenie la iubire; Casatoria taina iubirii crestine”