Postul Mare – Postul Sfintelor Paste

post mincare rugaciunePostul Pastelui tine 7 saptamani, incepe dupa Duminica izgonirii lui Adam din rai si se incheie in Sambata Mare. Anul acesta Postul Pastelui incepe pe 23 februarie. Postul Pastelui a fost instituit in cinstea Patimilor si Invierii Mantuitorului Iisus Hristos, prin care noi am fost mantuiti, si nu reprezinta doar abtinere de la anumite alimente, ci inseamna si indreptare sufleteasca prin spovedanie si fapte bune. Mai multe amanunte despre semnificatiile Postului Mare si cum trebuie inteleasa aceasta perioada de catre credinciosi ne-a oferit IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului: ‘Postul Mare este un eveniment spiritual in viata noastra, o perioada de pregatire deosebita. Este mare nu doar prin lungime, ci este mare tocmai prin importanta sa deosebita. Postul, in aceasta perioada, ne ofera bucuria de a trai impreuna cu Hristos, pornind intai de la cainta ta, pentru ca Postul Mare trezeste in noi acea tristete evlavioasa, acea tristete potolita, acea blanda tristete. Postul de bucate cu postul de pacate este o lupta impotriva diavolului, impotriva satanei, lupta care aduce biruinta. Cel mai important lucru este ca sa simtim o izbanda, sa simtim ca intr-adevar postul este pentru noi o jertfa plina de bucurie.

Postul sa ne aduca bucurie, pentru ca este o sansa mare pentru noi, ca sa lasam sufletul sa biruiasca acele tentinde si acele zise placeri ale trupului, patimile sau inclinatiile noastre spre pacat, pentru ca noi, renuntand la anumite alimente, sa postim renuntand la pacatele noastre, sa trecem apoi prin baia lacrimilor, prin Taina Spovedaniei, cat mai des, si sa ne pregatim printr-un efort ascetic ca sa il primim pe Hristos, Care este bucuria noastra si Care transforma tristetea intr-o stare de bucurie si de comuniune’.

In aceasta perioada, in toate lacasurile de cult ortodoxe se oficiaza o serie de slujbe si randuieli liturgice deosebite, specifice numai acestei perioade. Mai multe informatii in acest sens am aflat de la IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului: ‘Slujbele care se savarsesc in timpul Postului Mare sunt cu totul speciale, deoarece nu le mai intalnim in timpul anului bisericesc. Intai de toate inepem cu rugaciunea Sf. Efrem Sirul, o rugaciune de pocainta; al doilea element special pe care il vom intalni chiar in saptamana aceasta si in saptamana a V-a din post este Canonul Mare; al treilea tezaur liturgic al Bisericii Ortodoxe este Liturghia Darurilor mai inainte sfintite. Toate acestea marcheaza tristetea, acea tristete de a nu fi sfant, tristetea de a te fi aflat exilat departe de Dumnezeu, dar aceasta tristete este inlocuita de bucuria intalnirii cu Hristos, pentru ca sambata si duminica sunt savarsite Liturghiile euharistice, si anume Liturghia Sf. Ioan si Liturghia Sf. Vasile. Tristetea aceasta, exersata prin randuielile liturgice, ne ofera o liniste, ne ofera o libertate, pentru ca noi iesim din lumea aceasta tumultuoasa. Slujbele sunt lungi, dar ele ne creaza o stare de fericire, care nu-i o fericire momentana, o fericire care piere, ci o fericire profunda. Toate rugaciunile acestea sunt dublate de actul de cainta, de metanie. Ne plecam in fata lui Dumnezeu si ne supunem ca unui Atotstapanitor. Ne daruim pe noi insine si toata viata noastra lui Hristos’.

Sursa: basilica.ro

Ca să poţi înţelege taina postului trebuie să împlineşti porunca Mântuitorului, care zice: „Când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală“ (Matei 6, 17-18), adică să-ţi cureţi faţa/viaţa de toată pata păcatului, iar mintea/capul să o/îl ungi ca să strălucească de cunoaşterea cea dumnezeiască.

Postul este un prilej de eliberare a noastră de robia cărnii şi a materiei care tinde să se manifeste asupra sufletului, fiind astfel un act de creştere spirituală, spune părintele Dumitru Stăniloae.

Sigur, din punct de vedere ştiinţific, omul are nevoie, atât pentru creştere, cât şi pentru buna funcţionare a organismului, de proteine (cu rol în construcţia structurii corpului şi a organelor), de glucide şi lipide (cu rol energetic) şi de săruri minerale, apă şi vitamine.

Ori de câte ori se produc dezechilibre în aparatul acestor substanţe sau în utilizarea lor deficitară de către organism apar tulburări (numite tulburări de nutriţie) ce pot merge până la boli de nutriţie, care de multe ori cauzează moartea.

Posturile scurte (de zile) sau lungi (de săptămâni) pot deseori corecta aceste dezechilibre de nutriţie deoarece substanţele proteice se obţin şi din alimentele vegetale, iar în organism între proteine, lipide şi glucide se fac schimburi permanente în scopul de a asigura echilibrul acestor factori de nutriţie.

Posturile sunt recomandate şi utile în foarte multe boli, iar experienţa milenară a posturilor exemplifică tocmai rolul acestora de a reechilibra unele regimuri unilaterale.

Postul, remediu pentru trup şi suflet

Din punct de vedere spiritual, postul reprezintă unul dintre remediile care curăţeşte păcatele şi fărădelegile trupului, face sufletul cuviincios, sfinţeşte cugetarea şi apropie pe om de Dumnezeu.

Sfinţii Părinţi spun că postul este apărătorul a toată virtutea, începutul nevoinţei, curmarea aprinderii păcatelor, curăţia rugăciunii, luminătorul sufletului, paza minţii, înmuierea învârtoşării, uşa străpungerii inimii, suspinul smerit, începutul liniştirii, străjerul ascultării, uşurarea somnului, sănătatea trupului, pricinuitorul nepătimirii, uşa şi desfătarea raiului, cununa sfinţeniei, începutul căii vieţuirii creştine, maica rugăciunii, izvorul neprihănirii, învăţătorul liniştirii şi înaintemergătorul tuturor faptelor bune.

Postul este o pedagogie a trupului spre supunerea celui sănătos şi spre slăbirea pornirii lui spre patimi. Numai boala este mai presus de această cercetare pedagogică şi celui ce o suportă cu răbdare, mulţumind lui Dumnezeu pentru ea, i se socoteşte în loc de asceză, culegând din răbdarea aceasta rodul mântuirii.

Înfrânarea de la bucate este ca o osteneală a sufletului, deoarece mâncărurile trupeşti nu împiedică pe cineva să ajungă la făgăduinţă; doar cele izvorâte din inimă opresc şi împiedică pe om să ajungă la cele făgăduite. Primirea hranei cu măsură dă trupului sănătate, nu îi ia sfinţenia. Însă, cei ce se nevoiesc trebuie să urască patimile iraţionale în aşa fel încât ura faţă de ele să devină o adevărată obişnuinţă. Când, sârguindu-te pentru virtutea postirii, nu o poţi dobândi din pricina neputinţei şi cu inima zdrobită te întorci cu mulţumire către Dumnezeu, însuşi faptul de a mulţumi milostivirii Lui se va pune la socoteală, sigur, numai dacă nu te înalţi faţă de nici un om.

Postul cu dreaptă socotinţă, având ca însoţitoare privegherea împreunată cu cugetarea şi cu rugăciunea, face pe cel ce se nevoieşte cu el să ajungă repede la hotarul nepătimirii, când acesta îşi are sufletul inundat de lacrimi pentru prisosinţa smereniei şi când arde de dragostea lui Dumnezeu. Pe cel ajuns aici postul îl duce la pacea duhului, care este mai presus de orice minte slobodă şi-l uneşte prin dragoste cu Dumnezeu.

„Nu acest post l-am ales Eu“

Dacă posteşte cineva amestecând în postirea lui vreun câştig din ea, postirea aceasta face scârbă lui Dumnezeu; şi israeliţii posteau, dar pentru că săvârşeau nedreptatea şi împlineau voile lor, Dumnezeu i-a osândit prin proorocul Isaia zicând: „Nu acest post l-am ales Eu“ (Isaia 58, 5).

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost întâiul câştigător al războiului postirii, ca să pună cea dintâi cunună a biruinţei pe capul firii omeneşti. Când cel rău vede pe vreunul dintre oameni întrarmat cu această armă, îndată se înfricoşează şi-şi aduce aminte de înfrângerea lui de către Iisus Hristos, iar puterea lui se frânge şi este ars de vederea armei dată nouă de Mântuitorul, conducătorul luptei omeneşti. Nici o armă nu este mai puternică şi nici una nu dă mai multă îndrăzneală inimii în lupta împotriva duhurilor răutăţii ca foamea răbdată pentru Hristos.

Se cuvine dar, spune Sfântul Grigorie Sinaitul, să ascultăm de cei ce cunosc ostenelile virtuţii lucrătoare şi aşa să purcedem la faptă, adică la postul împreunat cu foamea, la înfrânarea lipsită de plăceri, la privegherea stăruitoare, la îngenuncherea dureroasă, la starea neclintită şi obositoare în picioare, la rugăciunea continuă, la smerenia nemincinoasă, la zdrobire şi suspinare neîncetată, la tăcerea chibzuită dreasă cu sare şi la răbdare în toate. Pentru că cel ce se sârguieşte în fiecare zi să împlinească cu osteneală lucrările mai sus amintite, cu Dumnezeu va secera la vreme şi roada lor.

În acest sens, Hristos a spus: „Nimic din cele ce intră în gură nu poate să spurce pe om“ (Matei 15, 11), adică nu rodul unui pom văzut a adus căderea strămoşilor, ci ceea ce a însoţit rodul; pofta nestăpânită, aceasta l-a spurcat pe om.

Aşadar, numai stăruind în rugăciune şi în post poţi aştepta, cu certitudine, împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu!
sursa: http://ziarullumina.ro/