Postul Sfintilor Apostoli mai este cunoscut si sub denumirea populara de Postul Sampetru. Acesta este randuit de catre Biserica Ortodoxa in cinstea Apostolilor Petru si Pavel, dar si in amintirea obiceiului acestora de a posti mereu inainte de a intreprinde acte importante. In trecut, acest post mai era cunoscut si sub denumirea de Postul Cincizecimii, datorita tuturor darurilor Sfantului Duh, care au ajuns la Sfintii nostri Apostoli.
Primele atestari ale Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel dateaza din secolul IV d. Hr, fiind consemnate in Constitutiile Apostolice. Ulterior, informatii referitoare la acest post se vor gasi si la Sfantul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului, dar si la Leon cel Mare. Conform oamenilor de stiinta, acest post obisnuia sa se tina doar in cercurile monahale. Abia apoi a ajuns sa se extinda si in randul credinciosilor.
Acest post nu are niciodata o data fixa, dat fiind faptul ca inceputul acestuia se stabileste in functie de data in care cad Sfintele Pasti. Anul acesta postul a inceput luni, 8 iunie si tine pana pe 28 iunie.
In Postul Sampetrului, sambata si duminica este dezlegare la peste. De asemenea, dezlegarea le peste este si pe data de 24 iunie, moment care marcheaza sarbatorirea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul.
Mai mult, dezlegare la peste este si lumea, martea si joia, daca in aceste zile se sarbatoreste un sfant cu doxologie marie si cu cruce neagra in calendar. Daca o astfel de sarbatoare pica intr-o zi de miercuri sau vineri, se face dezlegare si la untdelemn si vin. Daca praznuirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel cade intr-o zi de miercuri sau vineri, in aceste zile se face dezlegare la peste, vin si ulei.