Predică la Duminica a VII-a după Paşti – a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic

Citim în Patericul cel vechi, la capitolul Pentru Avva Aghaton: „S-au dus oarecarii la dânsul, auzind că are aleasă dreaptă-socotinţă. Şi vrând să-l încerce de se mânie, i-au zis lui: Tu eşti Aghaton? Am auzit că eşti desfrânat şi mândru. Iar el a zis: Aşa este! Şi i-au mai zis lui: Tu eşti Aghaton bârfitorul, clevetitorul? Iar el a zis: eu sunt! L-au întrebat iarăşi: Tu eşti Aghaton ereticul? Atunci el, sărind ca ars, a strigat: Nu sunt eretic! Şi l-au rugat pe el zicând: Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte învinuiri ţi-am adus, le-ai primit, iar cuvântul acesta „eretic” nu l-ai suferit? Zis-a lor: Cele dintâi asupra mea le iau, căci este spre folos sufletului meu să le recunosc. Dar cuvântul acesta „eretic” este despărţire de Dumnezeu şi eu nu voiesc aceasta! Iar ei auzind, s-au minunat de dreapta lui socotinţă şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi…”.

 Iubiţi credincioşi,

 HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! Pilda pe care v-am înfăţişat-o este în strânsă legătură cu duminica de azi, atât cu Sfânta Evanghelie ce s-a citit la Sfânta Liturghie (de la Ioan 17, l – 13), cât şi cu pomenirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, trecuţi în calendar.

Căci ne găsim în a VII-a duminică după Sfintele Paşti, când li se face pomenire specială, ca-n fiecare an, duminică aflată între praznicul Înălţării Domnului şi cel al Pogorârii Sfântului Duh. De aceea ne-am adresat cu salutul „Hristos S-a Înălţat!”.

Ne propunem, cu ajutorul Domnului, ca în cele ce urmează să vorbim despre calea dreaptă, corectă, care duce la cunoaşterea lui Dumnezeu. Gândul alegerii acestui subiect a izvorât din versetul al 3-lea al pericopei evanghelice de azi: „Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis”.

Această invitaţie de a-L cunoaşte ca singur Dumnezeu adevărat, are darul să alunge spusele ateilor ignoranţi şi răutăcioşi, din trecut şi de azi, care susţin – fără temei – că în Biblie ar scrie crede şi nu cerceta.

Trebuie să spunem răspicat că nicăieri în Sfânta Scriptură nu întâlnim această expresie! Dimpotrivă: Cercetaţi Ccripturile, spune Mântuitorul (Ioan 5, 39), că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea mărturisesc despre Mine. Se face referire, desigur, la Scripturile Vechiului Testament, mai ales la profeţiile mesianice.

La vremea când Mântuitorul a rostit aceste cuvinte încă nu erau scrise cărţile Noului Testament, dar acum expresia cercetaţi Scripturile este, desigur, valabilă şi pentru aceste scrieri. Aşadar, cercetaţi! Nimeni nu trebuie să creadă orbeşte. Tot Mântuitorul a spus, într-un alt context: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla” (Matei, 7, 7). Iar Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: „Toate să le cercetaţi (încercaţi), ţineţi ce este bun!” (I Tes. 5, 21).

E adevărat că în Scriptură întâlnim şi aceste cuvinte: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut.” (Ioan 20, 29), dar ele se referă la cei care nu au trăit în vremea în care Mântuitorul a vieţuit pe pământ şi au crezut (şi vor crede) pe temeiul mărturiilor din Sfânta Scriptură, al Sfinţilor Apostoli şi al urmaşilor lor.

Ne amintim, aşadar, că aceste cuvinte i-au fost adresate lui Toma, cel care o vreme s-a îndoit de învierea Lui, iar apoi, văzându-L, acelaşi apostol care se îndoise a exclamat, de data aceasta convins dar şi gâtuit de emoţie: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”.

 Iubiţi credincioşi,

Cercetarea Scripturii, pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeul cel adevărat, nu se poate face la întâmplare. Tainele Scripturii pot fi pătrunse doar de omul cel duhovnicesc. Mintea celui care doreşte să înţeleagă drept aceste taine, trebuie să fie antrenată în acest sens, altfel se poate cădea uşor în înţelegeri greşite şi chiar în erezie.

Biserica dreptmăritoare a avut mult de luptat (şi încă mai are) cu ereziile şi nefericiţii care le susţin. Nu întâmplător se face pomenire în calendar de Sinodul I Ecumenic şi Sfinţii Părinţi participanţi.

Să ne amintim mereu de râvna acestor bărbaţi aleşi ai Bisericii, nu numai de la acest sinod, ci şi de la celelalte şase, căci, în total, Biserica Ortodoxă recunoaşte 7 sinoade ecumenice.

N-a fost uşor, bunăoară, celor 318 Sfinţii Părinţi de la Sinodul I, pomenit astăzi, să înfrunte argumentele, în aparenţă valabile, ale ereticilor, în frunte cu Arie, preot în Alexandria. Şi încă unul care se dovedise un bun predicator, din nefericire pentru el căzut în patima mândriei şi care a îndrăznit să coboare tainele dumnezeirii la măsură omenească.

Căci, în esenţă, a îndrăznit – contrar cuvintelor Mântuitorului „Eu şi Tatăl Una suntem” (Ioan 10, 30) – să predice că Iisus Hristos, din moment ce-şi zice fiu, nu este din veci, fiind, adică, o creatură a Tatălui. Şi n-au fost puţini adepţii lui… .

Acest fapt l-a determinat pe împăratul Constantin cel Mare, care dorea pace în Biserică, să convoace întâiul Sinod Ecumenic, la Niceea, în anul 325.

 Iubiţi credincioşi,

Nu-i timpul şi locul acum să intrăm în amănuntele discuţiilor ce s-au desfăşurat. Ele pot fi cunoscute fără greutate, de către cei interesaţi, din cărţile de istorie bisericească, tipărite acum în tiraje din ce în ce mai mari.

Printre acestea, una dintre cele mai importante este a lui Eusebiu de Cezareea (volumul 14 din colecţia Părinţi şi scriitori bisericeşti). Să reţinem, totuşi, că la acest sinod s-au formulat primele 7 articole din Crez, pe care le rostim la fiecare Sfântă Liturghie, ca mărturisire dreaptă despre dumnezeirea Tatălui şi a Fiului.

Greşeala fundamentală a lui Arie şi adepţilor săi, era că prin negarea dumnezeirii Fiului, nega puterea Lui de mântuire a omenirii. Căci dacă Fiul era creat, nu putea mântui creatura. Numai ca Dumnezeu, Fiul este şi Mântuitor!

De aceea tainele dumnezeieşti nu pot fi judecate cu raţionamente simple sau simpliste, omeneşti. Cum spuneam mai sus, numai o raţiune luminată, înduhovnicită, se poate apropia să cunoască, fără a greşi, cele despre Dumnezeu.

În această privinţă Sfântul Apostol Pavel grăieşte: „Omul trupesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte. Dar omul duhovnicesc toate le judecă” (I Cor. 2, 14). „Le judecă”, în sensul că e capabil să gândească drept, cu discernământ, s-au dreaptă-socotinţă, după limbajul Patericului.

Iubiţi ascultători,

Rămânem de-a pururi recunoscători celor 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I, pomeniţi azi, care prin rugăciune şi râvnă deosebită au cugetat şi formulat dreapta credinţă cu privire la dumnezeirea Fiului, Mântuitorul nostru.

Cuvântul pe care l-am rostit se doreşte a fi o invitaţie pentru o cercetare duhovnicească a scripturilor: deodată Biblia şi Sfinţii Părinţi, cu încredinţarea că în acest mod vom putea găsi, după cuvintele Mântuitorului (Ioan 17, 3), viaţa veşnică spre care ne îndreptăm. Amin.
(Pr. Vasile Gordon, sursa: doxologia.ro)