Puterea rugăciunii pentru adormiți

Actele martirice, Martiriul Sfintelor Perpetua și Felicitas, VII-VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 11, pp. 119-121

„Pe când ne rugam cu toții, mi-a scăpat pe neașteptate, în mijlocul rugăciunii, un cuvânt și am numit pe Dinocrate. (…) Și am început să mă rog îndelungat pentru el și să plâng către Domnul. Îndată, chiar în noaptea aceea, mi s-a arătat aceasta: Văd pe Dinocrate ieșind dintr-un loc întunecos, unde erau mulți, foarte aprins de căldură și însetat, cu fața murdară și palid la culoare, purtând pe față rana pe care o avea când a murit. Acest Dinocrate era fratele meu după trup, de șapte ani, și a murit de o boală care-i cancerase rău fața. (…) Era, apoi, în locul acela, unde se afla Dinocrate, o fântână plină cu apă, având marginea mai înaltă decât statura copilului. Și se întindea Dinocrate ca și cum ar fi vrut să bea. Eu sufeream, fiindcă fântâna aceea avea apă și, totuși, din cauza înăl­țimii marginii, el nu putea să bea. M-am deșteptat și am înțeles că fratele meu se chinuiește. (…) Și m-am rugat pentru el ziua și noaptea, gemând și lăcrimând, ca să mi se împlinească rugăciunea. În ziua în care am rămas în butuci mi s-a arătat aceasta: Văd locul pe care-l văzusem mai înainte și pe Dinocrate cu trupul curat, bine îmbrăcat și răcorit; iar unde era rana, văd doar un semn. Și fântâna pe care o văzusem mai ­înainte avea acum marginea mic­șo­rată până la mijlocul copilului. Curgea fără încetare apă din ea și pe marginea ei se afla un vas plin cu apă. Dinocrate s-a apropiat și a început să bea din el, iar apa din vas nu se împuțina. Și, săturându-se, s-a depărtat de apă ca să se joace, bucurându-se, în felul copiilor. Și m-am deșteptat. Am înțeles atunci că el a scăpat de pedeapsă.”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)
ziarullumina.ro