Rabdarea incepe abia atunci cand ti s-a terminat rabdarea

Un discipol si-a intrebat intr-o zi maestrul: „Ce trebuie să ştiu pentru a ajunge într- o zi acolo unde îmi doresc?” „Să ştii să iei decizii bune, decizii bune, decizii […]

rabdarea1Un discipol si-a intrebat intr-o zi maestrul: „Ce trebuie să ştiu pentru a ajunge într- o zi acolo unde îmi doresc?” „Să ştii să iei decizii bune, decizii bune, decizii bune”, răspunse maestrul. „Şi cum învăţ asta?” „Experienţă, experienţă, experienţă…”. „Şi cum câştig experienţă ?” „Decizii proaste, decizii proaste, decizii proaste…,” încheie maestrul. Aşadar Petre Ţuţea avea dreptate când afirma că experienţa nu e revelaţie, ci o acumulare de date. Se dobândeşte prin străduinţă şi determinare. E greu să înţelegi pe deplin sau să înveţi din cărţi ceea ce nu ai trăit pe pielea ta sau nu ai văzut cu ochii tăi. Experienţa este cel mai dur profesor, pentru că mai întâi îţi dă testul şi apoi îţi spune care era lecţia de viaţă.

Omule, cine ţi-a stins lumina şi ţi-a furat semnul crucii? Răbdarea începe abia atunci când ţi s-a terminat răbdarea. Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate. Cuvinte nu găseşti. Viaţa se împarte în rău şi bine. Clipe de rătăcire uitând Cuvântul. Marea e albastră, iarba e tot verde.

Cu totii avem frământări ce ne tintuiesc mai mult sau mai puţin pe drumul vieţii. Acolo unde adeseori o vioară mai cântă… Ai nevoie de cineva care să şlefuiască diamantul din tine. Căutând Raiul, găsim iadul din noi. Prinosul nostru de recunoştinţă pentru oamenii providenţiali din viaţă adeseori e prea mic, iar simţămintele ce ne copleşesc, alături de preţioasele amintiri, reprezintă emoţionante răvaşe. Nu o să vină nimeni să ne bată la uşă să ne ofere puţin timp pentru a petrece cu celălalt. Un telefon, un mesaj, o conectare, o întrebare. Celălalt simte că te conectezi. Nu ai vrut durerea, dar ai cunoscut-o. Dacă vrei, plângi! Te ajută, te eliberează! Ploaia ne uneşte când ne udă, aidoma lacrimilor. Dacă vrei, scrie-mi… Ai să vezi că timpul e în favoarea ta. E frig. Te acopăr în fiecare noapte cu o aripă de înger. Locuieşti în inima mea şi vreau să te plimb prin praf de stele. Odă bucuriei!

Eu joc cu viaţa o horă. Vrem, nu vrem, se întâmplă. Cu toate că eu tot nătâng am rămas. Mă gândesc la tine şi la mare, cu magia timpului şi a luminilor din port. Părul în vânt dansează graţios şi-mi atinge luna de argint a iubirii. Cine sunt eu?! Paşii ce sărută pământul, mâna ce mângâie mătăsos valurile, tremurul vântului când mă pătrunde în fiinţa timpului. Uneori mă simt ca marea fără sare. Chitară, te rog, du-mă departe, departe! In seara asta vreau doar să visez. Imi inventez o lume făcută din iubire, unde se gândeşte doar cu inima şi nu există răutate, frică şi moarte. Oare cum ar fi lumea, dacă toţi oamenii ar iubi?!

E vina mea, doar vina mea când nu trec testul încercării. încă împreună, doar împreună învăţăm să iubim, să iertăm, să fim mai frumoşi la suflet şi la chip. Nici nu mai pierd timpul cu întrebările care nu mai au răspuns. Suflete, ceea ce a fost, a fost. Aşa este făcută lumea, dragostea, durerea, invidia, răutatea, puţinul, plinul… Din nimic, poveştile mici devin importante. Acolo este aici şi viceversa. Nimicul ne face să suferim. Dintr-un fir de praf dezvoltăm mormanul de gunoi. Seară albastră cu lună plină. Cristale de zahăr pe obrajii sufletului. Nu te mai certa, trăieşte! Intră şi ieşi din tine, şi fă loc lui Doamne. Nu ucide jurăminte. Cine te face să plângi şi te întoarce la începuturi? Eşti ceea ce căutai. Poţi zbura. Ia aripile pe spate şi sus! Nu rămâne la podea! Crede în astăzi şi nu rămâne la ziua de ieri, mai ales că o parte din tine te învaţă să mai speri.

 Cele mai frumoase clipe sunt cele pline de lacrimi şi iubire când îngerul nu doarme, ci scrie povestea ta, povestea mea. Câte emoţii îi dau, iar şi iar! Dar e cel mai fericit înger, are ce povesti. Sfatul îngerilor când toţi se scutură de pulbere de stele. Nimeni nu poate şti unde duce drumul şi timpul. Nimeni nu poate arăta cum dragostea creşte, să o măsoare la metru sau să o cântărească la kilogram. Se simt şi se trăiesc. Atrag lucruri bune şi frumoase pentru că mă gândesc la ele. Cineva spunea că Doamne face sfinţi şi oameni cu materialul clientului. Dumnezeu dă, dar nu pune în traistă. Niciun cuvânt în plus. Câştigător, învins, victorie nu există; toti suntem în braţele Tatălui Ceresc şi ne depărtăm din cauza propriilor reguli uitând că nu trebuie să rămânem cu sufletele îngheţate.

A te ruga înseamnă a tăcea, a părăsi gândurile şi a lăsa pe Dumnezeu să vorbească în adâncul inimii. Isihia înseamnă „revenirea în sine”. Liniştea inimii este atelierul sau laboratorul rugăciunii. A te ruga înseamnă să încerci să vezi o fărâmă de bine şi în cel mai mare rău. „Fii în pace în inima ta şi cerul şi pământul vor fi în pace cu tine. Scara împărăţiei lui Dumnezeu este în tine, ascunsă în sufletul tău.

Adânceşte-te în tine însuţi, departe de păcat, şi vei găsi scara pe care vei putea să te înalţi”, ne învaţă Sfântul Isaac Sirul.

Ieri e istorie, mâine e mister, azi e un dar. Un dar de împărţit cu restul. Aşadar, în viaţă, mai bine optimist şi să mă înşel, decât pesimist şi să am dreptate!

Cel mai minunat tavan este cerul, iar cel mai moale covor este iarba. Vorbeşte Doamne, robul Tău ascultă !…

Ieromonah Hrisostom Filipescu
sursa:www.crestinortodox.ro