In unele dăţi este nevoie să mustri pe cineva, dacă corespunde cu sfatul Sfinţilor Părinţi; dar cel mai mult putem ajuta un suflet în alt fel… Un părinte, egumen la un schit, după ce a terminat slujba, a fugit după mine şi m-a ajuns la marginea pădurii şi a zis:
– Stai puţin să-ţi spun ceva.
Şi mi-a spus unele necazuri, cu unii fraţi care nu-l ascultau. Şi m-a întrebat:
– Ce să fac? Cum să mă răzbun asupra lor?
Şi i-am zis că eu am găsit într-o carte mai veche, nu ştiu unde, că spune aşa:
– Dacă vrei să te răzbuni asupra păcătoşilor, răzbună-te cu lacrimi.
Şi dacă te răzbuni cu lacrimi, Duhul Sfânt te va ajuta. Pe măsură ce te răzbuni cu lacrimi, Duhul Sfânt îi va mustra, fără ca tu să-i mustri prin cuvânt. Are mare însemnătate, pentru că porunca lui Dumnezeu este din dragoste; din dragoste să-l înveţi, din dragoste să-l ajuţi pe celălalt.
(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010, pp. 18-19)
doxologia.ro