In învăţătura Părintelui Porfirie toate aceste sfaturi date părinţilor sunt legate de acela de a-şi încredinţa copiii lui Dumnezeu. Dacă părinţii îşi încredinţează copiii lui Dumnezeu, „Dumnezeu le va purta de grijă”.
Părintele Porfirie îi sfătuia pe părinţi ca întotdeauna să vorbească cu Dumnezeu despre copiii lor în rugăciune. „Invăţaţi-vă să-I vorbiţi lui Dumnezeu despre copiii voştri; decât să-i tot mustraţi, mai bine vorbiţi despre ei cu Dumnezeu.” Atunci, Dumnezeu îl va veghea cu harul Său pe copil, îl va păzi şi El însuşi îl va învăţa şi-l va creşte. „Cel care îl aduce pe copil la viaţă poate totul. […] Către El să ne îndreptăm şi Lui să-I cerem cu rugăciuni fierbinţi, încă din clipa zămislirii, să-i fie pruncului tefere trupul şi sufletul. Şi El, cu dumnezeiasca lucrare a Duhului Sfânt, Se va îngriji şi de trup, şi de suflet. Iar rugăciunile să nu înceteze, ci, născându-se pruncul şi crescând, să crească odată cu el şi rugăciunile voastre, ca să arătaţi cu adevărat că lăsaţi în grija lui Dumnezeu buna creştere a copilului vostru. Iar când copilul se află sub ocrotirea şi paza lui Dumnezeu, să fiţi siguri că niciodată nu se va abate din calea cea dreaptă.”
Dacă vorbim cu Dumnezeu despre copiii noştri, prin mijlocirea Lui vom vorbi şi cu ei în chipul cel mai adevărat, cel mai drept şi cel mai rodnic. Pentru că atunci când părinţii îşi spun păsul lui Dumnezeu, El le vorbeşte mai departe copiilor cu harul Său, care se face întotdeauna auzit. „Orice ai vrea să le spui, spune-le în rugăciunile tale. Copiii nu vor auzi cu urechile lor, dar vor auzi ce vrem să le spunem când harul dumnezeiesc vine de-i luminează.”
De aceea, Părintele Porfirie îndeamnă: „Să vă rugaţi cât mai mult pentru copiii voştri.” „Pentru rugăciunea voastră […], Dumnezeu le va vorbi copiilor” şi-i va ajuta să fie mai buni. Unei femei care avea probleme cu copiii ei, părintele îi spune: „Roagă-te, şi Dumnezeu o să vorbească sufletului lor şi ai să vezi că toţi or să se facă buni cu adevărat.”
Vedem adesea cum copiii resping sfaturile părinţilor şi au obiceiul să li se împotrivească. Când vine harul însă, nu se mai întâmplă aşa.
„Când vrei să spui ceva copilului tău – îi îndemna Părintele Porfirie pe părinţi -, spune-i mai bine Maicii Domnului, şi ea le va împlini pe toate. Rugăciunea ta va fi ca o îmbrăţişare în duh, care-i va cuprinde pe copiii tăi şi-i va cuceri. Vezi tu, câteodată noi vrem să-i luăm în braţe, şi ei nu se lasă. Insă niciodată nu vor refuza o îmbrăţişare în duh.” La această „îmbrăţişare în duh” prin rugăciune îndeamnă iarăşi părintele spunând: „Mama nu trebuie să se mulţumească cu mângâieri simţite, ci să se deprindă cu mângâierea duhovnicească a rugăciunii. De-l va mângâia fără rugăciune, copilul o va respinge. Când însă, fără să-l mângâie, face în taina inimii rugăciune fierbinte pentru el, copilul simte în inima lui mângâiere duhovnicească, de neînţeles pentru el, care-l mână către mama sa. Ca lumânarea să se mistuie maica în rugăciune pentru copilul ei! Să se roage în tăcere, cu mâinile ridicate către Domnul, si să-l îmbrăţişeze în taină pe copil.”
Rugăciunea părintelui pentru copilul său e chip ceresc al iubirii ce-i poartă; căci văzând cu ochii smereniei ce strâmrorată şi neputincioasă e dragostea sa omenească, îşi lasă copilul în grija dumnezeieştii iubiri, atotputernică şi nemărginită. Adică, după cum spune Părintele Porfirie, lasă „dragostea lui Dumnezeu, care înnoieşte şi preschimbă, să grăiască doar ea”.
Jean-Claude Larchet
Despre iubirea crestina, Editura Sophia
sursa:crestinortodox.ro