Sambata lui Lazar

Ultima sâmbătă dinaintea Săptămânii Patimilor Domnului, este cunoscută în tradiţia creştină ca „Sâmbăta lui Lazăr”. Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi si este una dintre cele mai mari minuni ale Domnului nostru Iisus Hristos şi anume învierea lui Lazăr, prietenul Domnului, cel care era mort de patru zile. Evenimentul, care a avut loc în Betania, este relatat în Sfânta Evanghelie după Ioan, la capitolul 11, versetele de la 1 la 45.

După cum găsim relatat în Sinaxarul din Cartea Triodului, Lazăr era evreu de neam, din ceata fariseilor, fiul fariseului Simon, originar din satul Betania. Domnul nostru Iisus Hristos venea adesea în casa lui Simon şi vorbea cu el mai cu seamă despre învierea morţilor. Cu acest prilej Lazăr s-a împrietenit cu Domnul mai mult; dar nu numai el, ci şi cele două surori ale lui, Marta şi Maria. Când s-au apropiat mântuitoarele Patimi, pentru că trebuia să încredinţeze lumea mai bine despre taina învierii, Iisus a înviat din morţi, pe când se afla dincolo de Iordan, mai întâi pe fiica lui Iair, iar apoi pe fiul văduvei. Între timp Lazăr, prietenul Său, îmbolnăvindu-se, a murit. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, însă, cu toate că nu era de faţă, a spus ucenicilor: Lazăr, prietenul nostru, a adormit! Iar după puţină vreme a adăugat: Lazăr a murit! Atunci a părăsit Iordanul şi a plecat în Betania ca să afle ştiri de la surorile lui. Betania este departe de Ierusalim ca la cincisprezece stadii. Surorile lui Lazăr L-au întâmpinat şi I-au spus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl înviezi, căci poţi! Iisus a întrebat poporul: Unde l-aţi pus? Şi îndată toţi au pornit la mormânt. Când au ridicat piatra de pe mormânt, Maria a spus: Doamne, miroase, căci este de patru zile în groapă! Domnul Iisus Hristos s-a rugat şi, vărsând lacrimi, a strigat cu voce mare:Lazăre, ieşi afară! Şi îndată a ieşit mortul; iar după ce a fost dezlegat, a plecat acasă. Această negrăită minune a trezit invidia poporului evreu, care s-a înfuriat împotriva lui Iisus. Mântuitorul Iisus Hristos s-a dat din nou la o parte şi a plecat de acolo. Arhiereii s-au gândit să-l omoare pe Lazăr, pentru că mulţi oameni credeau Mântuitorului Iisus Hristos când îl vedeau pe Lazăr. Dar acesta, cunoscând gândurile lor, a fugit în insula Cipru şi a trăit acolo. Mai târziu a fost pus de Apostoli episcop al oraşului Chition. Trăind în curăţenie şi după voia lui Dumnezeu, a murit din nou după treizeci de ani de la învierea sa. A fost îngropat acolo, făcând multe minuni.

Se spune că Lazăr după învierea sa nu mânca altceva decât fructe. Se mai spune că Maica Domnului nostru Iisus Hristos i-a lucrat cu mâinile ei un omofor şi i l-a dăruit.

S-a stabilit ca să se prăznuiască în această zi învierea lui, din această cauză: Sfinţii Apostoli, voind să pună, pentru curăţire după postul cel de patruzeci de zile.

Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, au pus această minune mai presus de fire, pentru că au socotit mai cu seamă această minune drept începutul şi cauza urii iudeilor împotriva lui Hristos. Lazăr n-a spus nimic despre cele din iad pentru că nu i s-a îngăduit să vadă cele de acolo, sau, dacă le-a văzut, i s-a poruncit să tacă. Din această cauză orice decedat de curând se numeşte Lazăr. De asemenea, îmbrăcămintea de înmormântare se numeşte lazarome; cuvântul lasă să se înţeleagă că are să se facă şi cu noi minunea făcută cu Lazăr. Căci dacă el a înviat la cuvântul lui Hristos şi a trăit din nou, tot aşa şi noi, deşi am murit, la trâmbiţa cea din urmă vom învia şi vom trăi veşnic.

Minunea învierii lui Lazăr preveşteşte Învierea Domnului

Părintele conf. dr. Daniel Benga de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti a arătat că această minune prevesteşte Învierea Domnului: „Prin învierea lui Lazăr din morţi, Mântuitorul Iisus Hristos îşi prevesteşte propria Înviere. Dacă a avut puterea să ridice un om din moarte înseamnă că El Însuşi va putea birui moartea. Din această perspectivă, sâmbăta lui Lazăr poate fi numită un fel de ’mică înviere’ în sensul în care ea prevesteşte, aşa cum spuneam, ceea ce se va întâmpla peste câteva zile”.

Sâmbăta lui Lazăr este sărbătoarea care face legătura cu Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim: „După 40 de zile de postire, care s-au împlinit în vinerea dinaintea sâmbetei lui Lazăr, poporul creştin are parte de o binecuvântare, care este o nădejde şi o prevestire a nădejdii învierii prin învierea lui Lazăr din morţi. După aceea, prin trecerea în Duminica Floriilor către Ierusalim are loc trecerea către patimă. De aceea, este o sărbătoare pe care am putea-o numi a tranziţiei, a trecerii, dar şi în acelaşi timp o sărbătoare a împlinirii tuturor nădejdilor ce trebuiau împlinite până atunci. Mântuitorul face această minune a învierii lui Lazăr, iar în urma ei […] a câştigat foarte mulţi adepţi care-L vor urma. Intrarea Domnului în Ierusalim este strâns legată de învierea lui Lazăr, dacă nu l-ar fi înviat pe Lazăr din morţi poporul nu ar fi ştiut. Ea este o pregătire şi o pregustare a Învierii Sale, dar în acelaşi timp este şi o pregătire a intrării Sale triumfale în Ierusalim. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune: ’de aceea L-a primit poporul cu aşa de mare bucurie, pentru că îl înviase pe Lazăr din morţi’. Prin aceasta El şi-a arătat puterea dumnezeiască, o putere care atrage şi care îl face pe om să încerce să se apropie cât mai mult de Dumnezeu”, a mai spus părintele Daniel Benga.

Sâmbăta lui Lazăr – ultima zi din Postul Mare în care se fac pomeniri pentru cei adormiţi

Sâmbăta care precede sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim este ultima zi din Postul Sfintelor Paşti în care se mai fac pomeniri de obşte pentru cei adormiţi. Pomenirile vor fi reluate, potrivit rânduielii obişnuite, după Săptămâna Luminată.

„Sărbătoarea Floriilor este pregătită de sâmbăta lui Lazăr, zi în care Mântuitorul Iisus Hristos îl învie pe Lazăr, arătând biruinţa Sa asupra morţii ca o prefaţă a biruinţei asupra morţii pe care o face cu Învierea, în Duminica Învierii. Săptămâna Patimilor este una deosebită în care nu mai sunt pomeniţi cei adormiţi, cu atât mai mult în Săptămâna Luminată, când chiar şi slujbele speciale făcute pentru cei morţi, în caz de înmormântare, se fac prin adăugarea canonului pascal, deci fiind o rânduială specială pentru această perioadă. Nu pentru că nu am putea să îi pomenim pe cei morţi, dar culminând pregătirea aceasta cu sâmbăta lui Lazăr, ne rugăm pentru cei morţi pentru că şi ei vor învia la a doua venire a lui Iisus Hristos”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

Cei trecuţi la cele veşnice sunt pomeniţi în mod special în două sâmbete de peste an: cea dinaintea Duminicii „Înfricoşătoarei Judecăţi” şi sâmbăta dinaintea Duminicii „Pogorârii Duhului Sfânt”, numită şi Sâmbăta Rusaliilor sau Moşii de Vară.

Cultul morţilor este fundamentat pe învierea lui Hristos care s-a făcut, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, “începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor (I Cor. 15) şi tot el ne îndeamnă “despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde, pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.” (I Tes. cap. IV). Astfel, prin pomenirea înaintaşilor în această zi, Biserica îşi exprimă speranţa răspunsului bun pe care îl vor primi la Judecata de Apoi toţi oamenii înviaţi întru nădejdea Împărăţiei cerurilor.
sursa: basilica.ro