Potrivit referatului scripturistic al Vechiului Testament, sâmbăta, ziua a şaptea, este ziua în care Dumnezeu „S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială” (Facerea 2, 2-3).
În tradiţia ortodoxă, această zi este de pomenire pentru cei adormiţi. Toate sâmbetele anului liturgic îşi dobândesc înţelesul de la două sâmbete importante: aceea a învierii lui Lazăr, care este vestirea şi încredinţarea învierii celei de obşte, şi Sfânta şi Marea Sâmbătă, când moartea însăşi a fost schimbată şi a devenit puntea către viaţa nouă a noii creaţii, prin moartea şi Învierea lui Hristos, care a stat cu trupul Său dumnezeiesc, sâmbăta, în mormânt.
Sâmbăta este, pentru toate acestea, ziua pomenirii celor adormiţi în nădejdea învierii. În mod special, în câteva sâmbete de peste an se face pomenirea generală a morţilor, şi anume în sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (Moşii de iarnă), sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Moşii de vară), prima sâmbătă din luna noiembrie (Moşii de toamnă).
Sâmbăta, în bisericile noastre se ridică rugăciuni şi se oficiază slujbe pentru cei adormiţi în cadrul cărora se rosteşte Ectenia morţilor. Această ectenie este o cerere stăruitoare, izvorâtă din dragoste, ca mila lui Dumnezeu să se reverse şi asupra celor adormiţi. Ectenia morţilor începe cu invocarea şi mărturisirea milei lui Dumnezeu după modelul psalmului 50, apoi ne rugăm pentru odihna sufletelor adormiţilor robilor lui Dumnezeu şi pentru ca să se ierte lor toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie. În continuare ne rugăm ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletele lor unde drepţii se odihnesc, iar apoi ectenia continuă cu o rugăciune rostită de către preot: „Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul…”. În final cerem veşnica pomenire a celor adormiţi.
Pr. Ciprian Florin Apetrei
ziarullumina.ro