Saracia de bunavoie

   Sfantul Vasile cel Mare scrie: “Nu intotdeauna saracia este a virtutii. A virtutii este saracia pe care o indeplinim din voia noastra pentru scopul evanghelic. Caci sunt multi saraci care au dorinta de castig. si astfel, saracia lor nu-i izbaveste, iar dorinta lor de castig ii osandeste. Astfel, nu orice sarac este de laudat, ci numai acela care a ales voia lui Dumnezeu, indepartand bogatia cea lumeasca.”

Saracia de bunavoie

“Si a privit Dumnezeu toate cate a facut si, iata, erau bune foarte” (Facere 1, 31). Sa nu indrazneasca nimeni sa numeasca “necurat” sau “rau” vreun lucru creat de Dumnezeu, caci in toate se vede iubirea Lui fata de om.

Saracia de bunavoie, adica lepadarea de bunavoie (constienta) a celor materiale, este randuita in viata crestinului spre a raspunde intr-un mod mai inalt iubirii lui Dumnezeu. El ne daruieste in grija toate, din iubire, iar noi, la randul nostru, se cuvine sa nu ne lipim inima de nici unul dintre darurile Sale, de dragul Lui, tot din iubire.

Tatal daruieste fiilor Sai o mosie bogata si neinchipuit de mare; fiii vad cat de minunata si cat de bogata este aceasta mosie, se impartasesc de ea, se bucura de toate, dar, la un moment dat, ei incep sa simta ca in spatele tuturor acestor bucurii se afla ceva cu mult mai bun, iubirea Tatalui fata de ei; o parte dintre ei merg in fata Tatalui si-I spun: “Tata, iti aducem inapoi mosia cea bogata, caci noi vrem mai mult de atat, noi Te vrem pe Tine, impreuna cu iubirea Ta cea nemasurata.” Insa o parte dintre fii raman sa se bucure de mosie, uitand de Tatal lor, Cel ce a renuntat la ea, de dragul lor. Care dintre acestia Il vor bucura mai mult pe Tata? Oare, nu cu mult mai mult Il vor bucura cei ce I-au intors inapoi darul ?!

Mantuitorul nu inceteaza de a striga in pustia lumii: “Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua” (Matei 6, 33). Sfintii au continuat sa spuna lumii acest lucru. “Frica de saracie naste saracie”, zic Sfintii Parinti.

Nici un crestin, indiferent de pozitia lui sociala, nu trebuie sa-si inchine timpul si viata adunarii de bogatie, nici chiar de teama unei viitoare saracii, deoarece dobandirea Sfantului Duh plineste toate. Sfantul Nicolae Cabasila, un mare functionar bizantin, spune: “Nu trebuie sa mai umblam dupa lucruri omenesti, ci sa ravnim numai dupa Hristos, pe care sa ne straduim sa-l inradacinam in sufletele noastre pentru ca pe toate caile sa-I aratam Domnului in ziua judecatii ca am avut numai aceasta intelepciune.” A ravni si a dobandi pe Hristos este cea mai mare bogatie cu putinta. “Caci cunoasteti harul Domnului nostru Iisus Hristos, ca El, bogat fiind, pentru voi a saracit, ca voi, cu saracia Lui, sa va imbogatiti” (II Corinteni 8, 9).

Psalmistul spune: “Tanar am fost si am imbatranit si n-am vazut pe cel drept parasit, nici semintia lui cerand paine; toata ziua dreptul miluieste si imprumuta si semintia lui binecuvantata va fi” (Psalm 36, 25-26). Prin urmare, nici “celor casatoriti nu li se ingaduie sa traiasca in lux si in desfatari”, precum zice Sfantul Ioan Gura de Aur.

Saracia nu-l va cuprinde pe cel ce cauta cele sfinte, iar lipsa nu-l va cuprinde pe cel ce a dobandit in sine pe Cel ce tine toate. In lipsa, crestinul nu deznadajduieste, caci stie ca si lipsa este invatatoare a virtutii; de asemenea, mai stie si ca toate sunt in mana lui Dumnezeu, cu putere de a le lua si a le da inapoi. Multe sunt vietile in care se arata aceasta putere a lui Dumnezeu; dreptul Iov, care a avut multa bogatie, a pierdut totul, iar mai pe urma a dobandit mai multe chiar decat avea la inceput.

Tinerii aruncati in cuptorul Babilonului ne duc cu mintea la dreapta raportare la cele materiale. Multumirea intru toate umple de stralucire, iar frica de saracie naste saracie. Sfantul Ioan Gura de Aur, vorbind despre aceasta intamplare, spune: “Cei aruncati in cuptor n-au suferit deloc, iar cei ce stateau in afara cuptorului au fost rapiti de foc cu multa putere. De aceea, nu te teme de cuptorul saraciei, ci de cuptorul pacatului. Langa cuptorul pacatului sta diavolul, iar langa cuptorul saraciei stau ingerii, care alunga flacarile.” Nimic necurat nu trebuie lucrat spre a dobandi cele materiale sau spre a ne feri de vreo pierdere lumeasca, drept aceea, cei care calca in picioare patima bogatiei sunt cei mai bogati oameni.

Grija de multe este un fel de cancer al rugaciunii curate si al bunei vietuiri. Omul nu trebuie sa se ingrijeasca de multe, ci doar de cele absolut necesare vietii trupului. Oamenii inchipuie cetele de heruvimi, dupa cum auzim la Dumnezeiasca Liturghie: “Noi, care pe heruvimi, cu taina inchipuim (…) toata grija cea lumeasca acum sa o lepadam.”

Exista insa si o neliniste buna, o grija de cele sufletesti, precum zice Sfantul Ioan Gura de Aur: “Grijile pentru cele duhovnicesti nu sunt griji, dupa cum nici necazurile suferite de dragul lui Hristos nu sunt necazuri. Aceasta nu din pricina ca necazul a incetat de a mai fi necaz, ci din pricina ca starea sufleteasca a celor care sufera cu placere necazurile este mai puternica decat necazurile.”

Hristos ne zice: “Aveti incredere in Mine. Nu cautati sa lucrati singuri.” Domnul poarta de grija: hainele sunt primele lucruri pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor, la inceput (Facere 3, 21), iar mancarea, tot El este cel ce o scoate din pamant. Cand cautam sa le dobandim singuri, totul devine chin, lupta peste putere si deznadejde. Ispitele grijii lumesti ne pandesc la tot pasul, “acestea sunt pricinile, pentru care, cerand tuturora sa se lepede de orice grija lumeasca, Mantuitorul staruie cu toata puterea ca oamenii credinciosi sa nu duca lipsa de nici un bine mai insemnat si sa nu se nelinisteasca in desert pentru lucruri la care El s-a gandit cu mult inaintea lor”, zice Sfantul Nicolae Cabasila.

“Lasati Domnului toata grija voastra, caci El are grija de voi” (I Petru 5, 7). Punandu-si nadejdea in Dumnezeu, crestinul nu se va rusina vreodata. “Pentru ca toti cei ce Te asteapta pe Tine nu se vor rusina; sa se rusineze toti cei ce fac faradelegi in desert” (Psalm 24, 3). “Mai bun este putinul celui drept, decat bogatia multa a pacatosilor. Nu se vor rusina in vremea cea rea si in zilele de foamete se vor satura” (Psalm 36, 16-19).

La inceput, crestinii traiau in lume precum traiesc astazi calugarii, in manastire, caci ne spune Apostolul: “Iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una si nici unul nu zicea ca este al sau ceva din averea sa, ci toate le erau de obste” (Fapte 4, 32). “Cuvintele ‘al meu’ si ‘al tau’, care distrug si pierd totul, nu se aud, sunt alungate dintre monahi, toata averea manastirii le este de obste: si masa, si locuinta, si hainele”, zice Sfantul Ioan Gura de Aur. Tot asa se cade sa fie si in familie, caci de aici nu putine certuri se isca. Nici un om nu are voie sa se desfete in bunuri peste nevoile firesti, fie el calugar sau laic, preot sau muncitor.

Sfantul Ioan Gura de Aur, vorbind despre bogatii, bijuterii, haine frumoase, parfumuri si mancaruri alese, spune: “Un astfel de lux nu-i este ingaduit nici unui om.” Cu putine (hainele si hrana cea de trebuinta) omul dobandeste linsitea si sanatatea, caci “avand hrana si imbracaminte cu acestea vom fi indestulati” (I Timotei 6, 8).

Crestinul de astazi a uitat ca “nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). De aici vin multe greutati, in lupta omului pentru supravietuire. Sunt doua moduri de a ne hrani: din cele pamantesti si din cele ceresti. Hranindu-ne mai mult cu cele pamantesti, gustul spre cele sfinte se usuca si se uita, insa hranindu-ne mai mult cu cele ceresti, de putine din cele pamantesti mai avem nevoie. Din pacate, impietrirea inimilor a dus la o mare greutate in intelegerea lucrurilor, asa incat numai printr-un efort indelungat si staruitor, omul descopera ca nu se hraneste numai cu paine. Si aceasta spre a constientiza dependenta noastra de Dumnezeu, si nu de cele din lume, care sunt trecatoare.

Hrana crestinului trebuie sa fie simpla si sanatoasa. Nici un om nu are voie sa se faca pe sine rob gustului si cantitatilor nefiresti de alimente. Acest lucru nu mai atinge inima celor care formeaza “societatea de consum”, care se numesc pe sine “vietuitori in lume, nu in manastire”. Cuviosul Paisie Aghioritul spune acestora: “Felurimea mancarurilor si mai ales a grasimilor nu numai monahilor nu se potriveste, ci nici mirenilor evlaviosi, in afara fireste de sarbatori, pentru bucuria zilei.”

Rugaciunile pentru binecuvantarile pamantesti arata bunatatea acestora si rostul lor in viata omului. Taina Cununiei se refera direct la acestea, cerand de la Domnul mijlocirea lor, iar multe dintre minunile din manastiri au loc in cele ce privesc alimentele: vasele cu ulei se umplu prin rugaciune, iar faina se inmulteste in chip minunat.

Mantuitorul ne indeamna sa renuntam la bunurile materiale pentru a ne ajuta sa pasim pe o cale mai ferita de ispite, caci cu cat ai mai mult, cu atat lupta se intinde pe mai multe fronturi. Crestinul se cuvine sa ia din lume doar cele de nevoie, doar cele curate si lasate de Dumnezeu ca daruri. Daca un consum bazat pe nevoie este numit saracie, putem spune ca “doar aceasta ‘saracie’ este singura solutie economica; doar economia bazata pe nevoie, si nu pe profit, are sanse de reusita”, zice Paul Evdochimov.

Sfantul Grigorie de Nyssa, vorbind despre masura de hrana pe care aveau voie iudeii sa o stranga, dupa trecerea prin Marea Rosie, spune: “Un sfat dat tuturor indeobste: cei ce-si aduna mijloacele de trai din bunurile materiale, sa nu treaca peste masurile de obste, ci sa stie ca este o unica masura in firea noastra in ce priveste hrana: ceea ce trebuie zilei in care se afla.” Hristos vrea sa ne punem nadejdea in El, vrea sa ne dea dragostea Lui.

Lacomia nu este un pacat, nici in lume, nici in manastire, atata timp cat ea este indreptata spre cele de folos, drept aceea “trebuie sa ne folosim de vointa lacoma numai cand ceea ce adunam nu este supus stricaciunii” precum zice Sfantul Grigorie.

Bogatia nu este rea, cat timp se face spre slava lui Dumnezeu, cum si unde trebuie: cu credinta si cu frica de Dumnezeu, in inima si in Imparatia cea vesnica. Sfantul Ambrozie al Milanului zice: “Omul ascuns al inimii este intotdeauna bogat in fata lui Dumnezeu. Asadar, ai in ce sa fii bogat. Bogatiile tale in Hristos sunt podoabele sfielii si neprihanirii, credinta, devotamentul fata de Dumnezeu si milostenia.”

Crestinul nu poate fi sarac, iar bogatia nu poate lipsi din crestinism, caci cei ce au frica de Dumnezeu sunt mai straluciti decat toti, chiar daca sunt cuprinsi de cea mai neagra saracie. Omul cuprins de saracie se afla mai mult in grija lui Dumnezeu. Saracia materiala este o incercare a dragostei, iar raspunsul la aceasta saracie poate fi o minunata declaratie de dragoste fata de Dumnezeu.

Saracia nu se face piedica in lucrarea celor sfinte. Cel sarac il poate iubi pe aproapele, poate posti mai bine decat ceilalti, se poate ruga mai mult si mai din inima decat altii. “Saracia nu se face piedica in calea virtutii, pentru ca saracia nu e nici un rau”, zice Sfantul Ioan Gura de Aur.

Chiar daca am avea de toate, trebuie sa ne facem saraci “pentru Domnul”, sa-i aratam ca cele de aici nu sunt mai dorite de noi decat cele de dincolo, ca acestea nu ne impiedica sa le ravnim pe acelea. “Cei credinciosi, lasandu-si toate grijile in seama Celui care singur poate totul si incredintandu-si viata cu toate grijile zilei in mana Domnului, au sufletul liber de orice grija pamanteasca, pentru ca singura lor grija sa fie numai sa doreasca si sa se fereasca de ceea ce insusi Domnul ii indeamna”, zice Sfantul Nicolae Cabasila.

Saracia cea de bunavoie, cea pentru Domnul si cea spre dobanidrea Imparatiei, este o scara neincetata spre cele de Sus; cu cat renuntam la mai multe, cu atat dobandim mai multe. Bogatia nu se face piedica in calea virtutii, dupa cum vedem din vietile unor sfinti bogati, insa nu multi sunt cei ce se pot detasa de cele ale lor, avandu-le. Prin neagoniseala se urmareste eliberarea de orice grija si imprastiere, de aceea si este indemnat crestinul ca in tot locul si toata vremea sa fie doritor de simplitate si sa urmeze cu sarguinta saracia si sa fuga de orice este de prisos.

De ce sa fugim de cele ce nu sunt de de absoluta trebuinta? Pentru ca prin ele poate lucru vrajmasul, pentru ca prin ele ne poate agata mai usor inima, pentru ca in ele ne putem impiedica in alergarea noastra spre cele sfinte.

Am venit in lume ca sa ne razboim cu diavolul, care e despuiat de toate lucrurile si nu are nimic, de aceea trebuie sa fim si noi despuiati de toate puterile pentru a-l invinge. Cel ce lupta imbracat cu unul care nu e imbracat, mai usor ajunge doborat la pamant, fiindca are mai multe locuri de unde poate fi prins. Daca voiti sa va bateti curajos cu diavolul, lepadati ce aveti, ca sa nu va tranteasca la pamant, caci toate lucrurile lumii ce sunt, decat haina ce te impiedica, in care cu cat ai mai multe, cu atat esti mai usor de invins.

Nimeni nu ne impiedica sa ne folosim de lume, spre dobandirea celor inalte, insa din momentul in care ajungem sa folosim lumea in sine (cu circuit inchis), atunci nimic nu isi mai indeplineste rostul. De aceea, si cei ce se folosesc de lumea aceasta sa o faca asa ca si cum nu s-ar folosi deplin de ea, caci chipul acestei lumi trece (I Corinteni 7, 31-32). Sfantul Ioan Gura de Aur ii spune crestinului din lume: “Du-te cu mintea la cei ce traiesc fara de femei, la cei care s-au rastignit pentru lume, la cei care au renuntat la toate cele din lume.”

Sfantul Ioan Gura de Aur mai spune: “Bogatul din Evanghelie nu a primit o pedeapsa mai mare pentru ca ar fi fost un monah nemilostiv, ci pentru ca, fiind laic, traia in bogatie, se imbraca in porfira si vison si dispretuia pe saracul Lazar. Se chinuia in foc si a primit o pedeapsa mai mare, nu prentru ca era laic si nici pentru ca era monah, ci pentru ca a fost crud si nemilostiv.” Toti crestinii trebuie sa lase la o parte toate grijile si sa se ingrijeasca numai de hrana lor si de o haina pe care sa o imbrace, pentru ca aceasta poate sa o faca si un om casatorit.

Casatoria este o cale spre infranarea tuturor poftelor egoiste si irationale. Sfantul Grigorie Teologul spune: “Casnicia este cheia infranarii si armonia dorintelor.” Si aceasta se vede cel mai usor atunci cand, de dragul celui de aproape (sot/sotie sau copil) poftele se suspenda, iar infranarea incepe sa conduca. Ascultarea ce se cere celor casatoriti nu se face pricina pentru trairea in lux si desfatari, deoarece “in ce priveste imbracamintea, felul de a trai si toate celelalte ocupatii, unde trebuie pusa in practica conceptia crestina despre lume si viata, filosofia crestina, un sot nu mai trebuie sa dea socoteala inaintea celuilalt sot; barbatul poate, chiar impotriva vointei sotiei sale, sa suprime din casa sa tot luxul, toate petrecerile, toate ospetele, toate grijile si ocupatiile fara rost si zadarnice; aceste preocupari din viata celor casatoriti: luxul, petrecerile, multimea de prisos a slugilor, ocupatiile fara rost se nasc datorita trandaviei si mandriei”, zice Sfantul Ioan Gura de Aur.

Cuvintele lui Hristos sa rasune in inimile tuturor: “Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta” (Matei 6, 19-21).
Teodor Danalache
crestinortodox.ro