Biserica ortodoxă îi prăznuieşte an de an, la 21 mai(3 iunie), pe Sfinţii Împăraţi Constantin şI Elena, cei întocmai cu Apostolii. La Catedrala Patriarhală, începând cu orele 7:00, va avea loc o slujbă aparte, de hram.

Sfinţii împăraţi, Constantin şI mama sa, Elena, erau de neam roman. Tatăl lui Constantin cel Mare, Constantiu Chlorus, la îndemnul lui  împăratului Diocleţian, a divorţat de Elena, care nu s-a recăsătorit, ci a trăit cu credinţă în Dumnezeu, în preajma fiului său, Constantin.

În acei ani, Maxenţie, care împărăţea în Roma, făcea nenumărate nelegiuiri,  chinuindu-i pe creştini şi dărâmând sfintele biserici. Constantin n-a fost de acord cu persecuţia tiranului Maxenţie şI a pornit război împotriva lui.  Cu toate că avea mai puţini ostaşi decât Maxenţie, şi-a pus nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu, Căruia se ruga deseori, cu toate că, la acea vreme nu era botezat. Iar ruga sa a fost ascultată. În amiaza mare, I s-a arătat pe cer o cruce mare, închipuită din stele, sub care era scris: “Cu acest semn vei birui”. Noaptea, în somn, i s-a descoperit Mântuitorul Iisus Hristos, care i-a cerut să pună semnul Sfintei Cruci pe steagurile soldaţilor. Cu mare credinţă a poruncit atunci oştenilor să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci atât pe steaguri cât şI pe haine, pe coifuri şi pe arme şi au pornit la luptă. Semnul Sfintei Cruci le-a adus biruinţă. Maxenţie a fost înfrânt şi înecat în apa Tibrului, de lângă Roma.  Constantin a fost primit cu mare bucurie în cetate şi încoronat ca împărat al întregului Imperiu roman de Apus, în anul 313.
Ca semn de mulţumire către Dumnezeu, împăratul Constantin a semnat un act, după sfatul maicii sale, cunoscut până astăzi sub numele de “Edictul de la Milano”, prin care s-a dat libertate tuturor creştinilor, aceasta fiind dealtfel cea mai importantă realizare a  împăratului Constantin cel Mare. În anul 313 creştinismul a fost recunoscut de stat, însă a devenit religie mai târziu, în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395). Însă prin Edictul de la Milano episcopii şi preoţii au fost scoşi din închisori, templele idoleşti au fost dărâmate iar în locul lor au fost clădite biserici creştine. Au fost aruncate uneltele de tortură, în timp ce cuptoarele în care se ardeau creştinii au fost stinse. Au fost de asemenea slobozite animalele sălbatice care-i ucideau pe creştini în arene. Cei care fuseseră prigoniţi pentru dreapta credinţă îi mulţumeau lui Dumnezeu cu lacrimi în ochi.
Dar suferinţa creştinilor nu avea să se încheie aici pentru că, în răsărit, domnea un împărat tiran, Liciniu, care, deşi că era cumnat cu Constantin, nu voia să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu. Îi tortura pe creştini şi ameninţa să ocupe Roma. Împăratul Constantin a încercat de două ori să-l biruiască în luptă, dar n-a reuşit. S-a rugat bunului Dumnezeu, însemnându-se cu semnul Crucii. Toţi ostaşii, în frunte cu Constantin, au pornit din nou la luptă împotriva lui Liciniu şi l-au înfrânt. Însă cel din urmă război l-a purtat împotriva sciţilor, în apropierea Dunării, pe care i-a biruit tot cu ajutorul Sfintei Cruci.
Împăratul Constantin a hotărât apoi să-şi mute capitala în partea de răsărit a imperiului. A ales cetatea Vizantia, zidită grecul Vizas, căreia, după numele său, i-a dat numele Constantinopol. Aici s-a aşezat în anul 324, cu mama sa, Elena, iar ca semn de mulţumire lui Dumnezeu, a înălţat în mijlocul cetăţii un stâlp înalt, ce avea deasupra Sfânta Cruce. În acest timp a primit şi botezul, în oraşul Nicomidia, de la episcopul Evsevie, poruncind să fie botezaţi şi ostaşii săi, laolaltă cu senatorii palatului. A poruncit de asemenea să se înalţe în curtea palatului său o biserică iar sfintele lăcaşuri dărâmate de păgâni să fie rezidite, contribuind cu banii de care era nevoie, înzestrându-le cu danii.
Pe când Împăratul Constantin se ocupa îndeaproape de zidirea sfintelor aşezăminte, Biserica lui Hristos era sfâşiată de învăţătura ereticului Arie. Îndemnat de mama sa Elena şi de mulţi episcopi dreptcredincioşi, a hotărât să adune primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325, pentru a hotărî adevărata credinţă şi a condamna pe ereticul Arie şi învăţătura sa.
S-au adunat 318 Sfinţi Părinţi din toate marginile Imperiului de Răsărit şi de Apus, în frunte cu Împăratul Constantin cel Mare. De la acest prim Sinod Ecumenic de la Niceea sunt nemuritoare minunile şi cuvintele pline de învăţături dogmatice ale marilor ierarhi şi sfinţi Nicolae, Spiridon şi Atanasie.  A fost blestemată învăţătura lui Arie iar acesta a fost exclus din comunitate. Tot la acest Sfânt Sinod au fost redactate şi primele şapte articole ale Simbolului Credinţei precum şi mai multe canoane bisericeşti.
În anul 319, Împărăteasa Elena, dorind să afle lemnul Sfintei Cruci dar şi să se închine pe Golgota şi la Sfântul Mormânt al Mântuitorului, a plecat la Ierusalim, însoţită de mai mulţi ostaşi. După ce s-a rugat mult lui Dumnezeu, alături de Sfântul Macarie, Episcopul Sfintei Cetăţi, a aflat Crucea Domnului. Pe locul Căpăţânii a înălţat un sfânt lăcaş care dăinuieşte până astăzi.
După de a luat o parte din lemnul Sfintei Cruci, Împărăteasa Elena s-a întors  la Constantinopol, apoi a plecat la Roma, unde, la vârsta de 80 de ani a trecut la cele veşnice.
Împăratul Constantin a domnit 42 de ani apoi, în anul 337 a trecut la Domnul, lăsând Imperiul Roman în stăpânirea celor trei fii ai săi. A fost înmormântat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol pe care a ctitorit-o.