Sarbatoarea Acoperamantului Maicii Domnului

Acoperamantul Maicii Domnului este o sarbatoare praznuita pe 1 octombrie. Este o zi in care se face pomenire de o minune petrecuta in biserica Maicii Domnului din Vlaherne (Constantinopol), in timpul imparatului Leon Inteleptul (886-911). Intr-o noapte, pe cand doxologia se incheia la Vlaherne, Sfantul Andrei a vazut-o pe Maica Domnului rugandu-se pentru intreaga lume. Ea stralucea de lumina ca soarele si acoperea poporul cu cinstitul ei acoperamant, fiind impreuna cu osti ceresti si cu multimea de sfinti, care in haine albe si in cucernicie stateau imprejurul ei. Printre acestia erau prezenti: Sfantul Ioan Botezatorul si Sfantul Evanghelist Ioan.

In urma acestei minuni, Sfantul Andrei a zis catre ucenicul sau, Epifanie: “Vezi, frate, pe Imparateasa si Doamna tuturor, care se roaga pentru toata lumea?” Iar el a raspuns: “O vad, sfinte parinte, si ma minunez, ca o vad acoperind pe oamenii care sunt in sfantul locas, cu cinstitul ei acoperamant, care straluceste mai mult decat soarele”.

Acoperind Maica Domnului credinciosii cu cinstitul ei acoperamant se ruga astfel: “Imparate ceresc, primeste pe tot omul cel ce Te lauda si cheama numele Tau si unde se face pomenirea numelui meu sfinteste si preamareste pe cei ce Te preamaresc pe Tine si pe cei ce cu dragoste ma cinstesc pe mine, Maica Ta. Primeste-le, Doamne, rugaciunile si fagaduintele si-i scapa de toate nevoile si rautatile”.

Prin aparitia in biserica din Vlaherne, cand Maica Domnului si-a intins Acoperamantul asupra crestinilor, ni s-a descoperit ca ea este ocrotitoarea tuturor credinciosilor, ca este aparatoarea noastra. Ne scoate din primejdii, ne apara de rele. “Aparatoare Doamna, pentru biruinta multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu”, spunem intr-una din rugaciunile Bisericii.

Mentionam ca Maica Domnului a fost ridicata din mormant de Fiul ei. In mormantul Maicii Domnului au fost gasite braul si acoperamantul sau. Imparateasa Pulheria, sotia lui Marcian (450-457), i-a cerut cele doua relicve Patriarhului Iuvenalie al Ierusalimului, in timpul celui de-al patrulea Sinod Ecumenic (Calcedon, anul 451). Astfel, braul a fost asezat la Chalcoprateia (poarta de bronz), iar acoperamantul la Biserica Panaghia din cartierul Vlaherne. Acoperamantul Maicii Domnului apare in icoane, incepand cu secolul al V-lea, ca fiind impodobit cu trei stele, simbol al Pururea Fecioriei Maicii Domnului: inainte, in timpul si dupa Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Din punct de vedere functional, acoperamantul era un val, o bucata lunga de tesatura care acoperea capul si trupul Maicii Domnului pana la genunchi. In Orient era atribuit sfintelor femei, tinerelor consacrate si diaconitelor. Gestul de a acoperi pe cineva cu acest vesmant, era un semn de ocrotire, de purtare de grija. Interesant este ca acest gest este prezent si atunci cand cineva devine calugar. Nasul de calugarie il acopera pe cel care vrea sa devina monah cu o mantie larga, iar acesta inainteaza in biserica sub aceasta mantie.

Facem precizarea ca in sesiunea ONU din decembrie 1991, s-a stabilit ca data de 1 octombrie sa fie Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice. Astfel, in aceasta zi, cei in varsta cer ajutorul si ocrotirea Maicii Domnului: “Preacurata Stapana, Pururea Fecioara, in vremea necazului nostru acopera-ne pe noi cu Acoperamantul tau cel sfintit, iar in vremea neputintelor si a batranetilor noastre fii mijlocitoare noua catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Sa nu biruie cumva rautatile lumii anii vietii noastre, iar sfarsitul sa nu ne gaseasca cumva in afara Acoperamantului tau cel sfant”.

In calendarul Bisericii Ortodoxe Romane, urmatoarea sarbatoare inchinata Fecioarei Maria este Intrarea in Biserica a Maicii Domnului praznuita in 21 noiembrie.

Adrian Cocosila
crestinortodox.ro