Sarbatoarea Sfintul Sava

Sfântul Sava a trăit în timpul împăratului Teodosie cel Mic (408-450). Era originar din Capadocia şi de tânăr a intrat în mănăstire, informează ‘Ziarul Lumina’. Când pruncul avea cinci ani, părinţii lui, ostaşul Ioan şi Sofia, s-au mutat în Alexandria, intrând în serviciul împăratului. Prin pronia lui Dumnezeu, Sava a rămas cu Ieremia, fratele mamei sale. Întrucât soţia lui Ieremia era rea, copilul s-a dus la Grigorie, fratele tatălui său, care trăia în satul Scanda. Unchii săi, Ieremia şi Grigorie, se certau între ei pentru Sava, nu pentru că îl iubeau, ci pentru a fi părtaşi avuţiei tatălui său. Copilul, văzând gâlceava unchilor, a renunţat la toată averea părinţilor şi a intrat în mănăstirea lui Flavian, în apropiere de satul natal. La vârsta fragedă de numai opt ani, copilul a fost tuns în monahism. La vârsta de 18 ani a mers la renumitul călugăr Eftimie, care l-a trimis la Cuviosul Teoctist. Acolo s-a desăvârşit şi apoi a făcut multe minuni. Sfântul Sava a murit la vârsta de 94 de ani. Tradiţii:  Sf. Sava se închipuieşte ca o sfântă trimisă de Dumnezeu să aducă între oameni boala, bubatul. Sf. Sava umblă cu traista de bube şi cine nu-l serbează se îmbolnăveşte de bube felurite. Sava e o femeie sfântă, care a zăcut de vărsat şi care, din pricina vărsatului care i-a ieşit dintr-un ochi, e chioară. Sf. Sava e fratele mai mic al sfântului Neculai. Sava şi cele trei zile ale Bubatului sunt zilele tuturor bubelor. La Sf. Sava se ţin trei zile: una înainte şi alta în urmă. Se crede că în aceste trei zile se împarte bubatul (vărsatul): mare, mic, mijlociu. În această zi sunt feriţi copiii de a mânca fructe, obicei rămas instinctiv din povestire: că sfânta s-a abţinut chiar de la mâncarea unui măr, pe care l-a călcat cu picioarele, zicând: „Frumos era la vedere şi dulce la mâncare rodul ce m-a omorât“. Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor:  Se dau fasole fiartă şi nuci de pomană, ca să îmblânzească bubele. Dau de pomană turtă caldă cu lână sau mătase deasupra, ca bubele să fie moi ca mătasea şi lâna. Atunci împart femeile pâine (trei turtiţe necoapte), o strachină de fasole nefiartă, o sticlă cu vin şi un caier de lână sau de cânepă. Aceasta ca să fie bubatul bun, şi anume: bun ca pâinea şi ca vinul, moale ca boabele de fasole şi ca lâna. Dacă nu o ţin, nu o să fie spor în casă. Se ţine pentru a avea prăsilă la animale. (Olteanu, Antoaneta – CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)